Noaptea în degrade

barca fără vâslaș va fi ....de memorat....stăm , dăm din picioare uneori ca niște gândaci pierdu-ți, dar uneori apar privirile blinde ale unuia sau altuia , si ne iarta, asa am simtit după acest poem, va fi bine, cândva, în larg

Anni-Lorei,

abia acum am observat ca ai un text în care apare cuvîntul rodii, m-a surprins acest lucru, dar nu am avut nici o influență...barca fără vâslaș tu i-ai dat o nouă interpretare (poate fi și fără vâslitor, e chiar interesant, dar nu mă miră, chiar ar trebui să mă bucure interpretarea ta. Mulțumesc!

titlul este super :)... Imaginea acestei nopți în care imaginația-delir te desparte de câte o lume și amintește la fiecare pas de moarte, de o barcă fără de vâslaș vâslind! este reușită. Și noaptea în care toate cresc și ajung la apogeu trăirile, stările, totul - va scădea în intensitate spre dimi, atunci când soarele va lumina în larg viețile noastre... Interesantă prezența rodiilor date în pârg, a stângăciilor de pe cutele ei, apoi trecerea bruscă la mărul evei... Un poem plin de înțelesuri, de mistere, simboluri... CA esență, rămâne acea depărtare, acel degrade și moartea ca o bărcuță luminată de soare :). Mi-a plăcut

alex

Alex – Ohoo, mă bucură nespus că fiecare dintre voi aveți altceva de spus la acest poem, eu încă nu spun nimic, îmi place asocierea ta, acest delir pe care l-ai sesizat pornește de la un adevăr, uneori delirăm încercând să ne retragem de lume, crezând că în felul acesta putem câștiga, o stare, un om...nu mai spun chiar nimic, doar: Mulțumesc!

O împletire a roșului cu albul și albastrul , a nopții cu soarle mai degrabă crepuscular. E o coborâre în trupuri și natură, un teluric avânt spre incalculabilul inconștient. M-a surprins tăria florală grea de patimi a versurilor:
\"cine ar fi atât de smintit să-și aplece capul
peste versurile ce se prăbușesc în gol\".