Poezie
Crăiasa Zăpezii
1 min lectură·
Mediu
Ceru-i negru... Fulguleț
Este trist, căci ziua toată
Și-o petrece-n săniuța
Lui micuță și-argintată.
Ce-ar zbura! Ce s-ar mai duce!
Însă, unde? Cine-l vrea?
Mama vede cum tânjește
Fulgul ei plăpând, de nea,
Și îi spune o poveste:
- Când Iubirea era-n lume
O Crăiasă fără seamăn,
Fulgii toți aveau un nume.
Ei erau chemați, adesea,
Cu sclipirea lor cuminte,
Să vegheze la fereastra
Odăiței sale sfinte.
Dar, acum, lumea e alta...
Și Crăiasa a plecat
Chiar din noaptea rece-n care
Niciun fulg n-a mai aflat.
De aceea, câteodată,
Când ai vrea în altă parte
Să te afli, e mai bine
Să aștepți... Poate, departe,
E un glas care te cheamă,
E o voce de Crăiasă
Crezând încă-n fulgii vrednici
Ce fac bolta mai frumoasă.
Fulguleț și-ascunde dorul
Sub scufia sa de pluș,
Zăbovind la pieptul mamei...
Cât să zboare-acuș-acuș.
028107
0
Într-o iarnă cu bunei,
Când a fost de Sus să-i cadă
Pieri din dalbe bărbi de zei.
Dar vroind să fie unul -
Fir din geana lui Narcis..
El s-a rătăcit, nebunul,
În abisul din abis…
La Mulți Ani, Elia!
Să-ți trăiască și să-ți crească Fulguleții!