Adresa 369: Inspirat de „Tabla 669” (Jolanda László)

am închis ochii soarele îmi ardea pleoapele reci am lăsat înăuntru luna să-mi ocrotească alchimistul în lipsa mea și m-am desprins de materie. strada era îngustă prea îngustă pentru a-mi ține curiozitatea între gardurile înalte. am împins blocurile masive de piatră și am pus caduceul să le sprijine ca nu cumva să-mi strivească tâmplele. am obosit. tot praful s-a urcat la creier prin iedera crescută peste garduri. fiecare frunză era o ambiție geologică de a-mi cuceri memoria. Sisif a făcut un lucru mare. eu nici măcar n-am reușit să mă mișc din loc. puteam da vina pe fizica locală gravitația străzii noroiul rămas în urma coșmarului ce îmi ținea picioarele împotmolite în copilăria abandonată. aveam impresia că n-am locuit-o niciodată. de fapt eu am fost locuit atunci când mă lipseam de mine însumi. mintea, mai densă decât mercurul. aș fi putut invoca cerul dar cercurile solare mi-au înmuiat gura și gândurile iar rugăciunile au rămas suspendate ca rufele ude între doi stâlpi electrici. aveam voința animalică de a fi corbul dintre liniile negre ale lumii singura pată vie în peisajul cel mort. nebun, scuturam aripile. tremurul bolnăvicios mi-a acoperit ochii cu pene. m-am rătăcit pe strada propriei copilării și scotoceam busola prin buzunare. acul învârtea în delir pământul. polara dispăruse. în locul ei, un craniu. atâta lumină distilată. nu văzusem niciodată cerul atât de limpede. puteam lua stele din macro și le aranjam pe fiecare fir de geană. câtă splendoare. retina arsese de atâtea posibilități de a mă vedea diferit deosebit. începusem să percep infraroșul. ••• casa nu era acolo unde o lăsasem înainte. să închid ochii. poate a coborât sub pământ împreună cu rădăcinile salcâmului. poate s-a mutat din vis în realitatea posibilă unde locuiește potențialul eu matur. zburam peste corola salcâmului săream gardurile mângâiam trotuarele spărgeam ferestrele care îmi erau temnițe. totul era real ca și cum mi-aș reconstrui universul după fotografiile arse ale bunicului. te căutam. și fiecare pas mă ducea tot mai departe de tine și mai adânc în mine. negru. iubesc negrul. cel mai sincer. adresa ta o știu între 370 și 368 dar am găsit în loc triunghiul care mi-a împins iubirea spre transcendență. în spate un câmp uriaș plin de ceasuri care urmau soarele în cele nouă case ale lui iar printre ele umbla copilul abandonat de mine.