Poezie
Bruiaj intergalactic
1 min lectură·
Mediu
sistemul meu solar a fost bruiat iremediabil,
de tine, venusiana mea cu ochii pământii.
prin terestrialele-ți radiații trimise,
mi-ai dereglat cei doi sateliți ai inimii
de marțian îndrăgostit.
lasă-mă să atârn pe pieptu-ți
un mărțișor turnat în piele neptuniană,
luat de la Mercur(ialul) galactic,
aflat la 3 ani lumină depărtare de tine.
și poate, dacă avem noroc de vreme bună,
vom face și o călătorie în Plutontown –
planeta aceea minusculă pe care
o visai în diminețile tale rotunde.
jupiter ne va fi călăuză,
când vom gravita în invizibile găuri negre,
îmbrățișați ca după lungi nopți polare.
ne vom împodobi degetele cu inele saturniene,
suflate in aur alb, din coadă de comete.
vom alinta stelele,vom mângâia luna pe creștet,
odată ajunși pe a șaptea planetă de la soare,
uranusul de un albastru înnebunitor,
de unde îți simți zborul imponderabil…
lasă-mă să gravitez confuz în jurul axei tale,
și apoi, să-ți explorez nebuloasa galaxie
cu radiotelescoapele mele.
023726
0

- încerci să faci din imagine un scop în sine, ai ajuns chiar la acrobații de imagini, uitând complet emoția care este obiectul poeziei. De fapt este una dintre pietrele de încercare ale darului poetic, posibilitatea de a integra câteva imagini în cuprinsul emotiv al aceleiași poezii, fără sa-i strici unitatea de simțire.
- oricine poate face liste de imagini puțini știu să le dozeze atât cât este nevoie.
Atunci când poezia este lipsită de emotivitate nu mai comunică, e doar un joc de imagini exterioare, care se limitează doar la peisaj.
Toate acestea doar ca o părere generală a tot ce se întâmplă în ultimul timp cu tine, cu poezia ta ( sper să nu mi-o iei în nume de rău), doar știi că te urmăresc și citesc aproape tot ce scrii și poate toate acestea ne/te pot ajuta.
Ei acum mă întorc și la versurile cu pricina care m-au făcut să te văd altfel, dacă ar fi să le analizez le-aș găsi multe valențe, dar te las tot pe tine sau pe alții care vor mai poposi aici să le găsească sensurile. Se poate să mai intervin, dacă va fi necesar.