Poezie

Poemul acesta îți poartă veșmintele

Jurnalul unei nopți

3 min lectură·10 decembrie 2008

Mediu

ia-mi respirația la ce mi-ar mai folosi prin trupul tău gol
am făcut cros cu nopțile șuvițele reci îmi îngheață gândurile
fără veste îmi răsar în minte întâmplări petrecute la început de zori
prostii îmi spun cu prudență privesc spre hău
prea multe femei mi se cuibăresc în inimă prea multe îmi vor sufletul
genunchii mimează o rugăciune în nisipul umed
semnificația cuvintelor se pierde în valurile oceanului
mă abandonezi în fiecare noapte în goliciunea visului
nu-mi pot împărți iubirea biologic virtualul mă fascinează
închpuindu-mi bărbați peste care trupul meu calcă în fiecare noapte
ochi peste ochi gură peste gură nici unul nu-mi spune te iubesc
distanța dintre ochi se măsoară în ore de așteptare
privirea arzătoare în tăceri dureroase mângâind conturul sticlei
poate vei fi prototipul portretelor mele coapsele întinse la soare
sângele de cele mai mult ori o ia razna
nu mai poate fi ținut în frâu umbrele proiectează alte umbre
prin decolteul adânc al surâsului
furtuna ia cu asalt cântecul de iubire cât de greu îmi vine
de după pânze privirea șarpelui de mare mă atrage în larg
ajunși la țină ne răsturnăm ca un torent respirându-ne lacomi
peste trupurile altor femei despletite între ziduri
desfă repede brațele să poți cuprinde tot cerul din mine
plutim peste nori ceața ne acoperă
hai să ne pierdem în deschiderea albastră vreau să te cred altul
mereu altul cuprinși de frenezia jocului subtil urletul nopții se strecoară între noi
amăgiri primejdioase explorări ale tălpilor până-n creștet
vremea culesului se apropie piatra așezată în capul unghiului ne privește
oare toată povestea să fie o înscenare mii de ochi îmi înțeapă inima
cuvintele cad ca trăsnetul peste degetele amorțite de ger
palmele cuprind sânii vreau să-mi îmbăt simțurile
cioburile unui portret privind prin lentile stau împrăștiate pe străzile în care
în fiecare dimineață caut chipul celui cu care am făcut dragoste o noapte întreagă
pregătesc totul în taină în fiecare seară îmi așez rochia albastră pe scaunul de lângă fereastră
când nu ești cu mine să poți privi oceanul cum își mistuie iubitele sub ape
locuim în odaia trupului devenit unu
singurătatea poartă în priviri ispitele chipului îmi trebuie încă o viață
de atâta minciună rătăcești în toamna tărzie
siluetele se conturează pe fundalul de lumină
deasupra pânzelor sângele năvălește în obraji
pe fața-mi palidă albul zăpezii trage brazde
slăbiciunea bolii blestemul adâncește cutele de pe fruntea înaltă
poate simți cum pustiul din tine năvălește
peste coapsele neînduplecate de mângâiere
din câteva trăsături de penel schițezi chipuri ce se aseamănă între ele
vederea mi se împăienjenește mii de zăbrele îmi închid copilăria

în dimineața aceasta nu mai vreau să văd nu mai vreau să aud
nu mai vreau să simt nu mai vreau să mângâi nu mai vreau
nu mai vreau să mint nu mai vreau să trăiesc
nu mai vreau să aud
nu mai vreau să
nu mai vreau
nu mai
nu
nu

ai înneeeeeeeeeebuuuuuuuuuniiit?

064798

Despre aceasta lucrare

Autor: Maria Prochipiuc
Tip: Poezie
Cuvinte: 484
Citire: 3 min
Versuri: 55
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Maria Prochipiuc. “Poemul acesta îți poartă veșmintele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-prochipiuc/poezie/1813754/poemul-acesta-iti-poarta-vesmintele

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Doru Dorian David11 dec. 2008

Starea poetica este esentiala cand ea ne cuprinde, poezia devine reala! aproape insuportabila, ma inclin!
in fata poetei cu demnitate! Un gand sincer

George Pașa11 dec. 2008

Deși există aici un tumult de stări greu controlabile, totuși poezia alunecă ușor în teatralitate, dulcegării estetice. O anumită autocenzură cred că era necesară. Mi se va spune probabil că e o poezie trăită intens. Așa este, dar nu orice efuziune sentimentală se transformă automat și în autenticitate. E doar o impresie, știu că părerea mea nu prea contează pentru dumneavoastră. Mai există și niște greșeli de tastare.

Maria Prochipiuc✓11 dec. 2008

Dorian – mi-aș fi dorit să intri mai mult în esența poemului, să-i găsești cele bune și cele mai puțin bune, așa mă ajuți, gândul tău sincer e lângă mine...știu uneori când starea poemului e parcă a ta nu mai poți să spui nimic. Te aștept altă dată cu sabia...

