Poezie

Poem rupestru

1 min lectură·17 septembrie 2026

Mediu

„Eu nu-mi doresc în niciun fel să te surprind,

Pentru că nu vreau să îți spun despre ceea ce simt

Și despre ceea ce-înțeleg atunci când îți citesc

Despre ce-ai scris ca cei care trăiesc”,

Își zise-n sine cel dintâi cuvânt.

Asemenea lui și eu,

Atunci când scriu nu scriu

Despre ceea ce știu, ci, ca și când

Aș fi gândit îndeajuns, încep ca simțul florii,

Al pântecelui, al marginii și al întinderii

Să fiu în toate câte au mai fost pe când

Eram ca mine numai eu întâi.

Ca-n apă, unde pietre par plutind

Pentru că sunt înconjurate doar de carnea ei

În care, ascunsă, privirea altor pietre

Visează c-ar mai putea fi un orizont

Care le crește împrejur din sine

Din iluzoriu iluziei virgine.

Așa că de-aș fi cel dintâi cuvânt,

Ca-n vârful muntelui o piatră,-aș zice:

„Tot ce-mi doresc este parfum și umbră,

Adânc al rădăcinii în partea cea mai sumbră

Și în pământul din care îmi crește în lumină

Fiecare zvâcnire a inimii ce-mi poartă

Interiorul ca pe litere-n cuvinte

Scrise cu lovituri de daltă”.

0064

Nincu Mircea. “Poem rupestru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14205320/poem-rupestru

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.