Poezie

Poem rupestru

1 min lectură·17 septembrie 2026

Mediu

„Eu nu-mi doresc în niciun fel să te surprind,

Pentru că nu vreau să-ți spun despre ceea ce simt

Și despre ceea ce înțeleg atunci când citesc

Ce s-a scris despre ceea ce trăiesc”,

Își zise în gând cel dintâi cuvânt.

Asemenea lui, eu, atunci când scriu,

Nu scriu neapărat despre ceea ce știu,

Ci, ca și când aș fi gândit totul îndeajuns,

Încep să descriu cum ar fi simțirea florii,

Pântecelui, marginilor și întinderilor

Care au mai fost rostuite înainte

De a fi fost ce eram eu întâi.

Ca în apă, unde pietre par că plutesc

Pentru că sunt înconjurate de carnea ei

În care, ascunse, privirile altor pietre

Visează că ar exista un alt orizont

Care le crește împrejur din sine,

În timp ce pe interior rămân,

Iluzoriu, la fel de virgine.

Cum, dacă aș fi piatră, aș spune:

„Îmi doresc să pot fi parfum și umbră,

Adâncire a rădăcinii în partea cea mai sumbră

A pământului din care îmi crește-n lumină

Fiecare zvâcnire a inimii ce îmi poartă

În interior cuvintele ca pe litere

Și lovituri de daltă în piatră”.

003

Nincu Mircea. “Poem rupestru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14205320/poem-rupestru

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.