Poezie
La Iași
în Copou
1 min lectură·
Mediu
Îmi iartă tristețea femeie
din cercul zăpezii dintâi
te-ntoarce pe mica alee
așa... în privire-mi rămăi
versul din noi ne imbată
versul de-afară e gol
frunza foșnește înceată
și ea în ultimul rol
din teiul legat dezlegată
de-aripa iubirii dintâi...
Îmi iartă tristețea femeie
așa... în privire-mi rămâi
în parc cu zapadă și piatră
închis e poetul dintâi
pe-aceeași scenă uitată
și el... în ultimul rol
034569
0
A trecut destul vreme de când tu erai ( ești):
,,Eu nu sunt decât
o fereastră
deschisă adânc
spre tine însuți’’
vii astăzi în prag de iarnă cu tristețea nostalgiei că într-un început de anotimp pașii te-au dus și prin Copou unde sufletul ți s-a umplut de iubirile trecute.
,,din teiul legat dezlegată
de-aripa iubirii dintâi...
Îmi iartă tristețea femeie
așa... în privire-mi rămâi’’