Maria Prochipiuc

Da, se cădea așa o dedicație, merită Adrian pe deplin, dar și tu, admirația mea pentru tine și Divina ta comedie, și mai ales pentru faptul că știi cu adevărat când cineva are cel mai mult nevoie de simțirea noastră sufletească.

La fel ca si la AdiMunteanu, nici la tine nu pot face comentarii ale versurilor și frumusețea lor, cine vrea o poate încerca eu doar mă rezum să specific câteva frumuseți întâlnite aici la tine:

Ți-e tihna - tot mai prinsă în arsură
Blocată-ntre ieșire și intrare
De-o lumea ce te ziduie-n cofrete

Toată admirația!

Un eveniment cu totul deosebit, pentru noi toți, mai ales în această perioadă premergătoare marii sărbătorii: Învierea Domnului. Adrian, poate e bine să găsești o imagine specifică acestui eveniment, știu că există undeva prin arhivă, poate a ta sau a lui Florin Țupu o imagine cu Grupul Anatoly. Apoi cred că este foarte bine să aduci mai multe date referitoare la locație, cum se ajunge acolo, sau alte puncte de reper. Îmi doresc să fiu participantă la eveniment, de ce nu ai inclus și Iașiul? Pentru frumusețea cuvântului ce va pătrunde în sufletele participanților la acest eveniment, dar mai ales pentru frumusețea gestului în care văd că te implici și tu cu totul excepțional.

Ți-aș da un răspuns la scrierea aceasta a ta, dar nu știu dacă pot ajunge la înălțimea celei ce scrie mereu, mereu, altfel ( mă refer la subiecte), e aici o neliniște, unde totul pare plin de vervă, confuzia unor tendințe lipsite de principii, deci s-ar putea să fie vorba de o tentativă de omor drept pentru care s-a retras în subpatul dumnealui personal neputând fi tras de nici un organ că aia s-ar putea fi violare de persoană intimă la domiciliu de aceea îmi dictează pe mobil cele ce vă informez. Sunt dezvoltate în această scriere o serie de mișcări nesănătoase, unde spiritul colectivității și a individului e sigur și solid… Doresc să vă afirm că numita Dulcă Tanța zisă Suluca a fost inundată până la aragaz ochiurile de deasupra, cum a precizat, dar asta nu înseamnă că e caz de gravitate pe scara zero că i-a rămas casa pe picioare într-o rână, care prin lege de calamitate din dezastre se cheamă avariată și nu sinistrare cum se pretinde. Totuși această stare confuză este primită de cititor ca o realitate, o realitate în care îi place să umble...

Având în vedere că din imprudență am citit acest text până la capăt m-am abținut să nu îmi deformez figura cu râsul până la urechi, dar nu știu ce am că tot stau ca la dentist, cred că mi se trage de la inundații sau de la televizorul pus în priză când încă era sub ape, agățat de șina trenului din Urlații de Sus. Astea fiind spuse, trec la treabă, fiindcă și eu sunt secretara unui domn primar, toate cele bune...

Daniela – poate sunt prea multe elemente care au vrut să definească starea, dar le-am simțit pe toate necesare, le-am simțit pe toate, poate nu așa cum le-am exprimat, dar asta este, simți unori exilul înainte de a fi exilat, cum poate fi sentimentul când carnea din tine suferă? uneori sunt folositoare necuvintele, dar cele care spun, nu tăcerea, tăcerea e devoratoare pentru mine.

Bogdan- ca un barbat nenuntit ți-ai însușit starea mea transformând-o în ceva care ți se potrivește de minune. Să comentez poemul tău? Așa s-ar cădea e poate cel mai frumos dar pe care îl poți primi drept comentariu. Ți-a ieșit un frumos poem de dragoste, dragoste plină de speranțe, dragostea e ascunsa și dincolo, dar o dragoste care suferă, suferă din cauza suferinței celuilalt. Îți mulțumesc!Bogdane, poemul tău mi-a adus o undă de frumusețe în gânduri.

Bianca Iulia –ai pipăit atât de frumos cuvintele, încât ai descoperit conturul acelor îndrăgostiți, dacă există umbra, efectul ei e sigur, ce frumos spui tu drum pipăit, acel exil e poate doar neputința de a putea să faci ceva, să vrei să faci și să nu poți, să depindă totul de tine și totuși…Îți mulțumesc, m-ai ghicit, referitor la pipăitul cuvintelor.

