Miriam Cihodariu

Știu: nimic nu-mi va intra în casă. Nici o frunză nu va fi purtată de vânt dincolo de prag. Niciodată n-ai să pășești în orașul meu de lumini și umbre. Nimic nu-mi va tulbura echilibrul și

Când o să mă fac mare tot mi-ar plăcea să devin o salcie să îmbrac acel clișeu feminin cu scoarță cu tot să-mi ia lumea părul să facă bișniță cu el prin curți de biserici când e primăvară Da,

Invocăm fulgerele distanței să ne măsoare în miez lipsa de măsură. N-ai vrea să găsim prin nisip conținuturi, să le culegem, să le îngrijim ca să ne-ajute să ne-ancorăm de fapte și

Ai grijă că mișcă. De unde nu te-aștepți, din orice culcuș al stepei, totul mișcă pe-aici. De fapt, de vină e lumina. Ea schimbă totul și culorile lui, vietățile aerului se bălăcesc în ea și

Când de nicăieri simțim peste pori o adiere fără loc, ar trebui să știm. Ah, dacă am ridica atunci privirea să ne-o pierdem în locul sferic gol ce plutește pentru o clipă deasupra noastră, nu-i

PIESA DE TEATRU Personaje: El Ea Femeia Decor: [O scenă sau un loc cu două-trei rânduri de scaune, cu fața la spectatorii reali. Pe rândul din față, la mijloc, sunt trei scaune

Ah rochița mea în vânt aer și pământ în stare nu sunt și nici n-am fost vreodată să spun ce mă face să mă-nvârt prin lumea toată fără carapace și să mă-ntorc în traseu haotic mereu în

La destulă descompunere distanță astrele se roteau altfel. Trecând peste vremea când omul sfințea locul, eu, oama care nu-și găsește locul, mă gândesc ce simplu ar fi să-mi iau nimbul,

Știi, e ciudat... ... că nu mi se mai pare că trebuia să se întâmple nimic, nu mai cred în potrivirea nevăzută a acelor întâmplări, nu mă mai izbesc de rețineri și de sfieli în fața

E ca atunci când în clasa a șasea când clar nu e nimeni pregătit pentru așa ceva se măcelărește o broască după ce nu-i mai bate inima se întind niște fire electrice de la ea la lumea noastră și

Văleu ce potop... După tine e, nu? Tu care mai ești? Dacă tot intri la mine-n cuib cu bocancii măcar rămâi. Și lasă fazele ieftine gen sunt o cutie atrăgătoare în care ar putea fi bomboane, ar

Încep să-l înțeleg pe Adam. Mi se face și mie poftă de mere interzise în ultima vreme. Așa începe: citești tot felul de cărți, vezi filme, auzi povești frumoase și vezi că toate cele care te ating

Dragă felul meu de-a fi, mi-a fost dor de tine (deși ai fost mereu aici) cu toate că îmi faci mai mult belele. În general, observ că oamenii știu că nu s-ar putea plictisi de mine la câte

Þii minte când ne-a prins ploaia pe lângă lac? Spuneai că o plimbare cu mine cere prosoape de rezervă. Astăzi părul mi-e încă ud pe dinăuntru și gândesc că ploaia însăși cere aripi ca să-și

Metropola în care ne facem că trăim - marele măr sau, de fapt, marele cartof în cazul ăsta - mă face să-mi dau seama brusc că am vocație de Anna Karenina atunci când toate farurile, orbitoare

Sunt o creatură creatoare a finalurilor. Sfârșitul mântuie sau condamnă întreaga desfășurare a unui lucru scris sau a vieții cuiva. Îmi plac sfârșiturile. Și moartea la fel. Nu sunt morbidă

Chestia e ceea ce plutește pe șoptite în jurul nostru - unii o numesc spirit, alții moarte, alții \'senzație de fluturași în stomac\', alții chemare la neființă - ca un fel de aură. Uneori,

Să nu minți. Să nu furi. Să nu ucizi. Să nu uiți. Normal că te-am uitat - e blestemul acestui lut din care suntem făcuți - instinctul de autoconservare... Așa cum spuneam mai demult - când ești

Poate că firea mea mă condamnă la astfel de căderi. Când mă simt vulnerabilă, mă cufund în apăsare ca într-o încoronare a automutilării. Era o vreme când tu erai singura mea apăsare. De atunci a

1) Rătăcesc prin umbre de ciulini Și florile li-s eclipsate de spini Un spirit de os îmi cască pietrele cu dinți din drum Și zumzetul lumii de plastic, beton și fum Îmi pulsează în urechi ca

Personajele: El – un tinerel finuț Ea – cam dură, vulgară Bărbatul – picat din lună Decor: un interior cu aspect de cabană părăsită, câteva piese de mobilier în dezordine: o ladă, câteva

“ Hei! Trezește-te…hai, trezește-te! Doamne, de ce te-ai speriat în halul asta? Þi-ai revenit? Bun! Uite, ți-am adus micul dejun la pat, am văzut asta în filme de multe ori, este un fel de

Credința precede miracolul, durerea precede lacrimile, euforia precede vânătaia. Ne îmbuibăm cu sângele și trupul lui Hristos. Fericirea e un rahat despre care toți își dau cu părerea. Luna

Societatea contemporană, în goana ei după himerele acumulării, a status-ului dat de lucrurile pe care le deții, a fost numită nu de puține ori o junglă. Asta nu pentru că ar fi mai junglă decât