Luiza Simion

Pe genunchiul tău de mă voi așeza să nu uiți să mă mângâi, să nu mă lași așa, să îmi dezmierzi bărbia cămașa și manșeta, să nu-ți întorci privirea de-oi fi în poala ta. Când ți-oi zice nezisul să nu

și neînțelesul tău se formează după tiparul bulgărelui de zăpadă era, probabil, mai drăguț să se formeze după tipar de soare sau de floare sau de ceva mai cald și mai ușor de identificat și

Sun la ușă. Nimic. Mai sun o dată. Nimic. Ciocănesc. Nimic. Cânt, lovesc ușa cu picioarele, foșnesc o pungă de snacksuri. Nimic. Iese o vecină cu bentiță în cap și un coc caraghios și-mi zice că

unde s-așază, la aceeași stație, în același timp, pe cuspida acelorași planete, la sincronul aceluiași pas venind din trecut, de pe unde s-or mai fi văzut, un el ș-o ea el american și ea un pic

au bonheur des dames se probează vise în cabine deschise. Femeile își varsă trupul în clepsidre din care ies mai mici decât au intrat, cu trăsături efemere puse-n vedere, și-mbrăcate-n dantele au

Ne-am privit o clipă și cât timp ți-ai studiat atent opțiunile, eu mi-am reglat cu grijă dublurile. Apoi m-am etalat toată cu naturalețea-mi deliberată. și chiar înainte să te închid m-a

când ai intrat tanti Lenuța își înșira pomenile, cozonacul mirosea a rânced, pronaosul nu ne-a mai încăput iar eu am rămas ca femeia dinaintea mărului. În numele foamei mele, am crezut că și tu ai

Seara, când stau întinsă cu mâna stângă sub cap, sub jgheabul geamului opac, sub cerul gri, decolorat, sub cosinus de con rotit, recalculat și regândit mă uit în lung cu ochi profani, spre stelele

Când iubesc, îmi pictez ochii în tonuri despre care nici nu știam că există vantablack, pervenche și, uneori, bordo. Deseori pregătesc dezbateri mentale despre tot ceea ce cred că

Astăzi ți-aș fi putut vorbi despre blazoane Ți-aș fi scris nimicuri epistemologice Despre heraldică și emoticoane Te-aș fi impresionat, desigur!, dacă ți-aș fi explicat cum funcționează