Poezii

oamenii se duc cănd se duc spre țări ce primăvara poartă acolo unde ploaia se așează în potir de floare sorbind miresme de culoare acolo unde lumea este bună și via se coace în butoaie

MPMaria Prochipiuc

0

0

viața își agață în fiecare seară zdrențele de umbrele ce dispar spre carul mare nici suferința fizică nu mai dezamăgește ziua în fiecare noapte plec în căutarea ta îmi ascund regretul sub

MPMaria Prochipiuc

0

0

cei de dincolo își regăsesc liniștea în noi ne mângâie singurătatea năpădind cu lacrimi în fiecare sâmbătă boabele de grâu întru veșnică pomenire unii și-au găsit liniștea în pântecele

MPMaria Prochipiuc

0

8

norii scutură coamele de promoroacă totul pare un pustiu fără capăt stelele cad dezmembrând carul mare doar oiștea stă sprijinită de răsărit sfinții fac numărătoarea inversă ochii se pierd

MPMaria Prochipiuc

0

6

fac din fiecare zi rotocoale spre niciunde dimineața decolează din inima mea speranța nu mai merg la teatru nici la spărgătorul de nuci nu mai cometez cărți nu mai iubesc iarna anotimpurile

MPMaria Prochipiuc

0

0

gândurile se petrec în fiecare noapte așa cum sufletul își caută singurătatea printre visele aproape visate poemele sufocate de frunzele putrezite nu-și mai găsesc cuvintele nu mai pot fi

MPMaria Prochipiuc

0

4

să ne convertim emoțiile chiar dacă vom fi prigoniți sălbăticia ca un dușman nevrednic va înfige ura așteptării către noapte din ghemul vieții fecioarele își țes cămăși de borangic din când în

MPMaria Prochipiuc

0

2

e atâta iubire încât stângăciile își uită mâinile peste rodiile date în pârg nu nu te roagă nimeni să muști din mărul Evei e doar o părere imaginația ca un delir te desparte în fiecare

MPMaria Prochipiuc

0

5

ridica-voi ochii mei întru slava înălțării Tale ca într-o rugăciune ghenunchii se înfrățesc cu lespedea peste care împărăteasa Elena a înălțat Eleona măslinii și-au ridicat ramurile primind

MPMaria Prochipiuc

0

3

liniștea se răcește o simt înfiorându-mi pielea tăcere doar tăcere gândurile cad peste lespedea întunecată de vreme sufletul ca o întindere de ape peste somnul prelung de dincolo vom rătăci în

MPMaria Prochipiuc

0

6

ochii tăi vor prinde noaptea în brațe și vor șopti mi-e dor de căldura mâinilor tale palmele mele îți vor mângâia inima cu atingerea buzelor ești cel pe care-l strig din limpede

MPMaria Prochipiuc

0

2

ți-aș spune da dar stai pe gânduri și tainic asfințitul îl frămânți în visuri și nu mai vrei să porți în alte maluri zborul mi-ai spune nu dar ochii tăi ca vulturul în suflet mi se-avântă

MPMaria Prochipiuc

0

4

Imi este dor nu de tine suferință chiar daca nu sunt ucigaș ți-aș țintui inima și te-aș spânzura pe cruce să atârni în bătaia vântului și-a gerului să te batjocorească trecătorii lovindu-te peste

MPMaria Prochipiuc

0

9

am zidit un vers spre eterna lumină că tu ești și eu voi fi dincolo de cuvinte motiv de iubire voi purta în suflet cerul ca un copil ce mângâie sânul

MPMaria Prochipiuc

0

5

Florile trupului tău îmi vor așerne covor peste care îmi voi pleca genunchii toate drumurile le voi face ghem sub aripile vântului așteaptă-mă dincolo de anotimpuri să culegem împreună argintul

MPMaria Prochipiuc

0

8

nu pot să tac când știu ce dulce e Cuvântul când cel vechi de zile nedorind nimic în brațele slăbănogite de reverie și tăcere se-așează ca un miel nevinovat să strângă doar în el durerea

MPMaria Prochipiuc

0

4

mă mir cum anotimpurile trec prin mine cuvinte mâna mă-ndeamnă să trag cerurile spre apusuri îmi scapă esența mișcării e felul meu de a înțelege alergarea licuricilor prin univers uit

MPMaria Prochipiuc

0

3

diminețile ne poartă anii prin lumină și întuneric arderile și-au găsit trecutul spânzurat de lună nimic nu s-a schimbat de atunci doar relele le-am învins adunând rid după rid în despletirea

MPMaria Prochipiuc

0

3

plin de Duh Sfânt și înțelepciune marginile lumii le-a sfințit dezvăluind cu privirea istoria de la Adam și Moise brațele lor ți-au deschis ușa spre ceruri pietrele își căutau locaș de împăcare

MPMaria Prochipiuc

0

5

apa rece ca gheața stinge focul ce mă încojoară zidurile se prăbușesc ca într-o goană înspre pământ moartea răscolește prin cenușă bântuind prin unghere o febră ciudată rătăcește la întâmplare

MPMaria Prochipiuc

0

5

ne mișcăm în lumina zilei nopatea îmi ocolește privirea întorcere în hățișurile visului cu ochii lipiți de tavan îndulcesc tăcerea-ți gândurile se încurcă în ițele clipelor cu teamă în suflet

MPMaria Prochipiuc

0

4

Bucură-te Fecioară ! că Fiul tău te-a mutat întru cele cerești ocrotind lumea cu binecuvântarea-ți genunchii se apleacă întru slavă măslinii duc parfumul lor ca ofrandă Ierusalimului mormântul

MPMaria Prochipiuc

0

0

te-am primit ca pe un cântec necântat încă ochii sorbeau cuvintele precum pușcăriașul libertatea visurilor dintre ziduri li s-au pus zăbrele un capitol e prea puțin să dezline durerea adunată în

MPMaria Prochipiuc

0

4