Ioan-Bogdan - e bine că ai găsit măcar un vers la care să tresari, de multe ori doar o metaforă îți poate deschide ferestre spre inimii. Încearcă să pătrunzi dincolo de cuvinte, să-ți transferi sentimentul celuilalt, de multe ori nu mă înțeleg nici eu așa că …

Încă un moment deosebit în ,,cariera,, scrisului avîndu-l ca protagonist pe Valer ( așa cum îi place lui Constantin Lămureanu să-i spună) Titlul ales pentru acest volum e ca un fel de trecere din starea de zbucium exterior spre starea de zbucium interior. E poate căutarea acelui punct de sprijin numit Dumnezeu.

Sufletul e într-o permanentă comuniune cu divinul, doar starea de căutare prin desișul vieții ne depărtează și rupe legătura intimă cu EL

Am citit volumul și cred că poetul nu se mulțumește încă cu starea balansului pentru că intimitatea lui se clădește pe frânturi de cadrane, iar timpul se numără cu anii și de cele mai multe ori pe cadran acele de ceasornic transferă timpul în altă dimiensiune nimită destin.

Orice noțiune în afara timpului poate fi sacrificată, i se poate da diverse valențe, nu-i este frică să vorbească de patrie, findcă patria înseamnă acasă, înseamnă amintiri, înseamnă de fapt viața unui om.

Nici măcar iubirea nu mai poartă hainele știute, fiindcă în balansul acesta nu este loc niciodată de doi.

Pentru versurile știute și neștiute, pentru faptul că stiloul lui George Țărnea mai are încă cerneală să scrie, îi dedic ca un adaos la comentariu un poem de întărire în petrecerea destinului cu timpul:


Deloc zgârcit la dăruit cuvinte
( George Țărnea)

Mă văd legat la ochi și pus în fiare,
Cu unul care-a tâlhărit din plin
Prin gropile cu blusturi și pelin,
Pândind iubiri subțiri la drumul mare.

Dar nici așa nu-mi vine să mă-nclin,
Uitându-mi pofta de furat fecioare
Să-mi duc blestemul vieții pe picioare,
Chiar dacă pașii mi se-neacâ-n slin.

Deloc zgârcit la dăruit cuvinte
Și fericiri de-o zi și mângâieri,
N-am izbutit nicicum să fiu cuminte,

Tras înapoi mereu de câte-un ieri
Dezmoștenit brutal de cele sfinte
Și-ncununat cu fuga-n nicăieri.

Lucian – e adevărat ce spui tu referitor la structura textului, e structurat dar nu ca forma a poeziei, aici se merge cel mai mult pe partea de mesaj, nu am gândit ca aceste versuri să le structurez după alte criterii, mulțumesc pentru interpretare.

Daniela - desigur că mont-saint michel nu este numai minunea unei nopții de insomnie, acolo iubirea se reflectă în nopți de rugăciune, infinit de mare comparația pe lângă textul meu. Cei ce iubesc lumina nu-și vor găsi cuvinte să poată exprima, am reținut de la o întâlnire de poezie, când un autor a dat un exemplu definind lumina: stelele clocesc lumina< unde altfel se poate vorbi de mirosul versului spus la lumina felinarelor, undeva pe o banca îmbrăcându-ne în mirosul teiului.

Ina Simona – tu femeie, crezi că există ceva ce poate cuprinde chipul femeii? Mereu ne vrem rătăcite prin nesomnul cuvintelor, mereu cineva te caută. Semnul că mi-ai citit îmi este suficient să am ajuns la inima ta venețiană.

Ionuț – strofa pe care ai ales-o tu are semnificație deplina în poem, poate nu e cea forte, dar primele două versuri cred că ți-a cuprins sufletul.

Elena – poartă acest poem ca un vis, îți aparțin versurile, dar melodia trebuie s-o știi doar tu…

Ciprian –ce crezi tu, că versul meu e doar feminin? Era vorba și de un tu, versul meu nu e nici pe departe clasic, doar anumite versuri pot fi considerate așa și apoi acea diferență de măsură e tocmai pentru a scoate în evidență un anumit lucru ( nu am urmărit nici o măsură ), e versul de la care a pornit poezia . Sper să nu te supere ce ți-am răspuns și te mai aștept , îmi place cum încerci să pătrunzi printre versuri, dând sens cuvintelor.

