Poezie
Cer
1 min lectură·
Mediu
Dacă cerul și-ar lăsa ochii cuprinși mai mult de pleoape
Privirea cu care m-ar urmări ar fi deschisă și înaltă.
Și, dacă nu ar avea o față atât de lungă pe care se rostogolesc
Ziua și noaptea fără ca în chipul său să le poată cuprinde,
Nu m-aș fi îndrăgostit vreodată de imaginea sa.
De fapt, știu că cerul nu are chip cum nu are întinsul
Din care se desfășoară în privirile mele.
El doar crește ducând din depărtare în depărtare
Adâncuri a căror uitare îmi pare că umplu cu zare
Înserările, răsăriturile și poate ferestrele mele.
Ah, dacă cerul ar avea pleoape cu care să-și acopere ochii
Când clipește trăgând peste sine ziua și noaptea!...
Și dacă ar zâmbi mai mult, fără a privi după plase de sârmă,
După margini de prăpastii, de adâncuri, de mare și alte hotare...
Cât de frumos îmi imaginez că ar putea fi... Că poate fi!...
Un ochi ce stă mereu deschis fără să vadă
Și adoarme la fel fără a-și dori să se trezească.
031.478
0
“Un ochi ce stă mereu deschis fără să vadă
Și adoarme la fel fără a-și dori să se trezească.”
În farmecul lecturii,
Antonia.