Infinit
Dumnezeu este lichid. Este îndeajuns să-l miști puțin. Când îl atingi simți că e viu Ca aripa într-o morișcă Învârtită de vânt. Nemărginirea lui crește în tine Din întuneric ca raza în sine Până
NMNincu MirceaGând contingent
Șterge-mi ultimul sărut de pe obrazul Maicii Domnului, Cel pe care i l-am pus pe obraz la ultima rugăciune! Pe chipul ei, buzele mele, ca un praf de pudră A acoperit chipul ei bătrân și uitat Și
NMNincu MirceaCea dintâi frunză
Cea dintâi frunză care creștea pe ram, În timp ce ramul creștea Și cu cât creștea îi creșteau frunze, Se întreba, privindu-l cum se întinde, Câte alte frunze după ea îi vor crește De-a lungul
NMNincu MirceaCântec
O să mor cândva, Dacă moartea are timp pentru așa ceva, În limba mea Și în limba altcuiva. O moarte rostuită de mamă Din moartea unui tată Pe care o port în carne Ca pe o petală O
NMNincu MirceaBoltă
Cum cerul gurii mele Este plin de alte stele pe care Numai cu gustul le poți vedea, Îmi vine greu să anticipez Viitorul în care așază În el fiece stea. Uneori, Mă întreb dacă Ceea ce am
NMNincu MirceaÎnflorire
Pentru a vorbi închid ochii Și ascult cum vibrează cuvântul. Îl simt cum îmi pătrunde în gând Și cum, de acolo, crește Din el pământul. Și vorbesc la fel cu spicul de grâu Legănat de vânt,
NMNincu MirceaTaină
Poezia este ascunsă sub frunza uscată Ce vântul a așternut-o peste altă frunză uscată Unde în sine aștepta să devină umbră A umbrei pe care a purtat-o Când în ram era purtată. Stă strânsă ca
NMNincu MirceaInimă
Sâmburi în esența cărora codri de lumină plini de întuneric poartă mătur. În fiecare seară de pe asfalt, unde le cad aripile, strâng întinderi de flutur. Nuiele legate de cerșetori în
NMNincu MirceaPrivire
Ați văzut? Cerul alunecă pe bolta ochilor Ca și cum În ochii noștri ar fi lumea. Din deschiderea lor intuim Cum și cât ne adâncim Prin lumini și umbre În vederea în care
NMNincu MirceaCurgere
Când intri în starea de poezie treci pragul realității și te lași cuprins de făptura somnului care trăiește hrănindu-se cu vise. Vise ce izvorăsc ca dintr-un pântec suferind atât în
NMNincu MirceaStingere
Pata neagră Din care crește noaptea Continuă pe cerul serii să se întindă. O privesc cum înegrește și cum din ea Pe pielea mâinii cu care o ating Translucidă din ce e devine. A trebuit să
NMNincu MirceaÎnviere
Mi-am amintit că nu știu să fi înviat vreodată. Că tot ce știu este că mă trezesc din somn. Și că, pentru a mă trezi, întâi trebuie să adorm. Nu știu de unde mi-a venit amintirea
NMNincu MirceaCumpănă
În căușul mâinilor cu care adun din apa mării necuprinsul ei să îmi spăl fața port făptura unei idei. Și, coborât aici îmi închipui că, după ce marginea lui mă va masca, voi deveni o altă
NMNincu MirceaPântec
Gurii cu care cerul bea din lumină în întuneric îi zvâcnește o inimă. Fiecare lovitură ce în carne o poartă deține date ce desenează o hartă. Din amintirea ei cresc imperii și mor vaste
NMNincu MirceaSorbire
Când cerul soarbe din apa oceanului Îi cresc norii cu care acoperă lumina Iar gura lui, plină, devine o mare. Cu cât bea mai mult din întinderea apei Adâncul din carne îi înflorește. Și, cu
NMNincu MirceaNadă
Eu am zburat îmbrăcat în fier În pântecul muștei-elicopter. Trup de nor însămânțat în cer Imaginat de efemer. Și, lovit, în zborul meu De marginea razei mereu, Ca de marginea unui alt
NMNincu MirceaNesfârșire
Noi bem ființa fântânii din ciuturi. Ciuturi ce cuprind trupul cărnii ei Din care sorbim până stingem Setea care crește în noi. În fiecare ciutură este însă o altă fântână. Un pântec plin
NMNincu MirceaImaculare
Cum poate fi cuprins golul din ochi Căruia privirea cu care a fost văzut I-a crescut în sine mai dinainte De a fi fost conceput? Acel fel de a ști cum Ne mirăm de ce e în răsărit Dinainte
NMNincu MirceaUltima igrasie
În inima lor vulcanii nu poartă pietre. Ci numai impulsuri din care își aruncă ființa în afara adâncului natal până când se golesc. Sunt ochi căutând în propria lor oglindă pentru a
NMNincu MirceaÎn ochi
În ochi, lumina, crește din rădăcina altor lumini. Este gol în care sunt aruncați sâmburi. Fluturi ce poartă pe aripi viitoare înfloriri și susuri. Acolo, când nu e lumină, de unde
NMNincu MirceaTrup de sticlă
Noi, despre noi, credem că suntem, În trupul nostru tot ceea ce rămâne. Că, atunci când îi dăruim nume, El, trupul, va avea să răsune Ca unic organ muzical Din vibrații și strune. În sine,
NMNincu MirceaRouă
Tânăr este tot ceea ce a ajuns La ultima sa dimensiune În care încă nu este. Un fir de rădăcină care stă ascuns În umbra fiecărei lumini A razei în care a curs. Și a rămas, acolo,
NMNincu MirceaAmbalaj
De ce fiecărui ram îi îmbumbă din bube Alte ramuri și, de ce, de-a lungul lor, Rănile se prefac în frunze? Care rădăcini poartă vâna acestor aripi Ce se întind prin interior dureros Până devin
NMNincu MirceaDialog
Nu te-apropia. Că rana nu-i de carne, ci de lumină legată-n lut. Degetul nu e deget, e umbră chemată, e semn pus pe aer cu nume de om. Sângele nu curge, ci stă. Stă în cuvânt și nu se
NMNincu Mircea