Intre un ieri și-un azi suntem noi

poezie se caracterizează prin naturalețe și concentrare... se pleacă de la eterna lumină, ca o reveleție a faptului că între cele două ființe e o contopire deplină, totală - \"că tu ești și eu\". Cuvintele își pierd rolul, comunicarea între suflete se realizează undeva într-un spațiu ideal și tot ce conteză în lumesc e insuficient, pentru că \"voi fi/dincolo de cuvinte/motiv/de iubire\". Finalul aduce ceva din puritatea cerului și inocența copilului mângâind sânul. \"Intre un ieri și-un azi suntem noi\", ca și cum între principiile contradictorii s-ar afla mereu eu/tu. sau mai bine eutu... cu plăcerea lecturii,
numai bine,
alex

Alex – acest poem s-a născut undeva în miez de noapte și a pornit de la un motto pus la avatarul de messenger. Gândeam să s-a întâmplat ceva, fiindcă cuvintele nu-mi mai vorbeau, nu mi se mai destăinuiau, și am pus acel motto, ca un fel de refugiu, ca apoi să curgă acest mic poem ca o lacrimă pe obrazul unui copil în dorul după mamă. Tu ai pătruns în mijlocul poemului și chiar nu mai vreau să spun nimic, fiindcă mi se pare că ceea ce ai scris tu definește întru totul starea. Mulțumesc!

Stilul concis al lui Mihail Crama. Imaginea cerului, transpusă în metaforă, mă face să cred în spusele Mântuitorului, că trebuie să fim precum copiii, chemați la cucerirea Împărăției.

Dragos - (sper să nu te supere adresarea) Popasul tău întru poemul meu îmi aduce o mare bucurie în primul rând pentru interpretarea simbolistică a împărăâiei cerurilor cu curăția copiilor. Surprinzătoare compararea cu stilul scriitorului Mihail Crama acest lucru mă determina să-l citesc numaidecât.

Îmi place cum acest \"noi\" face posibilă o distanță care altfel ar fi fost inexistentă. Adică tocmai contopirea, eu-tu, semnifică nu lucrurile date, încleștate, ci permanenta apropierea de ele. E o poezie armonioasă.