Poezii

Treceau pe stradă două frunze moarte Ducându-și umbrele mai departe. Din spatele ferestrei le priveam cum cad Și mă gândeam că-n timp ce trec în sine ard. Le-am urmărit atent cum se țineau de

NMNincu Mircea

0

0

De fiece dată în care Decidem date primordiale Ce, pentru fiecare, constituie Axa universului care ne bântuie, În această dată realizăm că Fiece pas pășit pe cale Nu e o întâmplare. Pentru că

NMNincu Mircea

0

0

Rup puțin câte puțin din nori Ca dintr-o vată de zahăr pe băț Să îmi astâmpăr cel mai de preț Dor din nesfârșitul interior. Setea divină, apa imaculată pe care O simt curgând în fiecare celulă din

NMNincu Mircea

0

0

Cea dintâi și mai prețioasă armă În lupta cu lumea este trupul. Iar, în trup, arma perfectă, E mintea cu care își înțelege Și își retrăiește fiecare secundă. Tânără, carnea sa, e coardă de arc Și,

NMNincu Mircea

0

0

Parfum de floare și miros de hoit, Gura latrinei și albastrul cerului, Clipa iubirii și uitarea eternă, Frunza roasă de vierme, Găinatul acid și alb... Între toate aceste zbateri, În fiecare

NMNincu Mircea

0

0

Dormeam. Și, în somn, Am auzit zvârcolindu-se lumea. Din pat m-am ridicat, Ca un înviat din mormânt, Și am privit pe fereastră să văd Cine o lovește atât de dimineață Când înfășurat stăteam în

NMNincu Mircea

0

0

Să fii foc și să dormi în interiorul cărămizii de foc Și să îți fie atât de cald încât să nu poți dormi... Să nu te odihnești pentru că știi că mâine Din nou te vei trezi în aceiași flamură În

NMNincu Mircea

0

0

Fiecare frunză uscată pe care o ridic Toamna din galbenele fire de iarbă O simt ca pe o pană căzută din Aripa porumbelului care a Plecat de pe Arca lui Noe Să caute pământul De ape-înghițit. Și,

NMNincu Mircea

0

0

Pasărea pește, pasărea gând, pasărea muscă. În fiecare pasăre este un singur cuvânt Formulat după forma din care Este purtat și născut. Prin apă peștii sunt paseri precum prin minte Cuvintele se

NMNincu Mircea

0

0

Azi, am mâncat ceea ce ar fi fost bine Să mănânc deja acum câte a zile. Acum, mâncarea fadă încă îmi ține de foame La ora târzie în care ar fi trebuit să dorm. Eu, însă, insist să ascult

NMNincu Mircea

0

0

Există undeva o autostradă De-a lungul căreia, printre alte mașini, Conducem mașina noastră ca să ajungem Acolo de unde împreună-am plecat. De-a lungul ei trecem Ca printr-un univers unde Un soare

NMNincu Mircea

0

0

Luna nu poate fi cumpărată La fel cum nici soarele și nici Alte spații ce în jur ni se învârt. Însă toate, toate, toate aceste Strălucitoare îndepărtate imagini, Fără a deveni vreodată ale

NMNincu Mircea

0

0

Cred că a scrie este despre a fi. Dar nu un a fi ce există pentru a trăi, Ci pentru a scrie despre regate și împărății Cum numai tu îți poți ție să ți le descrii... Este despre a visa cum ai putea

NMNincu Mircea

0

0

Când scriu poezii, Indiferent unde le scriu, Le scriu cu teama de a nu te trezi Din somnul care te-a cuprins Și pe care îmi este teamă Să nu-l tulbur fiindcă Eu întotdeauna Scriu târziu. Cum e acum

NMNincu Mircea

0

0

Pentru ce este mai frumoasă o femeie Decât este frumoasă o altă femeie? Este ca și cum ne-am întreba despre cum Întunericul este mai întunecat decât Noaptea ce l-a prefăcut în scrum. Ori, de ce

NMNincu Mircea

0

0

Ce voi îngropa odată cu mine? Trupul pe care-l hrănesc pentru a mă trezi După întuneric în orizontul deschis de lumină? Ori gândurile lui din care mi-am adăugat Ceea ce visam că are să mă

NMNincu Mircea

0

2

Eu, asemenea ție, îmi doresc o lume mai bună. O lume în care amândoi să ne bucurăm De ce ne înconjură rodind împreună. Simt că suntem codrii ce nu pot pleca altundeva Fiindcă în sâmburii din

NMNincu Mircea

0

0

Acum am înțeles cum că schimbarea Nu înseamnă modificare de sens, Ci căutarea care face ca totul Să devină altceva, nou, Lipsit de consens. Și, că pentru a defini ceea ce apare După ceea ce deja a

NMNincu Mircea

0

0

Mi-am închipuit că există o limbă în care îngerii și-au închipuit că vorbesc cu Dumnezeu și mi-am dorit să înveți să vorbești ca ei despre infinit. Atunci mi-am adunat cuvintele moștenite și ți

NMNincu Mircea

0

0

Rupe-i colții cu care sfâșie! Scoate-i dinții cariați din gură Și lasă-o să muște din nou! Numai astfel ai să descoperi Cât de mult își dorește, Cât de mult îi plac Sânii cu lapte, Plini de viață

NMNincu Mircea

0

0

Gura de cer ce mușcă Din spațiul privirii și care În dinții cu care rupe din carnea luminii Poartă adâncuri – interioare unde lumina nu poate pătrunde – Deși sunt parte a aceluiași adânc din

NMNincu Mircea

0

0

Carnea corpului meu, în lumina zilei, devenea la fel de luminoasă Precum soarele din care strălucea și din care umbra-i creștea. Începuse să se răspândească în ochii celor ce o priveau și, Precum o

NMNincu Mircea

0

0

Acele fete, atât de frumoase, pe care Mi le-ai trimis la fel de înfloritoare ca tine, Mă fac să mă simt tânăr și să mă înfricoșez De cei care m-ar vedea cum le privesc Și le doresc fiindcă despre

NMNincu Mircea

0

0

De unde cade și de ce se lovește stropul de ploaie Care ne spală carnea peste care ni se întinde? Ce caută și din ce își închipuie că în sine zboară, Stropul de ploaie care își duce inima pe care o

NMNincu Mircea

0

0