Gabriela Szabo

nu sunt deprinsă să săvârșesc fapte mari să ofer corecturi unei limbi vii un  capăt  e o întindere pur personală mărturisește sfârșitul unui rând iubind totuși precis, ca o poliță

nici înfățișarea nici vârsta de cuceritor nu- l socotesc pe cel mai frumos bărbat din lume încăpățânată îți scriu drămăluind rânduri de parcă aș naște ceasuri cu noroc gratificate în bacșișuri

El avea un trup numai al lui un limbaj înstăpânit de propria liniște de parcă aduna în el toată dragostea din lume Uneori de bunăvoie_ balcanic din fire hrănea realitatea într- un rit anume atins

bodegă să-ți rătăcești străzile potrivind înțelesul chefliu, ucigător al trecătorului lumea înșirată ca un miracol de-a lungul trotuarelor tobe imense în loc de inimă vizitiu să gonească să

să nu ne rețină nimic să ne simțim simplu în spatele ochilor închiși ca atunci când îți scriu desenez cu apă dulce apă sărată pe pielea ta fluturi fără chip îmbătați de dragoste ei trec prin

poate gândul tău mă naște oglindește realitatea divină din noi Naște- mă încă o dată! îți spun săvârșește- mă aici unde viețile noastre se unesc gata să se topească una într-alta în spațiul

e ceva timp de când nu am văzut un oraș noaptea poate de aia merg așa ca un osândit la frumusețe și-mi ard obrajii ca unui norocos la fel  ca unul dintre ei pășesc în sănătatea ta! atâta

ai spus dor dragul meu? nu-l zdrobi lasă-mă să îți scriu azi ca și când am avea masa plină vinul bun și-am râde fericiți declamând pe note muzicale înălțimea unui vis cercetat cu sextantul

de la atâta depărtare să am pielea aurie la sfârșitul cuvântului să mă poți îngâna să știu descifra partituri pentru tine să privești confuz printre respirațiile mele citețe si eu să mă pierd

Timpul cu tine... plin de pofte și grimase adulmecă fiecare rând pe care ți- l scriu iar eu îl iubesc nebunește pentru asta ne scrie zilele, orele minutele grămadă și nu- i nimeni aici să ne

Știi că n- aș fi aici de n- ar exista în bioritmul meu procentul acela Uneori crește, niciodată nu coboară sub 0,002% Permanența aia din mine! Știi despre ce vorbesc... Spui Gri!

Nu ți-am spus niciodată vreau să știi Leonard Cohen a scris In My secret life pentru mine m-a visat într-o noapte așa cum sunt acum nu ca atunci și eram frumoasă în visul lui El... avea

Punctul zero. Astronomic timpul nu e doar timp universal devine timp mijlociu, sideral copleșit cum e de adăugiri uneori ne face să uităm de noi și se face liniște  Sub orizont timpul devine

la noapte vei turna vin în pahar un șarpe se va strecura sub pielea mea nutrind neconsolat întinderea la orice întoarcere a capului meu spre tine mă va dezbrăca cum o făceai tu cu mâinile tale

ți- am scris învins ca un păgân în sărăcia, foamea boala asta acolo unde odinioară trăiau împărați necontenit și am mers mai departe ora aceea cu tine noaptea m-au urmat ți-am scris și timpul a

te voi desena Uriașule, atât de înalt încât adâncurile vor fi la un pas de noi potecile să ne țină proptiți în toate încercările vâscoase ale pietrelor vom fi suspendați aproape drepți de

zilele se lăsau în voia vieții acopereau gura mea obrajii cu sărutări   porneau călare făcând prinsori pe cele mai frumoase fiare apoi se doborau una pe alta în năprasnic galop pe cele trecute nu

rămâne locul acela în care mă întorc și o armată pontificală se pune în mișcare de cât dor, acest ajun de cuvinte simple știu ți-am promis copac pentru tihnă uși secrete, substanță

și va fi soare, o dimineață cu cafea un moment pe cât de însorit pe atât de neputincios, fie și numai pentru a te descrie uite, brațul meu întins  va crea în mișcarea sa ceva ce nu a mai fost îți

să aflu un semn, litere, ceva ușor de mânuit  să le fac corp comun în povestea asta să ne poarte cum o monogramă domnească prin lume și toate alea mici  nebunii locale tratate cu praf de metal

ce durere a încheieturilor traducea fluent viața fără tine aplica penelului sentimente brațe în lipsa originalului să mă strângă cum o mașină ce imprimă timpul nu se știe imagina trece fără

în această regularitate tăiată ca lumina unui soare ce apune viu înroșind pădurea de jnepi din inima mea ceasurile rămân gesturi de autoîmbrățișare gândul cu tine escortă inimii dintr-un

pun alături mirarea ce mă încercă bucuria pe care am traversat-o Femeie când o altă arhitectură mi-a fost  ghid altă anatomie m-a  descris sufletul nu se regăsește aici, nu l-a definit o singură

nu avem pagini cu a fost odată oglindă mai bună ceva  important să ne atingă pentru multa vreme ca un mers înaintea Ta, Doamne! doar un petic de pământ verde urcăm și coborâm pe frânghii ca un