Poezii

Nu există odihnă decât Unde nimic nu e de gândit. În lumea care, Fiindcă e muncită De ideile care o animă Pentru ceea ce există, a fi înseamnă Frământări, învolburare, așteptări, Transformări ale

NMNincu Mircea

0

0

Acolo, De unde se desprind ramului Frunze care cad visând că zboară, În locul acela din care-au crescut Sorbind din seva lemnului Și din adânc plin de aer, E ochiul ce privește Peste

NMNincu Mircea

0

0

Pune ochiul în locul gurii și privește prin cuvinte Și, tot astfel, pune degetul în locul urechii Și ascultă cum simți când atingi sunetul. Astfel vei învăța să rămâi de-a lungul drumului De fiecare

NMNincu Mircea

0

0

Când am fost întrebat pentru prima oară De cel căreia i-am cerut să închidă ușa Prin care a intrat în interior din afară Am înțeles că închiderea nu este Despre ușa care separă. Pentru că ușa,

NMNincu Mircea

0

0

Sărutarea e semn al prețuirii și al iubirii, Cum este și al trădării și al nemuririi. Este ceea ce simțim în carne: Căldură, atingere, gol, Vis, speranță, zbor Și îndepărtare. Numai buzele noastre

NMNincu Mircea

0

0

Eu cântam la vioară. Dar nu cântam cântecul meu. Ci acompaniam doar Cum ziua o seară Căutând să fie Parte din ea. Și, în timp ce cântam la vioară, În spatele meu, pe perete, Creșteau din umbre Aripi

NMNincu Mircea

0

0

Casa este. Ea nu are spațiu și nici loc, Ci este construcția celor ce aleg Să doarmă cu tot neamul în interior. Vedere în înăuntrul Ochiului care privește Îndepărtarea pe care O poartă căutând Chip

NMNincu Mircea

0

0

Treceau pe stradă două frunze moarte Ducându-și umbre mai departe. Din spatele ferestrei le priveam cum cad Și mă gândeam că-n timp ce trec în sine ard. Le-am urmărit atent cum se țineau de mână În

NMNincu Mircea

0

0

De fiece dată în care Alegem ce date primordiale Constituie axa universului Realizăm că fiece pas Nu e o întâmplare. Pentru că, altcineva, înainte, Le-a mai gândit literele care Aparțin, sine die,

NMNincu Mircea

0

0

Rup puțin câte puțin din nori Ca dintr-o vată de zahăr pe băț Să îmi astâmpăr cel mai de preț Dor al nesfârșitului interior. Setea divină, apa imaculată pe care O simt curgând în fiecare celulă din

NMNincu Mircea

0

0

Cea dintâi și mai prețioasă armă În lupta cu lumea este trupul. Iar, în trup, arma perfectă, E mintea cu care își înțelege Și-și retrăiește fiecare secundă. Tânără, carnea lui, e coardă de arc Și,

NMNincu Mircea

0

0

Parfum de floare și miros de hoit, Gura latrinei și albastrul cerului, Clipa iubirii și uitarea eternă, Frunza roasă de vierme, Găinatul acid și alb... Toate fierte. Toate regurgitând. În

NMNincu Mircea

0

0

Dormeam. Și, în somn, Am auzit zvârcolindu-se marea. Din pat m-am ridicat, Ca un înviat din mormânt, Și am privit pe fereastră să văd Cine o lovește atât de dimineață Când înfășurat stăteam în

NMNincu Mircea

0

0

Să fii foc și să dormi în interiorul cărămizii arzând Și să îți fie atât de cald încât să nu poți dormi... Să nu te odihnești pentru că știi că mâine Din nou te vei trezi în aceiași flamură A

NMNincu Mircea

0

0

Fiecare frunză uscată pe care o ridic Toamna din galbenele fire de iarbă O simt ca pe o pană căzută din Aripa porumbelului care a Plecat de pe Arca lui Noe Să caute pământul De ape-înghițit. Și,

NMNincu Mircea

0

0

Pasărea pește, pasărea gând, pasărea muscă. În fiecare pasăre este un singur cuvânt Formulat după forma din care Este purtat și născut. Prin apă peștii sunt paseri precum prin minte Cuvintele se

NMNincu Mircea

0

0

Azi, am mâncat ceea ce ar fi fost bine Să mănânc deja acum câte a zile. Acum, mâncarea fadă încă îmi ține de foame La ora târzie în care ar fi trebuit să dorm. Eu, însă, insist să ascult

NMNincu Mircea

0

0

Există undeva o autostradă De-a lungul căreia, printre alte mașini, Conducem mașina noastră ca să ajungem Acolo de unde împreună-am plecat. De-a lungul ei trecem Ca printr-un univers unde Un soare

NMNincu Mircea

0

0

Luna nu poate fi cumpărată La fel cum nici soarele și nici Alte spații ce în jur ni se învârt. Însă toate, toate, toate aceste Strălucitoare îndepărtate imagini, Fără a deveni vreodată ale

NMNincu Mircea

0

0

Cred că a scrie este despre a fi. Dar nu un a fi ce există pentru a trăi, Ci pentru a scrie despre regate și împărății Cum numai tu îți poți ție să ți le descrii... Este despre a visa cum ai putea

NMNincu Mircea

0

0

Când scriu poezii, Indiferent unde le scriu, Le scriu cu teama de a nu te trezi Din somnul care te-a cuprins Și pe care îmi este teamă Să nu-l tulbur fiindcă Eu întotdeauna Scriu târziu. Cum e acum

NMNincu Mircea

0

0

Pentru ce este mai frumoasă o femeie Decât este frumoasă o altă femeie? Este ca și cum ne-am întreba despre cum Întunericul este mai întunecat decât Noaptea ce l-a prefăcut în scrum. Ori, de ce

NMNincu Mircea

0

0

Ce voi îngropa odată cu mine? Trupul pe care-l hrănesc pentru a mă trezi După întuneric în orizontul deschis de lumină? Ori gândurile lui din care mi-am adăugat Ceea ce visam că are să mă

NMNincu Mircea

0

2

Eu, asemenea ție, îmi doresc o lume mai bună. O lume în care amândoi să ne bucurăm De ce ne înconjură rodind împreună. Simt că suntem codrii ce nu pot pleca altundeva Fiindcă în sâmburii din

NMNincu Mircea

0

0