Maria Prochipiuc

acopăr ochii cu perdeaua norilor lumina îmi cuprinde forma amenințându-mă cu vârtejuri de gânduri pasărea se zbate în apele neliniștite căutându-și liniștea cămașa vineție stă sub lespedea de

răsună dealurile și văile a bucurie desfătare a gândului nălucile își caută amăgirile peste tot între noi va picura liniștea pacea și împlinirea Iarnă. Decembrie. Ar trebui să vorbesc de zăpadă, de

nu mă pot lepăda de mine cuvintele mă respiră adânc fiecare silabă mă hoinărește pe străzile lăptoase ferestrele își cască ochii după siluetele ascunse în mine cu fruntea încrețită de necazuri și

chipul se deșiră sub inima-ți necuprinsă cuvintele țâșnesc ca într-un strigăt se fâsticesc mototolite când mă inunzi cu nerostirea privindu-mi trupul am început să-ți rostec numele cu

pata albă a cămășii se stinge topită în ochiul nopții ca o spirală alergând de frica săruturilor sfințenia trăirii te aruncă gol în iarba plină de rouă aproape că nu-mi mai amintesc de când

pe altarul ființei se umflau pânzele unui râs de copil între maluri iubirea abandonează anotimpurile fără nume e depărtarea croitor fără noimă a uitat să-mi facă buzunare - suflet plin de

ia-mi respirația la ce mi-ar mai folosi prin trupul tău gol am făcut cros cu nopțile șuvițele reci îmi îngheață gândurile fără veste îmi răsar în minte întâmplări petrecute la început de zori prostii

sărutând pământul i-ai iubit pe toți dimpreună mi s-au rănit degetele ce-mi poartă pe obraz bucuriile și treistețile ca într-un monolog mă cufund în tăcere chiar de îmi vei ucide

tu cel ce te-ai lepădat de slavă lumească dăruind-o săracilor Mira Lichiei te-a primit ca pe un milostiv neînfricat și înțelept arhiepiscop singurătatea și tăcerea întru dorința ta nu s-au

ascunzi paloarea ochilor fiecare cuvânt promite multă dragoste îmbrățișează-mă cât vrei în punctul culminant al intimității să te pot citi de la un capăt la altul de gând să bem din

să ducem noaptea cât mai departe voi destrăma toate veșmintele să-mi las goliciunea peste câmpul brăzdat de flăcări tremură firul ierbii copleșit de mângâierea trupului taina nenuntită de

cerul își revarsă pântecul peste flori morminte și pietre nu mai am nici tată nici mamă doar eu cerne ușor peste mine viscolul împletind sălciile curgerea apelor într-un hohot prelung zvon

mă dezbrac în fiecare dimineață de umbrele nopții trecute corăbiile duc pe spinarea lor dorurile fragile pescărușii cu țipătul strident spintecă liniștea clipei ne vom regăsi în mormântul

bucură-te locaș al dumnezeiescului dar închinat cu podoabă împărătească bisericii lui Hristos copilă a Israelului binecuvântată Fecioară chivot însuflețit ți-ai plecat genunchii înaintea

poetul știe în farmece să își așeze pasul cu noul cântec ce privirea-ngheață ți-aș umple pieptul de săruturi tandre ca un Mefisto alergând prin noapte ți-i nobil doar cuvântul transpus în

Răspuns la poemul: pescărușul degetele sfios plăpânde încep a scrie vagi cuvinte și din album strivite gânduri se rătăcesc în noaptea vieții amice filele încet s-adună în ochiul vag de

Festivalul Național de Epigramă \"Donici, cuib de-nțelepciune\", ediția a IV-a, Chișinău, 2008, a fost organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova - acad. Mihai Cimpoi, Asociația Epigramiștilor

când vom înșira anii buimăciți de mirosul vinului în pahare să nu crezi că viața te va lăsa de capul tău nu nici tihna timpului nici vântul strâns sub căpătâi nu te va ierta vei auzi o chemare

ieri glasul celui ce petrecea în pustie îl mustra mereu pe irod pentru nelegiuirea de a trăi cu soția fratelui său acest lucru nu era pe placul irodiadei în mintea sa pune la cale închiderea

am fost acolo de fiecare dată zădărnicind rugina clipei incendiată de albul înțelepciunii priveam lumea prin prisma trecutului cu mirosul de verde în susur de izvoare ecouri de sonete coboară

fiecare zbatere din aripă e semn că puiul și-a luat zborul prezența lucrurilor înveșmântate în cuvânt caută singurătatea între zidurile fără ziduri de cele mai multe ori doar gesturi la

nu ar fi prima dată când ne odihnim gândurile în ceașcă de cafea nu e nevoie nici de integrale ci poate doar de-o inecuație în doi de fiecare dată ne compromitem ajustând neajunsurile fiecare