Poezie
Oamenii care se spală pe suflet
poem despre igiena minții și murdăria lumii
1 min lectură·
Mediu
oamenii se trezesc dimineața,
se spală pe dinți, pe mâini, pe față,
verifică agenda și își caută umbrele,
le pun la loc pe umeri, ca pe hainele ude.
își repară chipurile în oglinzi pline de zgomot,
le măsoară cu zilele rămase,
le împodobesc cu vise, uneori cu visuri
în tramvai, în lift, în gând,
își închid tăcerile în buzunare mici
nimeni nu mai întreabă „ce simți?”
doar „ai semnat?”, „ai achitat?”
seara, când vine peste ei conștiința obosită,
se spală pe suflet în chiuvete murdare de speranțe -
și spun că e le bine, că merg înainte
dar uneori,
când rămân singuri,
le scapă oglinda din mână,
își văd pentru o clipă adevărul -
și nu-l mai pot pune la loc.
cea mai mare greșeală a vieții este să te minți singur și să crezi că ai scăpat
se spală pe dinți, pe mâini, pe față,
verifică agenda și își caută umbrele,
le pun la loc pe umeri, ca pe hainele ude.
își repară chipurile în oglinzi pline de zgomot,
le măsoară cu zilele rămase,
le împodobesc cu vise, uneori cu visuri
în tramvai, în lift, în gând,
își închid tăcerile în buzunare mici
nimeni nu mai întreabă „ce simți?”
doar „ai semnat?”, „ai achitat?”
seara, când vine peste ei conștiința obosită,
se spală pe suflet în chiuvete murdare de speranțe -
și spun că e le bine, că merg înainte
dar uneori,
când rămân singuri,
le scapă oglinda din mână,
își văd pentru o clipă adevărul -
și nu-l mai pot pune la loc.
cea mai mare greșeală a vieții este să te minți singur și să crezi că ai scăpat
0813
0