Poezie
Dacă alfa și cu gama
1 min lectură·
Mediu
Dacă alfa și cu gama se-ntâlnesc din întâmplare,
nu fac scurt, nu scânteiază, nu interacționează.
(Științific, sunt incompatibile —
ceea ce le face perfecte pentru o relație.)
Alfa e grea, atinge puțin, dar te mută din loc.
E afectuoasă ca o ușă trântită din greșeală.
Lasă urme vizibile, dar temporare.
(Gen: „Nu-mi pasă ce-ai zis.”
…și apoi trântești tigaia ca să se înțeleagă că ți-a păsat enorm.)
Gama nu zice nimic.
Nu vrea spațiu, nu cere timp —
dar pătrunde tot.
Până și visele.
(Și e posibil să simți efectele
când începi să închizi ușa dulapului mai încet.
Sau când îți miroase cana a ea,
deși e proaspăt spălată.)
Alfa aprinde, dar se stinge repede.
Gama n-aprinde nimic,
dar după ea nu mai crește nimic.
(Paradoxul e că te distruge fără scandal.
Ca o iubire care-ți spune „e în regulă, dragule”,
și nu se mai întoarce niciodată.)
Dacă alfa și cu gama au stat în același pat,
nu înseamnă că s-au atins.
Doar că mediul din jur trebuie schimbat.
(Și așternuturile. Și pernele. Și eventual,
abordarea față de tandrețe.)
01561
0
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este felul în care reușiți să îmbinați precizia rece a termenilor științifici („nu fac scurt, nu scânteiază, nu interacționează”) cu fragilitatea și violența emoțiilor: „afectuoasă ca o ușă trântită din greșeală”, „după ea nu mai crește nimic”. Rezultatul e un fel de poezie paradoxală, care vorbește despre iubire, dar o privește ca pe un fenomen nuclear.
Îndeosebi sfârșitul mi s-a părut reușit: „Dacă alfa și cu gama au stat în același pat, / nu înseamnă că s-au atins. / Doar că mediul din jur trebuie schimbat.”
Concluzia e amară și tăioasă: iubirea nu se măsoară neapărat în gesturi vizibile sau în contact direct, ci în urmele lăsate asupra lumii din jur, asupra lucrurilor mărunte — așternuturi, perne, tandrețe. Totul devine contaminat, impregnat de o energie care, chiar dacă nu se vede, schimbă definitiv spațiul intim.