Ea

Gabriela, ai un stil interesant, în sensul că, fără a face paradă de un lexic mai complex și de cine știe ce tehnici creatoare neobișnuite, textele tale au o anumită complexitate, care poate fi mai greu perceptibilă rațional, mai degrabă cu inima din minte (sau cu mintea din inimă). Uneori, vrei să spui totul, de aceea dai impresia unei învârtiri în jurul aceleiași idei. Nu e cazul și aici, unde, în ciuda unei anumite ambiguizări date de succesiunea persoanelor gramaticale ca indici ai subiectivității, încă din primele versuri textul devine o mărturie a suflului divin care străbate creația, adică a transcendentului care devine izvor al imanenței creatoare.
Excelsior!

E ceva aici care îmi amintește plenar de She al lui Elvis Costello. Bine, el folosește mai mult aparatul din apropierea imediată, tu mergi pe rațiune pură și creație, dar oda, tot odă rămâne. Elegant poem, uite că se poate și cu marmura-marmură, fără să dăm cu grafitti pe colonade.