Poezie
Puiul
1 min lectură·
Mediu
Un cuib de paie trupul, un simplu cuib de paie,
Dar pasărea din ceruri, în el, își ține-un pui...
Și zilnic îl privește: cum crește, cum se-nfoaie,
Cum pică din picioare, sub chiar aripa lui.
I-aduce, la răstimpuri, grăunțe de lumină,
Să-nvingă, puiul, foamea de-a crește dintr-o dată;
Îi ține cald o vreme, ea, pasărea blajină,
Ce-n mâinile răbdării îl lasă altă dată.
Un zâmbet îi fărâmă în lacrimi mici, sclipinde,
Iar puiul se repede cu ochii mari, cu gura,
În jocul ei cel tainic, nevinovat se prinde,
Prin cuibul strâmt, de paie, tot dându-se de-a dura.
E mult până-și ia zborul, puțin până revine
Și roată dă căsuței în care-a fost iubit.
Dar pasărea din ceruri îl ia acum la sine...
Și sufletul se duce spre tot ce-a jinduit.
054.673
0

Felicitări!
tincuța