Poezie
Era într-o seară de decembrie
1 min lectură·
Mediu
diminețile ne poartă anii prin lumină și întuneric
arderile și-au găsit trecutul spânzurat de lună
nimic nu s-a schimbat de atunci
doar relele le-am învins adunând rid după rid
în despletirea apelor ne-am clădit scări să călcăm gândurile nepotrivite
brațele leagă și dezleagă pariurile pe viață
așa cum pictorul întinde culoarea pe pânză
în seara aceasta cineva mă privește drept în ochi
nu-mi mai simt trupul de atâta ură
iar neliniștea izvorâtă din nimic se pierde în fiecare apus
zvonul de ploi se gravează pe flautul fără sunet
călăuzind acordurile într-un ritm mut
demult nu mai visez
realitatea stă așezată pe o bancă
purtând eșarfa uitată în buzunarul tău
ca un dar al aducerii aminte
trecătorii își întorc privirea zâmbesc și pleacă mai departe
nu mai plouă nici nu mai ninge
pe altă banca o altă realitate
stă cu picioarele înghețate de așteptare
0312
0
= semn...
Petruț Pârvescu
[22.Jan.10 02:38]
***
n.b.>diminețile ne poartă anii prin lumină și întuneric
--------------------------------------------------------------------------------
Petruț,
Am adus acest offtopic aici ca să-ți pot răspunde altfel ar fi părut că vorbesc la stele. Mulțumesc de acest minuscul semn, poate ar fi trebuit să comentezi, să spui că acel vers a făcut tot poemul. Important este și acest semn, fiindcă altfl cum aș fi știut că m-ai citit?