George- Da așa este referitor la tumult, dar gândește-te la ceva de genul coșmarului. Pe undeva am refăcut, știu eu dacă îmi dadeai exemple de acele dulcegării le înțelegeam și eu. Da, uite tu îmi spui că era nevoie de-o anume cenzură, altă dată mi se spunea invers, e poate primul poem care se dezlănțuie de capul lui, i-am dat frâu liber. Poezia nu e trăită intens, doar stările, când te trezești la realitate dintr-un coșmar, totul pare altfel și ai vrea parcă să retrăiești starea să o resimți, poate de aici toată efuziunea. Părerea ta contează foarte mult, îmi place să fie poemul disecat. E sigur că poate mai sunt greșeli de tastare, am corectat, am schimbat,sper să nu mai fie. Mulțumesc mult și să știi că acel dumneavoastră m-a ... spune-mi tu și comentează textul la ,,sânge,,

Maria Prochipiuc✓11 dec. 2008

Dorian – mi-aș fi dorit să intri mai mult în esența poemului, să-i găsești cele bune și cele mai puțin bune, așa mă ajuți, gândul tău sincer e lângă mine...știu uneori când starea poemului e parcă a ta nu mai poți să spui nimic. Te aștept altă dată cu sabia...

George- Da așa este referitor la tumult, dar gândește-te la ceva de genul coșmarului. Pe undeva am refăcut, știu eu dacă îmi dadeai exemple de acele dulcegării le înțelegeam și eu. Da, uite tu îmi spui că era nevoie de-o anume cenzură, altă dată mi se spunea invers, e poate primul poem care se dezlănțuie de capul lui, i-am dat frâu liber. Poezia nu e trăită intens, doar stările, când te trezești la realitate dintr-un coșmar, totul pare altfel și ai vrea parcă să retrăiești starea, să o resimți, poate de aici toată efuziunea. Părerea ta contează foarte mult, îmi place să fie poemul disecat. E sigur că poate mai sunt greșeli de tastare, am corectat, am schimbat, sper să nu mai fie. Mulțumesc mult și să știi că acel dumneavoastră m-a ... spune-mi tu și comentează textul la ,,sânge,, Mulțumiri!

Luminita Suse✓11 dec. 2008

Mi-au plăcut câteva versuri, le enumăr aici, înainte să te supăr cu critica:
ia-mi respirația la ce mi-ar mai folosi prin trupul tău gol
genunchii mimează o rugăciune în nisipul umed
mă abandonezi în fiecare noapte în goliciunea visului
ne răsturnăm ca un torent respirându-ne lacomi
peste trupurile altor femei despletite între ziduri [ziduri în largul oceanului?]
cuvintele cad trăsnet peste degetele amorțite de ger
Nu aveai nevoie de o divagație idilică pe mai mult de jumătate de poem stufos ca să pregătești zicerea lucrurilor pe nume:
în fiecare dimineață caut chipul celui cu care am făcut dragoste o noapte întreagă
Îmi este neclar cine este cel ce îți vrea sufletul în versurile
prea multe femei mi se cuibăresc în inimă prea multe îmi vor sufletul
dar nici unul pe mine
Ai typos: înghiață, odaiea, palemle, diminața
Cred că tu ești, nu el, cel/cea ce poate simți cum
pustiul din tine năvălește
peste coapsele neînduplecate de mângâiere
Poezie esențialmente erotică, mult prea încărcată de balast idilic. Parcă ți-e teamă să te exprimi frust, parcă nu te-ai rupt încă de închisoarea/închistarea/ingenuitatea copilăriei:
vederea mi se împăienjenește mii de zăbrele îmi închid copilăria
Ai un spectru imaginativ foarte bogat, însă dezlânat. De ce nu încerci o ancorare în citadin, mai multe ziduri decât valuri, coerență ideatică și imagistică, condensare și expresivitate. Rupe esențele din oceanul trăirilor. O poezie scurtă e mai ușor de controlat, se fac mai puține greșeli, sub toate aspectele. Se vede că ai scris și postat dintr-o suflare aceste versuri.

Maria Prochipiuc✓12 dec. 2008

Luminița - Mulțumesc! Acele câteva versuri care ți-au plăcut valorează foarte mult pentru mine, iar referitor la critică să fie din plin, astea ne ajută, pe mine mă ajută și îmi doresc mereu să fie cititori care să aibă ceva de spus, ce , depinde de ce scriu.
peste trupurile altor femei despletite între ziduri [ziduri în largul oceanului?]- zidurile despre care vorbesc aici nu au nici o legătură cu oceanul, decât că acolo, între ziduri a avut loc acea despletire, de fept cred că ai înțeles corect la ce se referă despletirea.
Luminița tu ai dreptate la stuf, dar vezi aici e vorba de cu totul altceva, la subtitlu apare o formă de jurnal, dar prezentat altfel, să nu crezi că mă apăr, nu, doar încerc să mă explic. E radiograma unei nopți de coșmar, desigur dacă vrei scrisă așa cum s-a întâmplat totul, într-o succesiune rapidă, dar și derutantă.
prea multe femei mi se cuibăresc în inimă prea multe îmi vor sufletul
dar nici unul pe mine- în noi se dezvoltă uneori și partea masculină, de câte ori nu ne-am fi dorit să fim celălalt, de asta aici apare ambiguitatea acelui vers la care am renunțat.

Valurile de aici au și un alt sens, al incertitudinii, zidurile, da zidurile… mă voi gândi. Referitor la acele greșeli mi se întâmplă să inversez literele și la citire să nu le văd, fiindcă de cele mai multe ori proiectarea cuvântului în mintea mea apare corectă. Mulțumesc pentru atenționare, m-ai ajutat foarte mult. Doar un singur lucru m-a făcut să zâmbesc, e posibil, ca eu, prin scrierea mea să-ți fi amintit de Cristiana Miu, de care nu mai știu de multă vreme pe unde se preumblă… Te mai aștept cu disecare versului până la literă!