Poezie
Mi te-am adus aproape
după poemul Întrupare 1
1 min lectură·
Mediu
liniștea se răcește o simt înfiorându-mi pielea
tăcere doar tăcere
gândurile cad peste lespedea întunecată de vreme
sufletul ca o întindere de ape
peste somnul prelung de dincolo vom rătăci în tăcere
și
tac
îmi așez poemul acesta căpătâi poate
îmi voi aduce aminte
de câte ori degetele scriau pe nisipul fin semne
în tăcere
vântul adie peste chemarea cuvintelor
știu că nu sunt chemată
poemul poartă în muțenia lui numele femeilor
ce-și petrec privirile printre ceasurile nopții
răscolindu-te din adâncuri cu semnele lor… de iubire
lăsând la întâmplare
urma trupului deșertat în nisip
în rătăcirea nopții descoperim
conturul plecărilor și venirilor
orice plecare are un nume
poemul acesta se întrupează
pe marginea fiecărui crâmpei
de gând
iubirea poartă miresemele nopților
mă așteptai
cuvintele se petreceau ca într-o chemare
eu aici acolo tot eu
în așternuturi mototolite
cântecul stins al nopții
065843
0
în rătăcirea nopții descoperim
conturul plecărilor și venirilor
orice plecare are un nume
în așternuturi mototolite
imaginația ascultă
cântecul stins al nopții
Are în el o tristețe dincolo de cuvinte și o rechemare a omului iubit din liniște și tăcere, din singurătatea eului înecat în cântecul stins al nopții.
Am citit cu drag,
Mihaela