Stări excitate

Mă uit la foaie. Prima chestie care-mi vine-n minte – cine pula mea e ăsta și ce vrea de la viața mea? Serios, la câte ore am chiulit… Hai să vedem. Prima problemă. Absorbție, emisie stimulată… clasic. Evident că n-avea cum să-și imagineze mai mult – ăștia din Poli doar fut materia cu aceleași subiecte, zici că-s io în liceu când ascultam un singur CD ! Şi ăla vechi. Hai mă, să-ți screm ceva– ce căcat să scriu? Ne adăpăm din sfintele aduceri aminte, plus o improvizație clasa ainț! Ia de-aici, tataie – știi că ai la masă un olimpic la fizică de opşpe carate? Nu ştii ! Vezi? Hai să-ţi arate mandea cum stă spilu’. Scriu de rup foaia. Am draci de-mi vine să urlu. De ce? De-aia! Hai, bagă: când un electron sare din starea aia de căcat în starea excitată... fix cum aș fi vrut să fie Ana aseară. Știi cum e? Fix ca atunci când stai ca boul în faţa ei și, cum zice legea, ochii tăi preiau tot – fiecare privire, fiecare mișcare, tot. Băleşti de jos până sus, complet excitat. Doar că la mine, emisia stimulată nu se întâmplă automat. Bag eu energie, dar nu primesc nimic înapoi. Oricât aș vrea să declanșez reacția, la tine, Ana, se pare că absorbția funcționează only pe bază de refuz. Fotonii mei se pierd aiurea. Aseară, accentuez pentru că oricum nu-ţi pasă – exact aşa m-am simțit. Ţi-am pompat mesaje, priviri, atenție. Și? Îmi zici „noapte bună” și pleci. Ţi-era somn Ana? Aveai azi examen, este ? Fraiere, îmi zic, poate data viitoare. Dar dracu’ să-l ia de „data viitoare”! Fata asta are boală pe mine de la faza aia din semestrul trecut, când m-am făcut de râs la party-ul din cămin. Pe bune, îți spun! M-am băgat pe ea, aveam totul calculat. Am băut ceva, ne-am holbat unul la altul... o luam de mână, și bum, fix când credeam că o să meargă, mă ia burta. Mă cac pe mine, la propriu! Tre’ să fug la baie. Și ea a râs. M-a făcut varză, m-a ținut minte de atunci. De atunci, jur, nu mă mai bagă-n seamă. Şi-acu’ – uite-o cum stă colea, în prima bancă – ce faci, Ana? Te scarpini? Of, iubi – crezi că nu mi-aş dori şi eu să funcţionez exclusiv ca un mediu activ care se autoexcită fără vreun input extern? Hă? Că te scarpini bine, pisi – chiar te invidiez. Scriu mai departe. Laser, cavitate rezonantă. Frumos. Bag și o schemă, ce pula mea, parcă rezolvă ceva. Fotonii se mișcă, se excită, își dau la gioale între două oglinzi. Exact ca mine, mă dau de pereți de câte ori te văd. Io mă agit, sar de colo-colo, încerc, şi tu... oha ! Oglindă perfect reflectorizantă, nu trece nimic. Te vreau, fă! Şi tu nimic. Fix ca fotonii ăștia de căcat, care sunt prinși și n-au unde s-o taie.. Mă uit la ea. Ana... mamă, ce bună e! Cum stă acolo, în prima bancă, scrie concentrată. O tot văd cum își trece mâna pe craci... Cum dracu’ să mă concentrez pe fotoni și pe rezonanță când mă gândesc cum să o fut pe asta? Fotonii mei sunt deja saturați. Bă, și pe bune, mi-e ciudă! Dacă nu fugeam atunci la baie, ieșea ceva. Dar nu, la fix. De parcă universul și-a bătut pula de mine. Revin la foaie. Emisii stimulate. Sună frumos, nu? De parcă totul se aliniază și boom, se întâmplă. Dar nu. La mine emisiile astea sunt stimulate doar în capul meu. Am încercat aseară. Bag energie, și bag, și sper să pornească reacția. Și ce primesc? Nimic. Zero emisii. Zero feedback. În loc de lumină coerentă, mi-a dat o muie cu gutuie și a plecat. Radiația asta a noastră... nu prea există, nu? Hai, că trecem la problema următoare. Pompare optică. Da’ ce dracu’. Pompare... exact ce aș vrea să-ţi fac eu, păsă, să bag fotoni în tine până când începe reacția. Dar știi care-i faza? Nu merge așa ușor. Fotonii trebuie să fie în fază, să fie toți aliniați, să iasă radiație coerentă. Și io? Io mă chinui să aliniez discuțiile cu tine, să fiu pe frecvență, dar nu reușesc. Gata, am terminat cu laserul. Sau? Stai, mai e un punct. Zice să descriu aplicabilitatea tehnologiei. Serios? Păi hai să-ți zic una, șefu'. Dacă ar funcționa treaba asta cu radiația coerentă, aș putea să bag toți fotonii ăștia în ea până s-ar aprinde becurile. Dar hai să fim realiști. Nu e mai ușor să bag un viermișor micuț pe laptopul ei? Ceva subtil, care să-i facă toate datele praf și apoi să vină la mine, disperată. „Ajută-mă, te rog!” Heh. Că atunci să vezi cum mă ridic ca un erou, îi dau parola și o rezolv din două mișcări. Vrea să scrie pe laptop? Ghinion. Scrie pe foaie, că la mine e cheia. Cum ar fi să se prindă-n joc? Ah, ar fi prea frumos. Da laasă nu-i bag nimic. N-are rost. Mă distrează totuşi un pic gândul ăsta. Oricum, deseară... poate o nimeresc pe frecvența corectă. Că ieri... N-am fost pe aceeași lungime de undă. Iar ea, posibil nu avea setată cavitatea cum trebuie. Că na ; cum ziceam ; și fotonii - dacă nu-i pompezi la momentul oportun, degeaba ! Ce-i cu ăștia din amfiteatru? Ăla din stânga se chinuie să înțeleagă, parcă rupe pixul. Oare chiar a învațet sau se preface și el? Ăla din spate transpiră, cred că și-a încurcat fiţuicile. Bă, relaxați-vă. Uite-l și pe profesor, parcă s-a plictisit de noi. Îşi plimbă ochii ăia de broscoi pe fiecare, zici că numără minutele. Hai că e bine. Mai stau un pic, dau foaia, apoi pauză pentru viață. Mă uit iar la Ana. Nu pot să mă abțin! Nu știu ce dracu' scrie, dar arată bine. Asta e important! Şi s-o fut.