Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nebunul iubește regina cel mai mult

2 min lectură·
Mediu
Îți scriu, iubito, zăpăcit ca o meduză
Băgată-n cadă și-mbătată cu clăbuc,
Am aranjat: ne luăm cetățenia găgăuză
Și din iubire ne vom interna la balamuc.
Te-aștept la poartă să-ți sărut iar gărgăunii,
Să vii cu ruj pe buze și cu păr frumos,
Că de-mbrăcat îți dăruiesc aici nebunii
Vreo cinci cămăși de forță marca Boss.
Am pile mari, ne dau apartamentu-n care
Au stat napoleoni și hitleri și tutankamoni,
E logic pentru o dragoste așa de mare
Pe care-o doare-n Freud de neuroni.
Mânca-vom pui de eros și pastile rare
Așa cum șade bine zăpăciților de-amor,
Ne vom sorbi șampanii de pe gât, nu din pahare,
Iar dușul rece ne va ține loc de dormitor.
Și copii mulți vom face, și poeme și balade,
Tripleți și gemeni, rime des împerecheate,
Va scrie-n cărți de nebunia noastră ce-o da roade
Din sentimente tralala deloc tratate.
Se vor mira savanți să ne-nțeleagă focul
Și universități fițoase ne vor studia,
Șamani și vrăjitori ne vor cerși norocul
Să farmece și ei, în fine, soarta altora.
Și când ne-o trece viața și dusul cu pluta
Ne-or aștepta gondole în loc de dricuri
Iar Moartea ce crezi că va spune ea, urâta?
"Ăștia trăit-au vieți intense, nu nimicuri!
Te las acum, iubito, e noapte și am treabă,
Fac dușuri reci și tratamente cu bătaie,
Te-aștept să vii să mi te internezi degrabă
La noi, la Secția Veseli, infectați cu hărmălaie.
052125
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
236
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Sorin Stoica. “Nebunul iubește regina cel mai mult .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sorin-stoica/poezie/14170760/nebunul-iubeste-regina-cel-mai-mult

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@enea-gelaEG
Distincție acordată
enea gela
poezia are un mesaj ambiguu, poți să crezi că este în registru comico-ironic, dar la fel de bine poți recepta un registru grav, dacă te raportezi la versurile finale, acolo unde sunt plasați cei ca ”noi”, adică, să citez, ”la Secția Veseli, infectați cu hărmălaie”. N-aș zice că e un model de prozodie, dar are o bogăție de imagini, niște asocieri grozave de cuvinte, generatoare de polisemii. Stea!
0
@sorin-stoicaSS
Sorin Stoica
Mulțumesc, mesajul tău e tonic!
0
@dragos-visanDV
Distincție acordată
Dragoș Vișan
Și eu scriu tot în același mod autoironic, nonșalant, protestatar poeme de dragoste, poeme izbucnite dintr-o revoltă justă pe societatea europeană tot mai rău condusă cu câte un Robotnik șef de stat, ori de start înnoitor ratat. Am văzut cum Europa decade valoric și nu reacționează. Am văzut cum banul a devenit singurul obiectiv de tip occidental. Am văzut pe faraonul moscovit morcovit, cum continuă să smulgă speranțe și rușilor. Am dormit, am plâns și iar am înviat cu iubita alături, detașați de orice marasm social.
0
@alexandru-marchidanAM
Distincție acordată
satiric și nu doar atât, la care nu ai cum să nu râzi și să te întrebi totodată dacă nu cumva trăim deja la Secția Veseli cel puțin de vreo 3 ani.
Felicitări!
0
@sorin-stoicaSS
Sorin Stoica
Aveți dreptate, înțelegerea voastră e la obiect cu ideea de la care a plecat poezia aceasta: râsul, hazul general ca paleativ al tristeții generale și generalizate în societate, dincolo de spoială. Ați fost simpatici, vă mulțumesc!
0