Elia David

Toata poezia e frumoasa - de o frumusete aparte, \"oarecum\" desueta prin eleganta stilistica si fiorul romantic.
Eu m-am oprit la aceste strofe, pentru ca ele m-au facut sa le recitesc si sa doresc sa le pastrez in memorie pentru ceea ce reusesc sa transmita.



\"De când frigul toamnei
Calcinează oase,
Cu singurătatea
Fac un compromis
Și-ți trimit mesaje
Verzi și dureroase
Ca un țipăt peste
Marele abis.


Ți le las pe toate
- Nu ca o povară -
Ci ca mărturie-a
Unui crud destin;
Cușcă mi-a fost trupul,
Sufletul - o fiară
Și de foame mi l-am
Devorat deplin.


Tu - sculptură-n carne -
Ce-mi imită chipul
Prin înnoitoare
Umede oglinzi,
Vie fii la rându-ți;
Nu-ncerca nisipul
Ce se scurge-n palme
Cu regret să-l prinzi!\"

\"Doar o lună?! măi fătucă,
Zeci de luni (și zeci de stele)
Ți-oi încrusta peste piele
De-o să-ți vină dor de ducă!\"
(Ioan Peia)


\"Din duelul ãsta, nene,
Vei scãpa și de ismene
Si-o sã vezi acuș, parol
Cum te las în...versu\' gol!\"
(Anda Andries)

Nu, izmenele rămână,
Cel puțin o săptămână,
După luptă, mărturie
De-umor fără strategie.

Uite, poezia asta mi-a placut mai mult decat sonetul. Dupa mine, are imagini mai vii, mai proaspete. Sentimentul exista si aici, dar parca inspira cititorul in receptare. Nu ma mai simt doar un simplu martor, de data asta am participat si eu, cu o emotie. Si nu m-am fortat deloc.:))

Mi-a placut poezia ta - e drept ca aminteste de alte stiluri, de alti poeti, insa imaginile sunt frumoase si bine construite. Mici retusuri ar apropia-o de perfectiunea formei clasice...
Imi pare bine ca am apucat sa trec pe aici.

\"Un om ce se pretinde cult
E bine sa citeasca mult!
Asa-i spusese scriitorul
Acelui ce-i citea...contorul.\"
(Sorin Olariu)



Soția scriitorului (către același cititor de contoare)

Mi-am luat un om citit,
Care mai e și fidel,
Doar că, ce mi-o fi lipsit,
Ține totul pentru el.

Ține cont, ginerele Mutu,
Cât ar fi de mediocru,
Până nu dă împrumutu’,
Nu își ia alt tată socru.

Ține cont: ginere, Mutu,
Cât ar fi de mediocru,
Până nu dă împrumutu’,
Nu își ia alt tată socru.

La ora 21.00 fix, Ion Diviza, zis si Papuasul, scoase capul din conserva : “Cu-cu”. Evident, nu l-a auzit nimeni. Semnalul era prea scurt, cât despre Elia David, în secunda aceea, era ocupată cu un “gând absurd”. La 21.04, Ion Diviza compuse un fel de mesaj obscur și lipsit de umor, care o făcu pe telegrafistă, să-l întrebe pe calea cea mai scurtă, a epigramei :

Tocmai am primit mesajul,
C-am îndepărtat…bruiajul,
Însă nu m-am lămurit,
Din mesaj, ce să transmit?

Firește, nu-i răspunse nimeni – capacul lăsându-se la loc pe conserva prin al cărei hublou se vedeau doar niște ochi - scăldați în lacrimile ce alcătuiau, împreună cu Materia Nespus De Cenușie aflată înăuntru, un fel de SOS..

Eliei David i se făcu greață (de sine), dar nu voi să recunoască și încercă să o contacteze pe Elena Malec, ce ar fi trebuit să se afle la cârma bucătăriei navetei spațiale.

