Însâmburare
Îndeajuns este să culegi fructele unui singur pom Pentru a ști cum este să culegi o livadă întreagă. În același fel în care ai privi răsăritul ca să vezi Toate răsăriturile ce din orizont
NMNincu MirceaVânturare
Toți zmeii care așteaptă vântul Să își întindă aripile peste noapte, Ca nori sunt atrași de lumina lunii Și se visează plutind peste bolta Ochilor în care li se strâng Din privirile
NMNincu MirceaÎntrupare
Povara cea mai grea pe care o purtăm Este povara clipei pe care o trăim. Mai grea decât lumina ei nu poate fi Nimic din ceea ce ne e dat să fim. Din fiecare strălucire-a ei ne cresc În carne umbre
NMNincu MirceaAccident
Câteodată, Mă doare inima în piept Pe partea dreaptă. Alteori mă doare ca și cum ar fi În mine deodată întreagă. De fiece dată în care mă doare Aștept să văd cât mă ține Durerea ei
NMNincu MirceaÎnnourare
Când înveți să urci, urcarea e înălțătoare Doar pentru tine. Odată cu tine, cei care te privesc urcând Cred că urcă, asemenea ție, Pe cărarea lor fiecare. Tu, când înveți să urci, Și urci treaptă
NMNincu MirceaFeminitate
Stau pe marginea mării ca pe terasă Îmbrăcată într-o rochia albă Ca și cum aș fi goală. Goală de tot viitorul pe care am să-l nasc. Cuprinsă de apus ca de brațe iubite Care cu clipe mă
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii XIV
Împodobește-mă cu perdele ca pe o fereastră și, În cadru ei ,privește-mă dinafară ca pe o floare în glastră! Uită-te în pământul pe care astfel în pântec îl port Până ce vei vedea cum încolțesc în
NMNincu MirceaCandelă
Aveți grijă de Soare! Este o stea căzătoare care În ochii cu care-l privim Coboară în mare. Lumina lui doare! Dar, dacă nu o lovim, Este o petală de floare Care mângâie pământul Când cade și
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii XIII
Cel mai mult îmi place, din când în când, Să gust cu vârful limbii din vulcanul Care îmi crește în gură plângând. Mai ales după ce sorb din fluviul Cascadelor din care-și adună Murmurul
NMNincu MirceaPelerinaj
A venit Roma la mine. Și nu a venit toată deodată, Ci doar ca un cineva ce o cunoștea. L-am întrebat: Știi unde e Roma? Da! A zis ca și cum Roma era Undeva ca orice altceva. Mi-am dat seama că
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii XII
Îmi amintesc cum alergam printre etaje De blocuri construite pentru oamenii muncii. Cum pe scările ruginite ale macaralelor Urcam până la capăt să privesc Lumea din înaltul Amurgului. Eram un ram
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii XI
Îmi amintesc cum alergam printre etaje De blocuri construite pentru oamenii muncii, Cum pe scările ruginite ale macaralelor Urcam până la capăt să privesc Lumea de cât mai sus. Eram un ram care
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii X
Iubirea este la fel de mare În cearșafuri ca în lumina din soare. Cum credința e judecată cu aceiași măsură De cei care o folosesc pentru a-și justifica, Indiferent de e mărturisire de joker Or de
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii IX
Iarăși mă strigă o stea! Deschid fereastra și privesc cerul. Strălucește deasupra mea. În inima ei văd eterul. Este o piatră de pe drum ce adună Căldura soarelui de peste zi Pe care o preface în
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii VIII
De ziua ta sunt umbra petalei, A ultimei petale ce a rămas în floare, Care, Înainte de a se desprinde Și a lăsa pistilul să devină fruct, S-a întins, în cădere, Pe pământ Ca gândul împrăștiat Înainte
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii VII
Folia de plastic plutea împinsă de vânt, Ca o pasăre care alerga prin cer Ori ca un gând după cuvânt. Își zvârcolea trupul lovindu-se de apogeu Ca și cum de gol s-ar fi lăsat atrasă Spre
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii VI
De a îți privit chipul sfinților de pe pereții templelor Și v-ați uita în căutarea cu care ei vă privesc Ați vedea că în ochiul lor din dreapta E lumina soarelui din Răsărit, Iară în cel din
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii V
Cea mai frumoasă ziuă Este cea mai frumoasă pentru că Locuiesc în ea ca într-un măr înflorit. Și e cea mai frumoasă fiindcă Pe sub coroana lui aștept Cu gândul la fructele Ce pe ram îi cresc. La
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii IV
Cădeau din cer corbi ca prin raze lumini Izbindu-se de pietre, de fire de iarbă, De pământ crăpat și de umbre. Eu mi-ii imaginam așezați, tigve Ciugulite, ochi putrezi, cuib de viermi, Lovituri ale
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii III
Între alb și roșu sunt tot atâtea nuanțe Câte sunt între neculoare și sânge. Pentru că există în ele un fiecare A ceea ce nu este și a ceea ce Din sine pe sine ca un sine Într-un alt sine
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii II
Mai este o linie, Una scurtă, Pe care o mai am de trasat Pentru ca forma să fie inundă Și formatul ușor de explicat. O linie despre care nu știu nimic. Nici măcar nu îmi imaginez Cum ar putea
NMNincu MirceaÎmpotriva luminii I
Lumina poartă în sine Tot întunericul din care răsare. Este ca o inimă a cărei zvâcniri Îi cresc în carne din amintiri Ale vieții care va să devină Carne a unor întinderi Putrezind pe
NMNincu MirceaÎnflorire în fereastră
Unica dimensiune unde trăim Este în orizontul în care privim. Oricine dincolo de ea s-ar întinde Și ne-ar lovi cu aripi de pretutindeni Nu este decât un altfel de orizont înscris În privirea cu care
NMNincu MirceaSoare înflorit
Cât de frumoase sunt florile care Cresc de-a lungul brațelor Cu care mă împresori! Fiecărei petale ce le aparține, Parfumul ce le umple din interior, Culorile din care sunt zugrăvite, Pretutindeni
NMNincu Mircea