Lory – e bine, sau destul de grav că versul meu doare? Demult nu ai mai poposit pe aici, dar cred că te-a atins într-un fel poemul acesta și mi-ar place să cred, că așa cum ai spus alta dată, ai plecat mult mai plină pe dinăuntru. Ți-am mai spus că versurile pe care le scrieți voi, mă refer la versul cu rima și ritm reprezintă pentru mine admirația albului imaculat al zăpezii pentru mine ca o rochie albă de mireasă unde

Ion – ai făcut atâtea învârteli de cuvinte încât drept să recunosc mă gândeam dacă tu nu te credeai noaptea la ora când ai comentat. Ei, dar nu sunt eu chiar atât de aiurită să nu-ți înțeleg trimiterile tale mereu spre lumină, mereu spre zi, așa se nasc cuvintele noaptea, iar la lumina lunii sau a stelelor când nu e ploaie se nasc versurile. Te aștept pe noapte și pe zi în prag de cuvânt.

Monica- ce mai pot spune eu, că ai ales strofa la care țin cel mai mult din acest poem, ca aș considera-o chiar o mini-poezie? Tu ești tot timpul aproape de textele mele mă refer-sufletește, știu că și atunci când nu lași semn găsesc o nuanță de parfum ca semn al trecerii tale pe aici. Mulțumesc mult de tot!

Dorina Maria – Despre strofa remarcată de tine, am scris puțin mai sus, e normal ca poezia mea să aibă spiritul acela feminin, nu știu dacă eu am vrut să spun ceva de rod, dar mi se pare interesantă asocierea ta cu pământul neîmplinit, am spus și mai sus la alții comentatori eu nu scriu rimă și atunci e normal ca pe alocuri în funcție de fiecare cititor să mai existe și câte un moment de poticnire, Știi cum m-ai ajuta cel mai mult? Luând versul meu să-l reașezi așa cum simți tu. Mă voi gândi și la ultimul vers.

!!! Pe unul din comentatorii mei l-am lăsat în final, de ce, nu știu dacă pot răspunde acum, nu-mi găsesc cuvinte potrivite să-mi exprim bucuria unui vers complet, încât Florine, ar fi bine ca textul acesta să meargă în pagina ta să pot veni acolo să-ți răspund cum se cuvine. Ar fi bucuria mea că ai reușit să mă comentezi altfel, că poemul acesta al meu te-a făcut să te inspiri atât de frumos. Aștept!

Felicia, tu ai trait altfel momentul din Pod , mai ales ca una din poeziile tale a fost motiv de grafica . Dacă tu ai simțit , că grafica a dat viață cuvintelor tale înseamnă că a fost cu adevărat surpriză pentru tine! Ți-am simtit emoția în cuvintele puse aici , dar ce m-a impresionat cel mai mult au fost ,,lacrimile\'\' tale în fața graficii .

soare cu dinți
prinde în streașină
semnul exclamării

La mulți ani poetei îmbrăcată în negru, dar care răspândește în jurul ei numai LUMINA!

Ție numai bine, gânduri bune la gânduri bune!

Emoționat, te-am ridicat în soare,
Și te-am apropiat de gîndul meu,
În pene-ți are loc o sărbătoare,
Și-n spate ți se-nalță curcubeu.

Nu mă pricep eu la rime și la alte cele, dar această formă de poezie merge mai tot timpul spre suflet și în mod deosebit aceasta, poate mă regăsesc printre cuvinte, și atunci când ceva ți se potrivește ai impresia că îți aparține, nu voi face cred nici un delict, dacă îmi voi lua câteva versuri drept reazem pentru zilele ce vor veni. Da, să mă întorc la text:

Prima strofă: e aici o contradicție în versuri: te-am ridicat și apropiat, o ridicare spre soare pentru a arăta frumusețea ca apoi plină de acea frumusețe s-o apropii de gândul tău și totuși, această mișcare cuprinde în ea o mare bucurie.

Strofa doi: mereu sunt în fața întrebărilor, versul: în ochii tăi aprind o lumînare, mă duce cu gândul spre mai multe lucruri, dar o iau pe cea care poate are înțelesul deplin cea de sfințenie, de jerfă ( pentru mine lumânarea reprezintă jertfa deplină-se arde pe ea) și poate de acolo vine și… pace cu levant...

