poiana cu ciuperci

acopăr câmpiile interioare
cu sânii pâmântului
îmi potolesc setea

negre se dezvelesc
sub ferigi murele
ochii fecioarei-pădure

Maria, Virgil, sunt onorat. Eram deprins să-mi vină distinși oaspeți doar la degustarea epigramelor. Frumoase micropoemele/haikuurile voastre. Încerc deci să prelungesc jocul:

ochi de izvor
ciute cu stele-n priviri
beau din potirul luminii

În zbor spre casă
Alba porumbiță –
Cu hrana în cioc.

Succese, Ioane!

în potirul luminii
soarele râde jucăuș
văzându-și chipul

harnic cioc-cioc
tremură ritmic sub scoarță
cariul-hrană

soare cu dinți
vede-n potirul luminii
proteze de aur

se mira albe
privind la cerbii veseli
mici porumbite

(ei, ce jucaus esti Ioane!)

ploi - ciupercile
isi deschid umbrelele
de-o mie de ori

cerbi donjuani
veștede funze în coarne
proza iubirii

stropi - ciupercuta
isi deschide umbrela
de-o mie de ori

cerbi tare cornuți
se plimba draguti si azi
peste amoruri

:)

nori lăcrimând
gâzele râd sub umbrele
jalea-i departe

însingurate
crengile coarne de cerb
eros-trofee

eros o fi azi
pe ici pe colo proza
și fără de cerbi

:) eu sunt cea cu copilu, cu Trofeul... mai departe... :)

soare cu dinți
prinde în streașină
semnul exclamării

copilul meu dalb
din verde în verde trecând
odrasla naturii

soare cu dinți
luna-nfășată în nori
zace de friguri

frunze scutură ploi
pământul în abur domol
desface umbrelele

frunză de brusture
pe pălăria ciupercii -
umbra umbrelei

de atâta iubire
m-alint în friguri
oblojind suflete

hoinar copilul
se mira in verde vis
paduri de zimbet

amor neîmpărtășit
suflet nevindecat
friguri celeste

plânge copilul pe sait
sub o umbrelă Bergenbeer
tata bea bere :))

nereușita întâmplării
picură-n suflet
lacrimi de sânge

poiană și hribi
zgomotoși se agită
grămadă de scribi

pasul de melc -
raza durutei speranțe
spre ieri

deasupra tuturora
desfăcând larg aripile
streașina cerului

cu pălăria într-un picior
surâde ciuperca
ghici poezie ce-i

întotdeauna în faptul serii
cu priviră înrourate
visezi căderea frunzei

clipind din aripi
pe streașina hribului gâza
se crede în cer

căderea frunzei
vis înmugurit
sub zăpadă

săgeată în rană
ramura dorului
desfrunzit

sânii mamei natura
cu mura în vârf
pârguiesc în gura-mi

pe spate culcați
învîrtind umbrelele
circari exersați

gurmand naturist
la sânul crud
dinți strepeziți

oameni de codru
nasul ciupercă
pumnii umbrele

fug pe asfalt
la o tură pe role
doar cu cozoroc

frunze ruginii
emoții în pagini albe
ritmuri de vals

dorul

infometeta speranță
desfrunzind inimi
livada plânge

tură de role
ochii îți fug înspre ele
ielele fac trotuarul

tură PE role

plus :))

rugina paște emoția
negre semne în pagina albă
blazare în gri

nu mai ești copil
scut fragil al neputinței
noapte de îndoieli

versul te scoate
din neputința trăirii
nevirtuală virtute

gândești întruna
iluzii pierdute
lumii să pari altul

albe ni se lipesc
hulubițele zile
de negrul tată-pămînt

Lui Ion:

doarme nu plinge
tatal stinge a lene
halba de bere

(uf, intre haiku si epigrama, zau! mare chin azi pe mien! :)) )

cand la fata iar zvacnesc
hulubitzele rotunde
Ion nu-shi mai poate-ascunde
simtzurile ce poftesc

pe tine gandindu-te
lumii te darui
altul

cuvântul o simplă aventură
locuind în aduceri-aminte
secundele ne ard