totdeuna mi-au placut haiku-urile datorita scriiturii lor inefabile (se poate zice asa?).
de fapt autentica scriitura inefabila am gasit-o la contele Fedia Liubanov, acest precursor uitat, pe care il rememorez din Papini (Gog);
ei!, el producea doar titluri in loc de poeme, precum Siesta privighetorii parasite: \"Toate elementele acestei productii sunt aici. Siesta indica anotimpul si ora; privighetoarea aminteste toata muzica, toata dragostea; iar parasirea te face sa elaborezi temele etrne ale tradarii si ale durerii. [...] ... asa incat, orice cititor devine, in adevar, multumita mie, un creator si vor fi atatea creatii, cati cititori vor fi\".
daca faci un titlu de poem mai lung sigur e haiku!
peste pajiști verzi
zvonuri printre arbori
astru se-mplinește
micropoem