Strofa trei: Folosești din nou cuvântul emoționat, e poate îmbrățișarea care ascunde în ea înfiorarea, dar folosirea cuvântului dur îmi dă puțin de gândit, de ce dur? Da poate fi și așa atunci când e ceva la care nu te aștepți

Strofa patru: poate aici e ascuns tot misterul, să spunem a unei iubiri, sau cine știe poate e prea mult, dar din text așa pare: Eu te-am simțit ascunsă ca o perlă / În lumea-n care eu mă desfășor.

Strofa cinci: Iar, emoționat, tot poemul acesta cuprinde în el o stare de emoție totală, poate acel vers: Secunda cînd vei deveni artistă, nu e de acolo, dar l-ai așezat nu cred, că pentru ritm sau altceva, e de fap o ducere în eruare a cititorului, vrei să-ți fie cunoscută starea și nu vrei…

Strofa șase: Din tot poemul acesta poate cea mai frumosă strofă este aceasta, cum îți poți încorpora pe cineva în inima ta decât: Ți-am scrijelit în trunchiul meu doar forme / Și aripi eu ți-am dat ca să alung… dacă până acum ai luat totul așa cum este, aici în strofa aceasta încerci să-i modelezi chipul după tine

Strofa șapte: e o continuarea a celei de mai sus, e aici o detașare, e așa cum artisul își privește oprea și mai face ultimul retuș: Să poți avea suflarea unui cînt, / Să simți în zbor și tril toată plăcerea / Pe care ai trăit-o în cuvînt.

Strofa opt: opt întors, care, m-a dus tot timpul spre infinit, și iar emoționat, nu găsești o metaforă sub care să ascuzi acest cuvânt, ci îl spui direct, tocmai pentru că dorești să-ți fie înțeleasă starea, abia aici e starea, poate prea mult spus, de extaz, când privești și te minunezi: Și tu, apari plutind din înălțimi, / După ce anii ți-au trecut prin pîntec

Strofa nouă: plutirea poate spre vis: Vei adormi pe trunchiul ca un umăr, / Eu, te cuprind cu-același drag și dor...și dorința, ca oprea să-și privească maestru ca pe un odor

Astăzi , acum și aici încerc să fiu cât mai bine înțeleasă. Ți-am citit poemul tău, imboldul pe care l-ai primit de la muzele tale de inspirație, văd că te poartă de la alfa la omega ( bine ca nu și de la Ana la Caiafa ), poposești printere galaxii, nu zic că nu e bine, dar am sesizat o mare schimbare la tine și anume:

- încerci să faci din imagine un scop în sine, ai ajuns chiar la acrobații de imagini, uitând complet emoția care este obiectul poeziei. De fapt este una dintre pietrele de încercare ale darului poetic, posibilitatea de a integra câteva imagini în cuprinsul emotiv al aceleiași poezii, fără sa-i strici unitatea de simțire.

- oricine poate face liste de imagini puțini știu să le dozeze atât cât este nevoie.

Atunci când poezia este lipsită de emotivitate nu mai comunică, e doar un joc de imagini exterioare, care se limitează doar la peisaj.

Toate acestea doar ca o părere generală a tot ce se întâmplă în ultimul timp cu tine, cu poezia ta ( sper să nu mi-o iei în nume de rău), doar știi că te urmăresc și citesc aproape tot ce scrii și poate toate acestea ne/te pot ajuta.

Ei acum mă întorc și la versurile cu pricina care m-au făcut să te văd altfel, dacă ar fi să le analizez le-aș găsi multe valențe, dar te las tot pe tine sau pe alții care vor mai poposi aici să le găsească sensurile. Se poate să mai intervin, dacă va fi necesar.

Ce pot să-ți spun e că te găsesc altfel aici față de versurile cu rimă, aici încerc să te descopăr, acolo, ești ca un tablou la vedere. E oare povestea unui om care iubește? Dar cine nu iubește ai să-mi spui. E doar visul, care pus în fața realității descoperă alte imagini: îngerii tocmai adormiseră și în
punctul acela din Univers am rămas doar noi.
De fapt, nu. Ai rămas doar tu
Ținând în palmă inima
Care întâmplător în clipa aceea
Bătea în pieptul meu.

