Împotriva luminii VII
Folia de plastic plutea împinsă de vânt, Ca o pasăre care alerga prin cer Ori ca un gând după cuvânt. Își zvârcolea trupul lovindu-se de apogeu Ca și cum de gol s-ar fi lăsat atrasă Spre
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii VI
De a îți privit chipul sfinților de pe pereții templelor Și v-ați uita în căutarea cu care ei vă privesc Ați vedea că în ochiul lor din dreapta E lumina soarelui din Răsărit, Iară în cel din
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii V
Cea mai frumoasă ziuă Este cea mai frumoasă pentru că Locuiesc în ea ca într-un măr înflorit. Și e cea mai frumoasă fiindcă Pe sub coroana lui aștept Cu gândul la fructele Ce pe ram îi cresc. La
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii IV
Cădeau din cer corbii ca raze de lumini Izbindu-se de pietre, de fire de iarbă, De pământ crăpat devenind umbre. Eu mi-ii imaginam așezați pe tigve Ciugulind ochi putrezi, cuib de viermi, Lovind în
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii III
Între alb și roșu sunt tot atâtea nuanțe Câte sunt între neculoare și sânge. Pentru că există în ele un fiecare A ceea ce nu este și a ceea ce Din sine pe sine ca un sine Într-un alt sine
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii II
Mai este o linie, Una scurtă, Pe care o mai am de trasat Pentru ca forma să fie inundă Și formatul ușor de explicat. O linie despre care nu știu nimic. Nici măcar nu îmi imaginez Cum ar putea
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii I
Lumina poartă în sine Tot întunericul din care răsare. Este ca o inimă a cărei zvâcniri Îi cresc în carne din amintiri Ale vieții care va să devină Carne a unor întinderi Putrezind pe
NMNincu MirceaÎnflorire în fereastră
Unica dimensiune unde trăim Este în orizontul în care privim. Oricine dincolo de ea s-ar întinde Și ne-ar lovi cu aripi de pretutindeni Nu este decât un altfel de orizont înscris În privirea cu care
NMNincu MirceaSoare înflorit
Cât de frumoase sunt florile care Cresc de-a lungul brațelor Cu care mă împresori! Fiecărei petale ce le aparține, Parfumul ce le umple din interior, Culorile din care sunt zugrăvite, Pretutindeni
NMNincu MirceaOrbire
Dacă îți acoperi cu palmele ochii Nu înseamnă că nu mai vezi, Ci că cei care te privesc Nu te mai recunosc. Pentru că chipul pe care îl porți Nu mai are nimic din ceea ce ești. Imaginea după care
NMNincu MirceaCocon
Domnul, prin răstignirea Sa, se face pe Sine pentru fiecare dintre noi simbol al crucii în aceiași măsură în care înțelegem că iubirea Lui înseamnă a prețui pe Cel care dăruiește fără a problematiza
NMNincu MirceaCerul ca un pește
Când trag cerul mai aproape de mine Solzii lui îmi intră pe sub unghii Și mă dor degetele cu care Scormonesc prin el Ca prin ruine. Este ca și cum aș lovi într-un munte Pentru a-l muta în cealaltă
NMNincu MirceaDefetism
Eu sunt acel nimeni Pe care nimeni nu-l știe. Un dinainte al unui alt dinainte De care nimeni nu-și mai aduce aminte. Partea care în mine Asemenea mie Nu rămâne. Acel eu în care îmi imaginez Că
NMNincu MirceaStare de floare pe ram
Când este floarea floare? Când i-au crescut peste tot petale? Ori ce e imediat după ce în bumb Poartă rodul ca un pântec Viitorul prunc? Ori e floare când pistilul ei e plin De parfum și de
NMNincu MirceaTemere de floare înflorită
Mi-am rupt de mai multe ori petala dreaptă. A treia de sub brațul cu care o țineam prinsă Și, de fiece dată în care mi s-a vindecat, Am întins-o din nou peste cer De la apus până la răsărit. O
NMNincu MirceaEstetism
Frumusețea și imaginația sunt cele mai înfricoșătoare lumini și umbre unde descoperim viitorul ființelor noastre de iradieri solare. Pentru că ne orbesc când, ca într-o oglindă privindu-le, din
NMNincu MirceaAltcineva ontologic
În totul în care suntem Tot ceea ce există există! E atât de simplu! Nu poate exista nimic ca ceva Fără ca altcineva să existe Ca un dinainte de apoi Al răsăritului unde Din sine îi crește Ceea ce
NMNincu MirceaExpirație
Visăm că cerul este lumină Și că lumina, în noapte, este o stea. Ne imaginăm că tot ce există Este asemenea nouă: În noapte negrii Și albi ziua. Însă, tot ceea ce contează, Pentru toți este cum să
NMNincu MirceaArticulare
Eu sunt ceea ce nimeni nu crede că știe. Un dinainte al unui alt dinainte De care nimeni nu își mai amintește. Partea ce în mine ca mine nu poate să fie. Acel eu în care îmi imaginez că am să
NMNincu MirceaÎnfiripare
Convinge-mă că te dor Cuvinte pe interior! Că, Întâlnindu-le, Simți cum sub aripă Aerul în care împingi Din zbor se înfiripă. Cum te doare sintagma Limbii ce nu rostuiește nimic. Pe cale mi te
NMNincu MirceaBliț
Paratrăsnet, Vârful de munte sta în cer Și se înălța din carne pe umeri. Panglică de prins fluturi de fier. De pretutindeni pe vârf îi coborau lumini ce îl loveau efemer trosnind. Eu, ca și
NMNincu MirceaInterior
Natura noastră este gregară. Trăim pentru a ne aparține și a defini reflecția noastră din imaginea în care, privindu-ne, înflorim în glastră. Suntem o planetă de lumini lipsită, ce există din
NMNincu MirceaLarvă
Inima, ca un cauciuc din care este făcută roata unei mașini, trece peste asfalt și peste pietre din drum ducând înainte ceea ce i s-a dat să poarte în carnea ei de țărână și scrum. Ea, ca un val
NMNincu MirceaAripă
În zbor, prin aer, aripa taie în carnea luminii. Un vârf de săgeată care spre țintă aleargă. Și, în timp ce se înalță, în urmă-i coboară Ca unui râu din izvor căderea interioară. Spirale și cercuri
NMNincu Mircea