Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Panta rhei

2 min lectură·
Mediu
O scară rulantă este, în termenii strict necesari pentru a evita orice neînțelegere inutilă,
un plan înclinat pus în mișcare continuă,
un compromis rezonabil între gravitație și comoditate,
o soluție prin care corpul este transportat pe verticală
fără a fi implicat moral, emoțional sau muscular în efort.
Funcționează pe baza unei pante constante și previzibile,
a unei viteze atent calculate încât să nu provoace panică,
fiind concepută, în mod evident,
pentru oameni care preferă progresul în detrimentul mișcării.
Vectorii sunt simpli și nu lasă loc de interpretări:
sus într-un sens, jos în celălalt,
forțele se compensează cu o eleganță mecanică
în favoarea unei deplasări ordonate și impersonale.
Mă rog, unii ar fi tentați să completeze explicațiile și cu o schemă tehnică;
eu, de fiecare dată când ajung în acel punct,
prefer să merg mai departe fără ea.
Este suficient să spun că urcam,
pasiv și perfect aliniat cu funcționarea dispozitivului,
având brațul ocupat într-o asociere recentă,
plăcută,
încă neclar definită
și, tocmai de aceea,
tratată cu un respect exploratoriu,
ca orice lucru promițător care nu trebuie speriat,
și tocmai de aceea dificil de explicat
pe scurt.
În același timp, pe direcția opusă,
cobora o persoană cu care,
dintr-un motiv sau altul,
încă împart aceeași adresă,
aceleași acte
și un set bine stabilit de decizii
considerate, la momentul lor, definitive,
și care continuă încă să funcționeze
mai degrabă din inerție.
Am trecut unul pe lângă celălalt
într-un interval riguros determinat,
suficient pentru recunoaștere
și insuficient pentru clarificări.
Eu continuînd să urc
într-o companie ireproșabilă din punct de vedere tehnic,
dumneaei continuînd să coboare
cu un interes evident pentru configurația situației,
iar scara rulantă, indiferentă ca orice mecanism public bine reglat,
ne-a ajutat cu înaintarea ei monotonă
să nu interacționăm.
02202
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
288
Citire
2 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

Doru Mihail. “Panta rhei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/doru-mihail/poezie/14199462/panta-rhei

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-a-agheorgheseiAA
Ai o forță lingvistică de individat.
Evident, ar putea-o invidia doar ăia care o și-ncearcă. E foarte greu de scris ce ai scris tu mai sus. Poate de aceea, aici, cu acest text, în loc să aterizezi în poezie, ai aterizat într-un tratat de tehnică mecanică, plin de accente prea fin lirice. Atăt de fine, că se confundă cu strungul. Mi se pare că textul e mai degrabă o demonstrație de vervă poetică, decăt orice altceva care implică poezie.
Te rog să nu mă-njuri prea sincer. Nu mi se pare mie ce ți se pare ție. Cam asta.

0
@doru-mihailDM
Doru Mihail
îți mulțumesc pentru lectura atentă și pentru obiecția onestă — las roțile să se vadă și sforile pe sub cusătură, așa cum bine zici, și chiar exagerez… pentru că nu mă pot abține. Apreciez ca esti direct și îți transmit salutări călduroase, alături de tradiționalul je suis honoré!
0