O imagine interesantă: inima ținută în palma iubitei, bătea întâmplător acolo de unde fusese luată, e aici o legătură puternică a sentimentelor celor doi. Dar imediat intervine irealul cu acele orașe încă nexistente, dar ce e important e că amintirea nu și-a pierdut frumusețea: iar eu măsor toamna cu pași atât de repezi
încât de fiecare dată îmi auzi gâfâitul.

Abia la sfârșit visul așteaptă realitatea:

Tu dormi acum.
Noapte bună.

De bun venit- îți urez multă inspirație și versul tău să ne încânte inima. Ți-am citit cele două poeme, ai forță și putere, încearcă să transformi dialogul cu tine în metaforă, să lași cititorul să pătrundă înțelesurile. Te voi mai citi!

De vrei la jumătate să te afli,
Și-n pene să te umfli,
Nu dispera, că nivelu-ți scade,
Ți-l poate ridică chiar... eliad(e).

Dane - nu am ce scuza, ce mă bucură e faptul că dintr-o frântură de vers a ieșit o epigramă. Am încercat și eu ceva, ceva chinuit, eu nu mă pricep să fac așa ceva, în schimb râd cu gura până dincolo de urechi la citirea epigramelor...

Orice eveniment cultural e bine de semnalat, chiar daca cei care sunt lansați, prezentați nu fac parte din comunitatea poeziei.ro, e un eveniment, și consider eu că e bine ca noi cei de aici să intrăm în legătură și cu cei care vin din alte sfere ale culturii.

Acest eveniment l-am considerat demn de semnalt și datorită faptului că un membru al poezie.ro, este cel care prezintă o carte, e cel care participă direct la un act de cultură.
Eu am pus anunțul și pentru membrii poeziei.ro din Cluj, și am anunțat chiar și pe cei din cercul epigramiștilor de acest eveniment, și cunosc pe unul din membri care a participat direct – Radu Păcurar.

Prin aceste anunțuri sau informări încerc, ei nu mai spun ce încerc… să cunoaștem și pe alții. Am participat la lansarea lui Florin la Iași (l-am cunoscut la lansarea Sonete 1 – Adrian Munteanu, la Brașov) și ne simțim legați de poezie prin acele fire nevăzute.

Pentru Florin acum – știu că ne citești, dacă Adina te-a invitat, vin și eu aici cu toate că am făcut acet lucru direct să te invit să te alături întru ale poeziei aici. Te așteptăm!

Da, am uitat ceva să mai spun, ceva care este foarte important. Legătura lui Florin Țupu cu poezie.ro s-a realizat la cenaclul Virtualia de la Iași, când Florin a dăruit Prințesa Pasare la mai mulți participanți la cenaclu, moment punctat de Alina Manole în cornic[. De asta e bine să fim împreună uneori

,,Fără să vreau’’ am văzut că e ziua ta și nu am putut să trec ,, mai departe’’ , m-am oprit, nu ,,dincolo de realitate ’’ ci acolo unde ,,cuvintele se vor naște singure ’’ sa-ți spun : LA MULȚI ANI ! ! !

Ecoul acestor cuvinte dă naștere unei meditații profunde, păsările cerului nu se îngrijesc de ziua de mâine, noi știm de ce și pentru ce trăim. Cuvintele așezate simplu în clepsidra inimii sensibilizează, te sfiești la citirea lor. E o armonie intimă a universului cu omul, dar și o stare de revoltă față de ce se întâmplă în realitate. Da, îmi place mult cum l-ai așezat pe Eu e centrul clepsidrei, parcă acolo e tot misterul; pe acolo va trece timpul, parcă deja știi ce urmează, presimți, privești contemplativ ce trece prin tine: zbucium interior, exterior, manifestări, sentimente... toate trec prin acest Eu, care poate fi… Tu, El sau Ea și poate NOI. De aici desprind acorduri triste, că Tu un atom, nu chiar oarecare, te-ai ridicat la rangul de OM, acorduri ce poartă-n ele dureri înăbușite, care par a fi în concordanță cu anumite momente din viață. Ți-ai ales frumos, lumea păsărilor, căci în lumea lor te simți liber, le admiri zborul, dar și trăirea. Păsările au graiul lor știut doar de poeți, ascund în cântecul lor atâtea povești tulburătoare… și : Văd că ai terminat cu Eu, pe care se vor așeza cuvintele picurate din clepsidră… Această lume proiectează simultan în univers parfum de poezie!

