Elia David

E seara cea frumoasă, E seara de ajun, Noi așteptăm în casă Pe Moș, Pe Moș Crăciun. El vine de la Domnul, De daruri încărcat, Chiar fără de credință, Nu-i nimenea Uitat. O bucurie

Prunc de sus, Ce pe pămȃnt Florile dalbe Te-ai născut din suflet sfȃnt Florile dalbe Þie noi ne închinăm Florile dalbe Și așa Te întrebăm Florile dalbe Prunc din cer, noi ce

Iarna-și scutură veșmântul - De un an nu l-a purtat! Scame Au atins pământul, Ce s-a cam înfiorat. Nu se-mpacă în privința Straielor de sărbătoare: Pentru el,... de-ajuns

E o seară luminoasă, Ceru-i plin de albe stele... Un fulg mic, ce stă n casă, Răsfoiește Scrisorele. Nu ar fi crezut vreodată Că atȃt de mulți copii, Ce-i cunosc

1. Răvașul S-a pornit din cer ninsoare… Parc-auzi: - Ieșiți din casă, Undeva, în depărtare, E o lume prea frumoasă. Noi suntem alba solie A-mpăratului-De-Nea, Ce, pe toți, Cu

La o mică mănăstire Cu un stareț priceput, Nimeri și un călugăr Ce lungi drumuri a bătut. Căuta un loc anume, Și-l află într-un sfârșit; Aici, doar la rugăciune Și la masă fu zărit. Doar

Omul crede că puterea E a lui, a lui, voința, Dar tu, mic, fără ambiții, Știi că forța… e credința. Știi că tot ce ai în lume, Sau obții, nu e prin tine, Ci prin Harul Celui Care,

- Unde nu este iubire, nu-i nimic, nimic… din toate! Dar ce lacrimi pot, Iubirea, s-o aducă înapoi? - Doar acelea ce-n căință varsă grelele păcate, Lăsând, fiule, ușoară, inima-Mi să cânte-n

În urmă, trena iernii Pământul îl dezgheață. E ultima ei noapte, Căci, mâine dimineață, Sosește primăvara Și câmpul dă în floare, Iar sufletul se-ncântă De-o nouă sărbătoare… -Dar

Înc-o zi, și înc-o zi, Până când se va topi... Apoi, tu-l vei îndrăgi! În cădere, ca o stea, Praf de-argint va scutura Și nămeți va ridica din nimic… Un fulg...

Ceru-i negru... Fulguleț Este trist, căci ziua toată Și-o petrece-n săniuța Lui micuță și-argintată. Ce-ar zbura! Ce s-ar mai duce! Însă, unde? Cine-l vrea? Mama vede cum tânjește Fulgul ei

Fulgi de nea, în cânt de îngeri Se coboară-ncetișor. Într-o iesle, le-a zis Mama, Lasă Domnul... darul lor. Ochii sclipitori și umezi Se adună-ntr-o mirare: Unde-i steaua fără

Toată lumea-l socotește Mic și fără pic de minte, Boț de nea, ce, câteodată, Îl vezi doar printre cuvinte... Zic de el: năuc și vesel, Deși-i vesel și năuc; Iar aceasta doar în

Fulguleț n-are astâmpăr, Azi dă iama prin culori, Vrând să iasă-n evidență Printre albii frățiori... Cu penelul în vopseluri Ce-au rămas din toamna lungă, Pe hăinuța făr-o pată, Trage dungă

Ce frumoasă-i dimineața! Spune Fulguleț trezit Dintr-un somn de-un an de zile Ce-i păru... Fără sfârșit. Ce bogată e pădurea! Pe crenguțe numai stele... Parc-ar fi - și se uimește

Fulguleț privea copilul: "Să mă duc, să nu mă duc...", Și-uite-așa, din întrebare, Îi căzu chiar pe năsuc. Copilașul râde dulce, Ca de-un fulg de păpădie Gâdilat, și dă cu mâna Să-l

- Moș Crăciun, ce spun copiii, Ai aflat? Că nu exiști! Zise Fulguleț, ștergându-și Nasul cârn și ochii triști. Eu te știu, ești ca și mine, (Doar un pic mai uriaș!), Dar ei spun că nu tu

Pâlpâie-o steluță-n cer... Totul e cuprins de ger, Numai Fulguleț, fierbinte, Stă-n genunchi; copil cuminte. Este ora rugăciunii, Când, Părintelui Minunii, el Îi cere doar atât: să

Suflete, ești prea departe, Unde-ți este bucuria? Între ce coperți de carte Þi-ai închis Copilăria? Ce zăvor ai pus intrării În piticul turn cu basme, Luând calea-nstrăinării Către-naltele

Îmi aduci mereu cadouri, ghetele mereu sunt pline, dar eu, Sfinte Nicolae, vreau mai mult să cred în tine. Să te văd cum vii din ceruri, cum calci iarăși pe pământ, cum cobori, în taina

Lumea-i plină de copii: Unii gureși și zglobii, Alții, tare supărați, De răsfăț împovărați. Fulguleț, din cer, îi vede, Însă nu prea îi mai crede, Că doar a-nfruntat și el, Vai,

Mai frumoasă decât toamna ce-și pictează amintirea pe întinderi necuprinse, mai frumoasă e Iubirea… Mai frumoasă decât frunza ce se scaldă în culoare, decât lacul ce se pierde-n ochii

Fulguleț înhamă iar Doi căluți strălucitori La trăsura-i de cleștar Ieșind iute dintre nori. Ceru-i plin de-o presimțire Mai frumoasă ca-n povești, Fulguleț, de o iubire, Cum, la oameni

Fericit e instrumentul ce se lasă acordat De aceeași mână care, la el, dulce, a cântat... Dar mai fericit e-acela ce aude-o altă strună, Și-ncă una, cum, pe note, în viu cântec se