Elena, ai lămâie,
Mă-ncearcă-un gust ciudat,
Te-ntreb, știu, o prostie,
Ce m-o fi apucat?

Auzind întrebarea aceasta, Ioana, Prințesa Diasporei, care știa că Elena Malec demisionase (nu înainte de a-i lăsa drept zestre un set de crăticioare făă fund și cu emailul plesnit, o cănuță de inox cu zece toarte și vreo două lingurițe cu coada dublă) Ioana, asadar, îi făcu un semn cu mâna telegrafistei, care, culmea, îl văzu – dându-și jos ochelarii.

Elia, o limonadă,
Ține cana, torn un strop,
Să-mi spui dacă-ți pare fadă,
Că mai pun nițel sirop.

“Nu, Ioana, e tocmai bună, mulțumesc, ești o prietenă de nădejde. Dar ce mai știi de inginer?” îndrăzni o întrebare nevinovată Elia David, care aflase din surse demne de încredere (ah, voi, genunași trădători) cum că inginerul se apucase de repa.., scuze, de reperat muzele aducătoare de inspirație.

Ioana se pregătea sufletește să răspundă.

Hipocratică e treaba,
Da\'eu n-am vazut para,
Îi dezbrac pe toți degeaba:
Doctoriță sunt, au ba?

\"Tot cochetând cu poezia
Ți-e dor de dragostea soției.
Dar nu te-ntrebi, oare soția
N-o fi amanta poeziei?\"
(Monica Mihaela Pop)

Aș vrea și eu, de-aș fi poet,
Soția mea să cocheteze,
Cu-o muză, care,-n chip discret,
Pe “mine” să mă viziteze.

\"As dori a-mi fi permise
Niste dioptrii mai mari,
Astea-s mici!( Deodata zise
Sarpele cu ochelari!)\"
(Atropa Belladona)

Ți le dau pe ale mele,
Că tot nu mai văd cu ele,
Dar mă tem, ca-n cazu’-Atropii,
Nu cumva să-mi fugă ochii.:)

\"Primesc să scriu în LIBER vers
Ca barzii anticei Elade,
Ți-aduc în dar un...univers
...Dar ce mai spune Eliade?\" :))
(Ion Diviza)

Uni-vers? E prea puțin
Pentru-acest catren, știi bine...
Elia De? Mă înclin,
Cic-a auzit de mine.:)

Multumesc, Valeriu.
Ma bucur ca ai reusit sa retraiesti atmosfera copilariei si, mai ales, a zapezilor de altadata... :)

Nu se putea ca "Fulgulet... picat din Luna" sa nu aiba si el acelasi ideal.
Mic ii multumeste Domnului Profesor intr-ale Vietii si Poeziei
pt. Lumina de pe treptele Scarii.

Acest destin,
Chiar nu-i usor:
Tu, cu venin,
Ei, cu umor!

La multi ani celor sarbatoriti… Si mult succes in aceasta viata!


Epigramistului Dan Norea, o predictie astro_logica:


Cand vei reveni, stimate,
Hotarat sa schimbi macazul,
Imi spun astrele vizate
C-o sa-ti versi tot... doar necazul!

Multumesc, Ion, pentru comentariu si pentru urari.
Noul an sa-ti aduca multe bucurii sufletesti si realizari literare.

Multumesc.
Stiu ca mai sunt cateva modificari de facut, mai ales in versul amintit. Am tinut, totusi, s-o postez astazi, urmand sa revin asupra ei mai tarziu.
E un fel de a va spune "La multi ani!" si de a va ura un "Craciun fericit".

Fulgulet va doreste o iarna frumoasa.

Multumesc din suflet.
In fata celor ce au lasat cu drag un semn aici, Fulgulet face o plecaciune.
Si tot pentru ei, urmatoarea poezie...

Multumesc si eu.

Ma bucur ca Fulgulet a reusit sa ajunga pana la voi.