Alexandru Mărchidan

Cuvintele de mai sus sunt preluate din titlul unei cărți semnate de Noam Chomsky (n. 1928). Am adăugat doar semnul întrebării, pentru că multe s-au desfășurat din 2011, anul când a fost scris ultimul

Poate că cei mai mulți sunt familiarizați cu diferența dintre acești termeni, însă probabil destul de puțini cunosc abordarea pe care o are în vedere Georgios I. Mantzaridis, autorul cărții

dimineață cu destule semne. curând se-adună o haită de lupi. noaptea izbește din ei ca din arcuri (de este aproape să fie zdrobit, îngerul însuși îi devine scut). între zori și apus câte-un

alergare nebună fără oprire, fără puncte, doar cu stații eterice pentru o gură de aer: primăvara se cheamă pe sine din iarnă, florile și frunzele din muguri, noi din oră în oră, din minut în

când eram copii, aceste sălcii erau abia lăstari. acum sunt copaci falnici și umbroși. unii se tem să nu-i doboare vreo furtună peste drum și se gândesc deseori să cheme tăietorii. răcoarea

după ce-a lătrat de două ori, a trecut și iarna asta de la noi. iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi, aduși în ultimul an de inima deprinsă cu troiene și stânci. iarna totuși a

Istoria arată că în vremuri tulburi se petrec fenomene opuse la fel de nesănătoase: pulverizarea unor forme viabile de unitate și încercarea de a uni elemente care în mod natural nu pot forma un

e târziu timpul miroase a ceață – pulverizare nesfârșită de înfrângeri, păcate și vise. e târziu? niciodată pentru corbi, nici chiar atunci când se întorc orbiți la cuiburi cu jăratic în

azi nu mă voi mai întrista voi bea nectar din poezie și mă voi împăca o să vă văd pe toți cu ochi poetici fără culori ce pot păta obrazul fin al omuleților ce joacă rol de serafimi și iernile

dacă stau sunt piatră dacă fug sunt laș de vorbesc sunt aspru dacă tac sunt mort dacă mor sunt rău dacă lupt sunt rău de mă rog sunt vechi lume, niciodată nu vei fi mulțumită nici sânge

Lerui ler’ și iarăși ler’ Lumea asta ninsă toată S-ar putea acum preface Dintr-un ciob de piatră Într-un strai de cer.

cobor în mine ca-ntr-o peșteră unde cândva am început s-aduc tot felul de tablouri, haine, hărți din zeci de lumi, din mii de părți. de altfel toți pereții-s tapetați cu ele și cu mari ceasuri

când nu voi mai fi, într-un moment oarecare al lumii, nu se va micșora timpul, nu vor fi stele căzătoare, nu se vor uita-napoi nori și păsări, ci doar aceste dragi icoane. trenurile vor veni la timp

În contextul discuției despre raportul dintre rațiune și credință, se vorbește – în „Filosofia într-o lume pragmatică Impresii, experiențe, reflecții. Șase convorbiri cu Leonid Dragomir” (Ed. Cartex,

Una dintre cele mai ofertante cărți pentru reflecție, apărută în anul 2024, generoasă prin temele cuprinse și prin ideile provocatoare, este Filosofia într-o lume pragmatică. Impresii, experiențe,

e stradă cu vizibilitate redusă unde nebunii și-au luat dreptul de a planta salcâmi după ideea de ordine din mintea lor, iar soarele răsare doar când e obligat (fiindcă lumina doare). țara mea e

diferența dintre copil și omul mare: copilul desface fără saț la ceasuri. omul mare e servitorul ceasului, îi șterge cu sfială firele de praf apoi predă prăfoasa îndeletnicire (cu limbă de

Când rostim numele Cassandrei, ne trec prin minte numeroase gânduri referitoare la neputința și drama celui ce strigă adevărul fără a fi luat în seamă, ba chiar riscând să fie trecut în rândul

pasărea aceasta se luptă în cer și sub aripi pământul o strigă ar zdrobi orice zid ar opri-o să rămână-n olimp de n-ar avea ascunsă în piept o pietricică.

separă cuvintele de setea lor și vei pierde pacea îndreaptă gândul împotriva luminii și moara rătăcirii va porni caută drumul în afara ta și vei ucide bucuria deschide cutii de pandore și-ți vei

În partea a doua a textului am scris despre câteva dintre condițiile prielnice pentru înrădăcinarea totalitarismului, fiind ghidați de cartea lui Rod Dreher, Să nu trăim în minciună! Un manual pentru

acum timpul râde acum ziua moare acum plouă cu temeri acum renasc în chiar aceiași ochi câmpiile-alizee și gheonoaie nu e imaginea închisă-ntr-un tablou e poate ultimul apus de soare când

ochii privesc și nu văd. oglinzi opace. poți trimite soarele să își continue lucrul, paginile ceasurilor și toate râurile vieții – nimic nu-i mai bucură, Doamne, din ce dăruiești. nici tainele