Pledoarie în alb

răsună dealurile și văile a bucurie
desfătare a gândului nălucile își caută amăgirile peste tot
între noi va picura liniștea pacea și împlinirea

Iarnă. Decembrie. Ar trebui să vorbesc de zăpadă, de șuieratul crivățului sau de ce nu de deliciile unei iubiri platonice, despre plăcerile nemaipomenite combinate cu rafinamente de voluptate, dar atunci mă vei întreba câți ani am și ca semn al tandreței nu îți voi răspunde. Mă gândesc să te las să tai firul în patru, ca apoi să mă colorezi cu râvnă: fermecătoare cu un spirit sclipitor, iar genunchii să fie șezlong trupului; vulgară cu o mulțime de pofte, să bem din aceeași sticlă, nisipul să tremure de plăcere, apoi, întorcându-ne spre casă dezorientați că realitatea e împotriva noastră.

Iarnă. Seara târziu. Timiditate și tulburare, așteptarea devine pătimașă, incertitudinea că nimic din intenții nu vor reuși. Veselă, vioaie, cu câțiva ani în plus, privesc oglinda cu mândrie, cum satinul îmi acoperă trupul dîndu-i o gravitate și o demnitate neobișnuită. Nu e prima dată când trăiesc viața celuilalt. În jurul meu aerul prinde contur, glasuri se întretaie într-un dialog dincolo de perete, prin geam privesc la fulgii ce așează ghirlande pe fruntea copacilor. Acoperișul cerului e bizar, din depărtare se aude clopotul ce cheamă călugării la rugăciunea de la miezul nopții. Mă trezesc amețită de un sărut tandru, eram atât de aproape unul de celălalt, nu mai gândeam dacă ești tu sau altul, brațul prinde talia, înlănțuind-mă ca iedera, o ușoară căldură se ridică în obraji, sânii freamătă...mă substiuisem deja visului. Sufletele s-au contopit într-un sărut îngeresc, unicul sărut fără păcat. Lumina strălucitoare a lumânărilor de pe masă descrie prin unghere umbre indescifrabile. Peste tot tablouri, chipurile uscățive mă privesc straniu, ochii lor umezi rătăcesc în căutarea lucrurilor, părtași la neputința mea.

Ninge. Târziu în noapte. Cineva toarnă în pahare șampanie, trebuie să închinăm, în cinstea cui? Toate vocile spun într-un glas: pentru tine, întru mulți ani! O dulce reverie mă cuprinde, gândurile o iau razna, mă întorc, îmi prinzi mâinile, mi le săruți, nu te pot întreba tocmai acum când ai ridicat paharul, de ce ai venit. Te apleci, lași paharul pe masă, îmi prinzi în jurul gâtului un colier, degetele reci mă înfioară la gândul că toate nopțile ți le-am dăruit fără să știu dacă nu cumva era doar umbra ta. ...Cu toate că e noapte cerul luminează o parte din cameră, copacii sunt îmbrăcați în argint și printre ei se vede umbra stelelor, în jurul lor o mulțime de fantome, dintr-o dată mi s-a făcut frig, peste tot s-a așternut o tăcere adâncă...

Lumânările și-au curmat cursul vieții și în urma lor a rămas doar un fum...

Mi-e frică de această apropiere, mi-e frică să nu te dezamăgesc, să nu mă dezamăgești...Carapacea e groasă. De fapt trăiesc într-o cutie de conserve, mă complac în visul că nu sunt banal.... Waw!! Simt efectele terapeutice ale comunicării cu tine, poate nu mai e nevoie să trec pe la psiholog! Cum să te alint? Chiar nu știu, acum cred că ție îți lipsește simțul realității. Îndeplinești dorințele unui necunoscut?! Cineva venit de aiurea, care ar putea să te manipuleze cu ușurință? Nu-ți înțeleg dăruirea, nu cumva dăruiești unei iluzii, propriului tău gând? Dăruiești iubirii de oameni și iubești dăruirea? Ești de pe lumea asta sau ești făcută din țesătură de vise, imaterială? Ce crezi despre tine?

