gândurile mele sunt atât de încâlcite
încât toate cărările nu reușesc să mă scoată la liman
clepsidra le cerne se albesc ca noapte Învierii
mi-i dor de răni mi-i dor
să te pot ști
flori cuvinte și un timp pierdut
puzderia de stele se revarsă ca o apă tulbure
suflet îmbălsămat cu flori de cireș
te caut prin frunzișul acoperit de stropii
triști
nimeni nicăieri doar o
de câte ori încerc să-ți înțeleg absența
amintirile fac zid către tine
toamna se așterne ca o moarte prelungă
ciorile se învârt în cerc a ploaie
istovite cuvintele nu-și mai găsesc
oamenii se duc cănd se duc spre țări ce primăvara poartă
acolo unde ploaia se așează în potir de floare
sorbind miresme de culoare
acolo unde lumea este bună
și via se coace în butoaie
viața își agață în fiecare seară zdrențele
de umbrele ce dispar spre carul mare
nici suferința fizică nu mai dezamăgește ziua
în fiecare noapte plec în căutarea ta
îmi ascund regretul sub
cei de dincolo își regăsesc liniștea în noi
ne mângâie singurătatea
năpădind cu lacrimi în fiecare sâmbătă
boabele de grâu întru veșnică pomenire
unii și-au găsit liniștea în pântecele
norii scutură coamele de promoroacă
totul pare un pustiu fără capăt
stelele cad dezmembrând carul mare
doar oiștea stă sprijinită de răsărit
sfinții fac numărătoarea inversă
ochii se pierd
fac din fiecare zi rotocoale spre niciunde
dimineața decolează din inima mea
speranța
nu mai merg la teatru
nici la spărgătorul de nuci
nu mai cometez cărți
nu mai iubesc iarna
anotimpurile
gândurile se petrec în fiecare noapte
așa cum sufletul își caută singurătatea printre visele
aproape visate
poemele sufocate de frunzele putrezite
nu-și mai găsesc cuvintele
nu mai pot fi
cel petrecut de vreme în necredința sa
sacrificiul purificării așteaptă
brațele slăbănogite primesc pentru veșnicie
izvorul curăției și sfințeniei
întru smerenia legii
harul
Numele acestei zile poartă diferite forme: culoarea mării întruchipând privirea peste arșița acestei veri, sensibilitatea unora ascunsă dincolo de cuvinte interiorizând gesturile, mimând
să ne convertim emoțiile chiar dacă vom fi prigoniți
sălbăticia ca un dușman nevrednic
va înfige ura așteptării către noapte
din ghemul vieții fecioarele își țes cămăși de borangic
din când în
e atâta iubire încât stângăciile
își uită mâinile peste rodiile date în pârg
nu nu te roagă nimeni să muști din mărul Evei
e doar o părere
imaginația ca un delir
te desparte în fiecare
ridica-voi ochii mei întru slava înălțării Tale
ca într-o rugăciune ghenunchii se înfrățesc cu lespedea
peste care împărăteasa Elena a înălțat Eleona
măslinii și-au ridicat ramurile primind
liniștea se răcește o simt înfiorându-mi pielea
tăcere doar tăcere
gândurile cad peste lespedea întunecată de vreme
sufletul ca o întindere de ape
peste somnul prelung de dincolo vom rătăci în
ochii tăi vor prinde noaptea în brațe
și vor șopti
mi-e dor de căldura mâinilor tale
palmele mele îți vor mângâia inima
cu atingerea buzelor
ești cel pe care-l strig
din limpede
ți-aș spune da
dar stai pe gânduri și tainic
asfințitul îl frămânți în visuri și
nu mai vrei să porți în alte maluri zborul
mi-ai spune nu
dar ochii tăi ca vulturul în suflet
mi se-avântă
Imi este dor nu de tine suferință chiar daca nu sunt ucigaș ți-aș țintui inima și te-aș spânzura pe cruce să atârni în bătaia vântului și-a gerului să te batjocorească trecătorii lovindu-te peste
Florile trupului tău îmi vor așerne covor
peste care îmi voi pleca genunchii
toate drumurile le voi face ghem sub aripile vântului
așteaptă-mă dincolo de anotimpuri
să culegem împreună argintul
nu pot să tac
când știu ce dulce e Cuvântul
când cel vechi de zile nedorind nimic
în brațele slăbănogite de reverie și tăcere
se-așează ca un miel nevinovat să strângă
doar în el durerea
mă mir cum anotimpurile trec prin mine
cuvinte
mâna mă-ndeamnă să trag cerurile spre apusuri
îmi scapă esența mișcării
e felul meu de a înțelege
alergarea licuricilor prin univers
uit
diminețile ne poartă anii prin lumină și întuneric
arderile și-au găsit trecutul spânzurat de lună
nimic nu s-a schimbat de atunci
doar relele le-am învins adunând rid după rid
în despletirea
zăpezile își îngrămădeau albul sub așternutul vremii
luna își schimbase paloarea îmbujorată de mirosul de ambră
se îngâna pe atunci ziua cu noaptea în clinchet de clopoței
mâine anul se