Hagiografie
dimineață cu destule semne. curând se-adună o haită de lupi. noaptea izbește din ei ca din arcuri (de este aproape să fie zdrobit, îngerul însuși îi devine scut). între zori și apus câte-un
AMAlexandru MărchidanTemă de viață
alergare nebună fără oprire, fără puncte, doar cu stații eterice pentru o gură de aer: primăvara se cheamă pe sine din iarnă, florile și frunzele din muguri, noi din oră în oră, din minut în
AMAlexandru MărchidanSincronizare
când eram copii, aceste sălcii erau abia lăstari. acum sunt copaci falnici și umbroși. unii se tem să nu-i doboare vreo furtună peste drum și se gândesc deseori să cheme tăietorii. răcoarea
AMAlexandru MărchidanNejocul
după ce-a lătrat de două ori, a trecut și iarna asta de la noi. iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi, aduși în ultimul an de inima deprinsă cu troiene și stânci. iarna totuși a
AMAlexandru MărchidanStatu quo
e târziu timpul miroase a ceață – pulverizare nesfârșită de înfrângeri, păcate și vise. e târziu? niciodată pentru corbi, nici chiar atunci când se întorc orbiți la cuiburi cu jăratic în
AMAlexandru MărchidanLentile de contact cu poezie
azi nu mă voi mai întrista voi bea nectar din poezie și mă voi împăca o să vă văd pe toți cu ochi poetici fără culori ce pot păta obrazul fin al omuleților ce joacă rol de serafimi și iernile
AMAlexandru MărchidanAnticameră
dacă stau sunt piatră dacă fug sunt laș de vorbesc sunt aspru dacă tac sunt mort dacă mor sunt rău dacă lupt sunt rău de mă rog sunt vechi lume, niciodată nu vei fi mulțumită nici sânge
AMAlexandru MărchidanLerui
Lerui ler’ și iarăși ler’ Lumea asta ninsă toată S-ar putea acum preface Dintr-un ciob de piatră Într-un strai de cer.
AMAlexandru MărchidanDe Sânnicoară
Poezia este scara pe care Dumnezeu o coboară spre cei prea slabi pentru a fi eroi și prea bogați de ei să fie sfinți. iar când inima i se umple de izvoarele Sale, poetul devine erou și sfântul
AMAlexandru MărchidanÎncercarea pelerinului
cobor în mine ca-ntr-o peșteră unde cândva am început s-aduc tot felul de tablouri, haine, hărți din zeci de lumi, din mii de părți. de altfel toți pereții-s tapetați cu ele și cu mari ceasuri
AMAlexandru MărchidanCând nu voi mai fi
când nu voi mai fi, într-un moment oarecare al lumii, nu se va micșora timpul, nu vor fi stele căzătoare, nu se vor uita-napoi nori și păsări, ci doar aceste dragi icoane. trenurile vor veni la timp
AMAlexandru MărchidanȚara mea
e stradă cu vizibilitate redusă unde nebunii și-au luat dreptul de a planta salcâmi după ideea de ordine din mintea lor, iar soarele răsare doar când e obligat (fiindcă lumina doare). țara mea e
AMAlexandru MărchidanDiferența
diferența dintre copil și omul mare: copilul desface fără saț la ceasuri. omul mare e servitorul ceasului, îi șterge cu sfială firele de praf apoi predă prăfoasa îndeletnicire (cu limbă de
AMAlexandru MărchidanCal troian
pasărea aceasta se luptă în cer și sub aripi pământul o strigă ar zdrobi orice zid ar opri-o să rămână-n olimp de n-ar avea ascunsă în piept o pietricică.
AMAlexandru MărchidanȚesătura
separă cuvintele de setea lor și vei pierde pacea îndreaptă gândul împotriva luminii și moara rătăcirii va porni caută drumul în afara ta și vei ucide bucuria deschide cutii de pandore și-ți vei
AMAlexandru MărchidanReversul
acum timpul râde acum ziua moare acum plouă cu temeri acum renasc în chiar aceiași ochi câmpiile-alizee și gheonoaie nu e imaginea închisă-ntr-un tablou e poate ultimul apus de soare când
AMAlexandru MărchidanLumini moarte
ochii privesc și nu văd. oglinzi opace. poți trimite soarele să își continue lucrul, paginile ceasurilor și toate râurile vieții – nimic nu-i mai bucură, Doamne, din ce dăruiești. nici tainele
AMAlexandru MărchidanRestaurare
joc de cuvinte-ncrucișate, viața aduce la mal căi limpezi și umbrele lor, încât – fără s-o știi adesea – alergi ca pe săgețile unui trident, ademenit de-o latură și de cealaltă. smerita cale a
AMAlexandru MărchidanDust in the Wind
în calea marelui fluviu unii sapă tranșee de cuvinte alții fac baraje din vise alții se conving că-i pot opri cursul dacă se uită obsesiv spre izvor. Marele fluviu, martor tăcut, îi duce pe
AMAlexandru MărchidanÎn căutarea întrebării
există un singur răspuns ce stă lipit de bolta inimii ca o reflexie a Cerului chiar şi după ce îmi voi pierde reflexia.
AMAlexandru MărchidanDust in the Wind
alexandru mărchidan va muri de plâns el și-a promis cândva să nu plângă și de aceea trupul îi este plin de lacrimi ținute cu forța, de aceea el se află la orice pas în pericolul de a se
AMAlexandru MărchidanDare de seamă
inimile azi – tobogane pentru lumină, talanți și apele vieții.
AMAlexandru MărchidanSinceritate
te iubesc pentru că ești singurul poem ce poate plânge.
AMAlexandru MărchidanClipire
uneori simt că sunt o pasăre ce se destramă în toate zborurile și cuiburile sale.
AMAlexandru Mărchidan