Contemplăm singurătatea dintre noapte și zi

intotdeauna am trait cuvantul venit din profunzimea launtrului. el nu minte, ne intregeste, ne adauga gandului universal intru iubire! nu pot trece indiferent
pe langa versul sincer; inaltator, darnic, marinimos, care ne cerne si discerne
trairile, viata:

\"fericire și deșărtăciune se adună vremelnic în inimă\"

\"drumul s-a năruit sub piatra strivită de pași\"

\"glasul meu ca vuietul vremii ce trece
tărâm nemăsurat de nisipul prin care ne croim drum
cu fiecare noapte mai aproape
cu fiecare zi vremea ne bate haotic în piept
lumânările se jertfesc în tăcere\"

ganduri in liniste... ecoul poemului rasuna ca o inima ce bate!

Dorian - Trăim fiecare cuvânt și întru fiecare, cuvântul e cel ce își descarcă către cititor profunzimea și mai ales semnificațiile, și așa cum bine ai spus, cuvântul nu minte niciodată, cgiar dacă mai există și ,, vorba românului are mai multe înțelesuri,, în orice limbă mai există asemenea lucruri , dar parcă dintre toate limba română e cea mai plină de înțelesuri, de asta e bine să-i dăm cuvântului valoare și putere prin folosirea lui în context. Să ne întregim așa dar întru sinceritate, dărnicie, cernându-ne pe noi înșine… Acest poem eu un tăiș dintre noapte și zi, dar feminizat, adus în altă formă, esprimând bucuria de a trăi și a ne aproopia indiferent câtă distanță ne desparte. Inima bate la unison în miez de noapte când tăcerile se adună!