Mierla

\"Emotionat de aripi te prindeam\"
(Vers din poezia \"Mierla\" de Duminitriu Florin Constantin)

l-am ranit cu ciocul groaznic
fiindca Florr doar in izmene
voia, devenind obraznic,
sa vada ce am sub pene

Ai un cioc așa de lung,
Parcă este de becață,
Nu la mierlă vreau s-ajung
Ci la numele din față!
Să mă lămurești deplin,
Cînd ai comentat maneaua,
Ori erai prea dus de vin,
Ori faceai pe (cucu)veaua...

P.s. Mulțumesc de vizită nea Genu! Te aștept cu mielu\'...daca o mai fi...:))

Emoționat, te-am ridicat în soare,
Și te-am apropiat de gîndul meu,
În pene-ți are loc o sărbătoare,
Și-n spate ți se-nalță curcubeu.

Nu mă pricep eu la rime și la alte cele, dar această formă de poezie merge mai tot timpul spre suflet și în mod deosebit aceasta, poate mă regăsesc printre cuvinte, și atunci când ceva ți se potrivește ai impresia că îți aparține, nu voi face cred nici un delict, dacă îmi voi lua câteva versuri drept reazem pentru zilele ce vor veni. Da, să mă întorc la text:

Prima strofă: e aici o contradicție în versuri: te-am ridicat și apropiat, o ridicare spre soare pentru a arăta frumusețea ca apoi plină de acea frumusețe s-o apropii de gândul tău și totuși, această mișcare cuprinde în ea o mare bucurie.

Strofa doi: mereu sunt în fața întrebărilor, versul: în ochii tăi aprind o lumînare, mă duce cu gândul spre mai multe lucruri, dar o iau pe cea care poate are înțelesul deplin cea de sfințenie, de jerfă ( pentru mine lumânarea reprezintă jertfa deplină-se arde pe ea) și poate de acolo vine și… pace cu levant...

Strofa trei: Folosești din nou cuvântul emoționat, e poate îmbrățișarea care ascunde în ea înfiorarea, dar folosirea cuvântului dur îmi dă puțin de gândit, de ce dur? Da poate fi și așa atunci când e ceva la care nu te aștepți

Strofa patru: poate aici e ascuns tot misterul, să spunem a unei iubiri, sau cine știe poate e prea mult, dar din text așa pare: Eu te-am simțit ascunsă ca o perlă / În lumea-n care eu mă desfășor.

Strofa cinci: Iar, emoționat, tot poemul acesta cuprinde în el o stare de emoție totală, poate acel vers: Secunda cînd vei deveni artistă, nu e de acolo, dar l-ai așezat nu cred, că pentru ritm sau altceva, e de fap o ducere în eruare a cititorului, vrei să-ți fie cunoscută starea și nu vrei…

Strofa șase: Din tot poemul acesta poate cea mai frumosă strofă este aceasta, cum îți poți încorpora pe cineva în inima ta decât: Ți-am scrijelit în trunchiul meu doar forme / Și aripi eu ți-am dat ca să alung… dacă până acum ai luat totul așa cum este, aici în strofa aceasta încerci să-i modelezi chipul după tine

Strofa șapte: e o continuarea a celei de mai sus, e aici o detașare, e așa cum artisul își privește oprea și mai face ultimul retuș: Să poți avea suflarea unui cînt, / Să simți în zbor și tril toată plăcerea / Pe care ai trăit-o în cuvînt.

Strofa opt: opt întors, care, m-a dus tot timpul spre infinit, și iar emoționat, nu găsești o metaforă sub care să ascuzi acest cuvânt, ci îl spui direct, tocmai pentru că dorești să-ți fie înțeleasă starea, abia aici e starea, poate prea mult spus, de extaz, când privești și te minunezi: Și tu, apari plutind din înălțimi, / După ce anii ți-au trecut prin pîntec

Strofa nouă: plutirea poate spre vis: Vei adormi pe trunchiul ca un umăr, / Eu, te cuprind cu-același drag și dor...și dorința, ca oprea să-și privească maestru ca pe un odor

Maria, mulțumesc foarte mult pentru comentariul tău. În mare parte așa este, cum ai spus tu, însă mai sînt multe secrete care vor rămîne bine ascunse în rîndurile în poemul de mai sus.
Prima strofă nu are nici o contradicție, este o mișcare perfect naturală a ridicării unui copil în brațe.
La cea de-a doua, lumînarea reprezintă crezul pentru viață, deschiderea pentru o nouă lume...
Știu că poate să pară supărătoare repetiția cuvîntului „Emoționat” dar exact așa s-a născut acest cînt și dacă mai există încă suflet pe acest pămînt, să știi că emoția este haina care-l îmbracă. Emoția este parte integranță a percepției umane iar ea poate fi atît de intensă încît dă nuanțe de durere și plăcere în același timp. Misterul este ascuns adînc... mult mai adînc decît strofa patru unde ai impresia că se mijește ceva și mai mult ca sigur că nimeni nu o să-l vadă vreodată. Este misterul meu și nu-l va ști nimeni. „ Secunda cînd vei deveni artistă” este o expresie în care poți vedea trecerea prin viață prin asumarea rolului tău, sensul greutăților vieții, a decepțiilor, ca o revenire la bază, le ideea pură cu care ai pornit la drum.
Strofa șapte este un retuș, aici ai prins frumos ideea ca și stofa opt.
Ultima strofă este asigurarea de trăinicie a sentimentului, emoția va exista la fel ca la început, iar sufletul se va întoarce aici cu sentimentul că intotdeauna va regăsi casa... locul genezei din care poate renaște cu aceeași strălucire. Chiar și după aceste mici clarificări secretele nu sînt dezvăluite (sîc!). Mă bucur nespus însă,că ți-ai găsit resursa de a mă vizita și pe această cale iți pot spune că sînt onorat și... emoționat. Nu e o capodoperă poema mea însă și-a atins scopul. Mulțumesc!
Drag FLORR!

Pe-un curcubeu purces-am către tine
Cu șoapta gândului ce aripi legănau
Pe genele timide flash-uri tremurau
Pe frunte, penele-mi purtau rubine…


Pe-un curcubeu pășeam spre tine
Șoptiri din gândul tău se legănau
Iar pe la gene flash-uri tremurau
Și penele-mi purtau rubine…

Mă-nfiora mirosul de levant
Ce-mi purta zborul spre verdele ram
Unde un cuib cu frunze moi primeam
Să-mi țină în loc zborul emigrant.

Scrijelit adânc în trunchiul de copac
Cu scris cuneiform de-odinioară,
Zâmbea senin un nume de fecioară
Cu cântecul de mierlă să te împac.