Nu mai ninge. E încă noapte! Somnul mă cuprinde, mă aflu într-un vis adânc, peste frunte simt adierea unei răsuflări, simt cum mă cuprinde fericirea, fericirea poartă în ea albul imaculat, pe alocuri pare trandafirie. Simt peste tot parfumuri, lumină, chiar și albastrul cerului s-a cobărât și mă inundă, visez la o aventură stranie. Mă copleșești cu mângâierile, respir aerul respirat de tine, alt orizont nu mai am decât lumina ochilor tăi.

Dacă ai ști de câte ori ți-am pomenit numele, de câte ori am scris pagini întregi ca apoi să le arunc. Mereu mi-am vorbit cu mine despre tine, încercam să te descopăr, să te surprind! Aș vrea să-ți dăruiesc multe, multe cuvinte, să le așez într-un poem sau chiar două, dar iată în economia mea de cuvinte prefer doar să tac. Știu, ție nu-ți place tăcerea, dar amuțesc de fiecare dată și aș vrea atât de mult să-mi înțelegi tăcerea. Sentimentele au început să-mi dea ghes, nu mă mai înțeleg nici pe mine, aș vrea să te mint să-ți spun că nu-mi pasă, că... dar de fiecare dată mă trezesc visându-te...

Am găsit un motiv să mă eliberez din strânsoare, aș vrea să spun: te urăsc, dar în minte îmi răsuna vocea ta: te iubesc! Peste tot trandafiri albi, umbrele întretaie lumina fugară a lunii, simt un gol în inimă, dar îndată vin amintirile, care ar fi oare motivul tulburărilor mele, mă simt mereu atrasă de ceea ce nu știu despre tine, vreau să te descopăr, vreau să te simt aproape și totuși, acum când ești aici îmi este frică...câte femei ai mai putea iubi, mereu ești confuz. Trebuie să-ți mărturisesc că în adâncul ființei mele există ceva tainic ce mă atrage spre tine, te vreau aici și numai aici!

Tu mereu interpretezi poetic tăcerea mea ca liniște, dar vezi tu, această tăcere e plină de gânduri tulburi în realitate. Ai uitat, sunt singur și iată că vii și mă răscolești, înger păzitor, nu cumva ți-ai văzut singurătatea în oglinda mea? Tu ce vrei, să-ți clarifici simțămintele? Vrei mărturisiri? Da, mă simt bine când sunt cu tine, dar înțelege, nu-mi pot așterne sufletul, nu știu ce înseamnă asta, nu m-a învățat nimeni, sunt subdezvoltat emoțional! De ficare dată când ne despărțim încerc un răspuns: vrei să mă salvezi sau să te salvez?

Dimineață. Zorii zilei se înghesuie să pătrundă până în mijlocul camerei, frigul mă cuprinse, am tras peste trupul dezvelit pătura, în mână aveam încă scrisoarea ce o începusem aseară să o citesc. Bucuria și fericirea nu-mi mai băteau în suflet, cu ochii abia întredeschiși încerc realitatea….

**Mulțumesc că te-ai gândit la mine. Îmi este greu să-ți înțeleg dragostea, nu m-a iubit nimeni, niciodată. Acum e poate doar un gol sufletesc, sunt poate grijile și lipsa de perspectivă care mă chinuie și îmi absorb orice putere. Mă simt legat. Aici e déjà primăvară, dar vremea rece și ploioasă m-a ținut în casă. Florile ce ți le-am promis déjà au dat muguri. Dar tu ce faci, de ce nu mi-ai spus nimic despre tine? Am întotdeauna puține informații în ceea ce te privește. Mi-e dor! Așteaptă-mă! Te iubesc!...cum? Da, e adevărat să știi!