Vă iubesc dragi prieteni pe toți la fel, dar pe fiecare aparte, de aceea voi personifica gândurile mele.

Cristina - tu suflete, îmbrăcat în albul florilor de salcâm nu poți vedea nașterea decât ca un simbol al albului, sper să mai am timp să mai pot spune mii și mii de cuvinte…

Mihai– cred că nu mă poate opri nimeni să iau cuvintele tale ca pe cea mai frumoasă declarație de iubire, iubirea sufletelor care se caută dicolo de cuvinte si se regăsesc în puritatea sentimentelor. Și da, s-a dat dezlegare la îngeri, cum altefl te-aș simți decât ca un înger, care nu o dată, ci de atâtea ori mi-a alungat neliniștile și supărările cu versul sale.

Madim - înger cu suflet de femeie, din cercul tău ascuns, ți-ai întins cuvântul spre mine și mi l-ai dărui mugur de floare, ai vrut să-mi amintești că de-acolo am plecat și eu și alții și că trebuie să ducem cuvântul spre eternitatea lui, acolo de unde își are izvorul, unde apa se preface-n vin și gustul amărui al clipelor devin balsamul rănilor trecătoare. Știi tu bine că sufletele pereche nu au nevoie de cuvinte, ci, doar simțirea este cea care pătrunde în inimă și se revarsă apoi spre toți ceilalți. În urma noastră nu vor rămâne decăt faptele noastre, cuvintel noastre. Pentru mine acest lucru e un crez pe care încerc să mi-l impun, cuvintele tale înfloresc sub privirea mea răsete zgomostoase, adunate în aproape 2 zile acolo… prin parcul acela undeva la marginea Craiovei care valorează cât eternitatea…

Silișteanuluiflorian– așa te-am cunoscut, ca pe un călător între două puncte, chiar dacă pe parcurs aparea și-al treilea. Te iubesc și te apeciez cu toate punctele și opririle tale, uneori vrute, alteori instantanee și trec peste toate trimiterile tale la originea umanității și caut, doar OMUL din tine.

Danuțadragadeea – tu știi bine că sufletele fac perechi, perechi. Se caută uneori o viață și apucă într-un sfârșit să se găsească, cât timp le mai rămâne împreună depinde doar de ele. Imaginile proiectate de tine în cuvinte, descâlcesc ițele pentru a forma acel rost să poată suveica să-și continue drumul spre împlinirea menirei începutului. De câte ori oare, sufletul plin de țurțuri nu ar fi înghețat ființa de lângă noi, dacă nu ar fi existat decembrie, luna care răspândește în jur preaplinul inmii noastre, bucuria mea e ca am apucat să mă nasc, undeva la marginea lui Decembrie.

Vladimir – Și era într-un sfîrșit de august când căutam sensuri și înțelesuri ale unor cuvinte așa numite magice, căutam să te descopăr, iar la prima noastră întîlnire mi-ai spus că te-am descoperit altfel de cum te știai tu. Mereu enigmatic, ascuzi înțelesuri în simboluri doar de tine știute ( așa crezi tu! ). În câteva cuvinte ai reușit să-mi găsești una dintre frumusețile sufletului pentru care lupt mereu – să fiu credac al fericirii!


Simona - Femeia ceasurilor ce strănută în miez de noapte, femeia cu iulzii de zahar, personalitate frapantă plină de o viatalitate în salturi spectaculoase, ochii mari plini de zborul valurilor în vâltoare, stă pe culmea lui și așteaptă cu ardoare cel de-al doilea…și așa mereu ca o ghicitură a timpurilor dând cuvintelor magii trecătoare…


Dana – darul tău cu acel fluture special îmi aduce aminte că pe la mijlocul verii aveam mulți fluturi prin cap și ca sa scap de ei i-am împrăștiat printr-o poveste, erai și tu un flurure prin povestea mea. Un suflet cald plin de emoțiile unei copilării adusă mereu în prezent prin poveștile tale. Te pisicești precum pisicul din poveste,el are ceva din firea ta, acolo, ți-am descifrat ființa. Eram pentru tine enigma care din prea plinul iubirii te-a făcut mai demult să te îndoiești de sentimentele puse în cuvinte…

Ioana – îți mulțumesc pentru clepsidre, dar să știi că am un regret, nu reușesc tot timpul să pătrund în miezul cuvintelor tale. Și așa cum umbrele nu lasă urme, trec pe la textele tale neobservată. Nu promit nimic, dar mă voi ține de promisiune!


