Tablou suprarealist dintr-un Berceni ireal

Ne privim ca și cum am avea ochii scrântiți: eu printr-un pahar de bere pe jumătate gol, ea printre zulufii unui breton nespălat de-o săptămână. Doar noi doi și două cupluri de transgenderi trisexuali suntem în barul ăsta de la capul de linie al oricărui mijloc de transport cu excepția submarinelor. - Îți stă bine îmbrăcat așa, prinde ea curaj, de dincolo de tejghea. - Îmi stă mai bine dezbrăcat, zic eu cu același entuziasm negativ cu care aș vorbi cu transgenderul de alături, cel cu rochie roz și cască de zidar. - Hmmm, ești aventurier de pat? - Deloc, dorm întotdeauna pe aceeași parte. Gâlgâi bere; își țuguie buzele a nervi. Transgenderul de lângă mine se plictisește de incertitudinea din pantaloni și intră în WC-ul bărbaților. Profit și mă întorc spre barmaniță. - Ești în criză?, o întreb ca Banca Mondială pe Banca Națională a României. - De identitate, îmi răspunde ea ca proaspătul câștigător de Eurovision, o struțo-cămilă elvețiană cu aere de păpușă gonflabilă reșapată. - Știi să joci șah? - Doar să mut calul. - Table știi? - Da, te las să-mi faci poartă în casă de vreo două ori dacă vrei, la șapte termin programul, stau aproape. - Cum stai? - Cum vrei. Prin geamul nespălat al barului omenirea de la acest cap de linie e aprovizionată cu un nou asfințit. Doi câini, și nu o cățea cu un câine, au rămas îmbârligați peste stradă. Un tramvai îi sperie cu ditamai scârțâitul. Realizez că berea pe care nu pot s-o termin era trei sferturi apă și îmi vine să vărs, posibil să fie și de la sărutul pasional pe care cealaltă pereche de incerți sexual și-l dă cu maioneză pe mustăți. Caut un șervețel să-mi scriu un gând dar toate sunt ori folosite, ori nu există. Am căzut din pat la timp, altfel cine știe ce-mi pățea curul în acest vis de insomniac cu migrene eterne.