Atelier Literar

Sora mea era sportivă așa că a prins cu talent buchetul miresei din trandafiri albi și roșii cumpărați de la Lidl Toată lumea a felicitat-o însă mama l-a păstrat în apă două zile pînă a început

Se scutură cerul, plânge-n culori plumburii, tu nu mai stai pentru mine nici nu mai vii și-mi scrii frunzele toate cu ochi ruginii pătate de frig și de moarte și pleci, te duci mai departe cu păsări

Semnele furtunii. Umbrele se leagănă pe asfalt ca niște limbi vii, dar nu se ating. Calc pe câte una și conturul meu se pierde prin ele. E vineri seara și știi că nu ai planuri; atunci, singurătatea

Insula minții, un loc în care se găsesc multe comori, dar unde există mereu și dorința de a zări dincolo de țărm. Acolo se adună gândurile pe care nu le-ai spus nimănui, amintirile care au învățat

nu mai există nicio sfințenie în ce faci doar freci podeaua cu propria ta piele până când te vezi lemn toți cei care au trecut pe aici și-au lăsat noroiul pe fruntea ta și tu îl strângi îl pui în

o manta de ploaie ori una antiradiații? nu, nu e nevoie. ea, pur și simplu, radiază de fericire și îi plouă doar pe partea ascunsă a numelui. e străina care vine cu brațele doldora de

Azi e ziua mea. M-am trezit mai devreme și mi-am adresat felicitări. Trandafirii din fața casei mi i-am dăruit. Creșterea natalității, dorită de marele strateg, i-a făcut pe mama și pe tata să mă

Arcușul din spatele oaselor Cuvintele care ni se sparg E un fel de gri-mov suferind dimineața în care-am prins în sfârșit trenul de 6 spre viitorul meu. Erau tot felul de detalii rămase în urmă și

n-am nevoie de tine ştiu perfect drumul cel mai scurt dintre două puncte este întotdeauna drept dar şi de data asta aleg calea cea mai lungă nu mă grăbesc din mai multe motive (ale tale) în primul

Sunetul evada din toate blocurile leite spre copiii sidefii care sar șotronul. Piatra funcționa ca o comă, sunetul interpreta partitura funebră a sorții. Ceilalți râdeau senini spre copilul

într-o realitate în care a fi e mai prejos decât a avea i-am cerut hortensiei mele din curte o lege și ea mi-a răspuns: „fiți fericiți fără a altera!”

un Creator ne-a lepădat în lacrima cerului, Pământul iar noi, niște lepădături, numaidecât am creat un Creator-Ospătar care să răspundă instant la orice ”Dă-mi Doamne” am născocit tot atâtea

m-am născut într-o joi am fost întins pe masă nimeni n-a observat încă vorbeam îmi mișcam mâinile ca să nu mă confunde cu ceva rămas aici mai târziu au pus masa și fiecare a mâncat din partea

m–au dus în pustiu să vadă cât voi sta fără apă vântul aducea diamante din sud fire de praf  mi–au străpuns lacrimile  rănile au cerut să se vindece dar pentru asta trebuia să știu ce culoare au

Nu există odihnă decât Unde nimic nu e de gândit. În lumea care, Fiindcă e muncită De ideile care o animă Pentru ceea ce există, a fi înseamnă Frământări, învolburare, așteptări, Transformări ale

Cu ochii deschiși Am dormit atât de adânc, Încât am uitat să îmi culc pleoapele. Am visat că eram o pasăre în zbor, Fără membre alipite de pat. Cu ochii deschiși, Am văzut cum printre vertebre îmi

dragă domnule nu sunteți nu prea sunteți aș zice deloc nu sunteți bine nu știu ce ați făcut în ultimul timp poate îmi spuneți sau poate nu dar v-au crescut incredibil de mult v-au crescut

Cu obrazul la doar câțiva centimetri de al meu, respirând la una cu mine, mi-a zâmbit direct în ochi. — S-a terminat, Milu, a șoptit. Am primit, în sfârșit, decizia de divorț. Presiunea corpului ei

să te simt să te ascult să te transform în vers cântă-mi iubirea ta va fi şlagărul meu