Claudiu – suflet așezat pe coardele unei chitare uneori cu note grave alteori atât de dulci și romanțioase, încăt dacă închizi ochii și asculți muzica, ai impresia că e un carnaval al femeilor frumoase. Ți-am conturat chipul mai mult pe note muzicale decat prin versuri, totuși să știi că drumul spre noi e cel mai greu, dar e cel care trebuie să ne definească.

Nichita – femeie gând, femeie revelație, femeie imaginată de muze, te ascuzi atât de bine printre cuvinte, dar te descifrezi prin simboluri care, dejghioacă vieți și-și pune sufletul copil la ospățul vremurilor. Mi-ai atins aripa sensibilă a sufletului cu neputința aripilor tale…locul acela rămas liber pentru aripi e completat de dăruirea din tine… m-ai aveam de spus mii de cuvinte, dar tu le-ai luat și le-ai spus într-un cenalcu printr-un singur cuvânt – iubire.

Profetule dinspre Virgil – săgetătorului i-ar fi stat mult mai bine în firea capricornului, care de multe ori, cum spui tu acum, aici la mine își desprinde ghearele din carnea întunericului pentru a desface zăpezile să putem trece ca prin Maria Roșie fără a ne murdări sufletele…

Alina – dar tu mai știi? Da, a plouat la prima noastră întâlnire, se spune că dacă toamna plouă roadele vor fi bogate, tot în toamnă, și a fost și al doilea cenaclul al Virtualei, dar primul al meu, nu a plouat, doar o furtună a frunzelor răzvrătite care își cereau drepturile pornise din senin ( sau o provocase cineva?, cine poate ști…) a fost momentul când ne-am așezat sufletele la răscruce de vânturi, judecând vremurile și vârstele… și a fost seară și iar dimineață, apoi au trecut zile … și zile, care au cântărit fapte și taine, și atunci ai crezut cuvintele mele (că poate nu-mi este frig ) că luna Decembrie este dăruire prin dragoste...eram atunci și SUNTEM acum.

Mihai a lui vexatu – dragul meu am sa-ți spun un secret, sunt trecută de vârsta teribilismului, dar ceea ce fac eu în general se cheamă tot la fel ( unii îmi zic că ar trebui să schimb macazul că merg pe o linie greșită…se mai poate numi și altfel, dar…), eu mă simt copil în orice moment aici printre voi ( mă refer în cele ale scrisului și nu numai) și de aceea accept orice, mi-a plăcut enorm de mult spusa pruncului născut în ieselea din Betleem ajuns la vârsta maturității – Lăsați copiii să vină la mine! A unora ca acestora este împărăția…și eu caut să zidesc această împărăție mai ales în interiorul meu. Uite vezi așa învățăm uneori din greșelile altora ( greșeala mea de atunci ). Nu mai știu parcă am explicat la momentul potrivit acea invitatie la zbor, dar totul este trecător…Stii acest experiment a fost făcut în rîndul profesorilor la un simpozion interdisciplinar, numai că eu am schimbat puțin povestea. Am postat acel text deoarece exista atunci pe site mari discutii referitoare la vers clasic,alb sau mai știu eu ce culoare…fiecare doar contrazicea, dar fără a acccepta părerea celuilalt și de aici mi-a venit ideia. Mă bucur nespus că suntem îmrpeună că am reușit să ne înțelegem…Îți mulțumesc ( mai ales ca ai acceptat invitația de a scrie aici) pentru gândurile tale. Ai fost surpriza, surprizelor!!!

Daniel -nu întâmplător te-am lăsat la urmă despre tine ce sa spun, am spus cred nu chiar tot ce-am dorit în eseul aniversar.

Vă mulțumesc dragi prieteni! In fiecare an în ziua de 31 Decembrie revers lacrimile adunate de peste an, dar anul acesta, lacrimile mele v-au împletit un castel de clestar, pe care vi-l dăruiesc cu toată ființa mea.

Vă mulțumesc si pentru imaginile superbe, care mă definesc în totalitate. Îmi pare rău că iarna nu mai are zăpezile cât casa...