Poezii

când va veni acel timp care va scoate rugina din zâmbet? cum ar putea diminețile să dea numai roade curate? ce trebuie să învăț ca să păstrez totdeauna pacea? sunt întrebări pe care și tu le

AMAlexandru Mărchidan

0

0

se pot schimba cursurile apelor se pot nivela munți și se pot goli oceane chiar de s-ar scoate din ele câte o picătură pe rând știi ce nu se poate schimba? această lavă curgând dinspre inimă spre

AMAlexandru Mărchidan

0

1

un ochi nevăzut ți-a prevestit plecarea simplă, liniștită, fără nicio solemnitate așa ca desprinderea frunzelor indiferent de prezența cuiva nimic, nimic nu s-a schimbat (cu excepția acestei

AMAlexandru Mărchidan

0

0

nor în formă de fluture tunel de crengi verzi și o mare de flori am ajuns în rai? norul s-a făcut aproape negru și din el ies dinți de crocodil.

AMAlexandru Mărchidan

0

0

când timpul se coace pe marginea drumului e bun prilej să te întrebi unde e dreapta măsură între copilăria trăită și-aceea care ni se cere de Însuși Cuvântul, comoară vânată-n pădurile sălbatice din

AMAlexandru Mărchidan

0

0

gesturile tale devin poeme și tu nu știi nimic despre asta, cum nici despre praful ce-nghite cântecul se-agață îndoiala de chipuri, încep să-i semene chiar și aceia pe care-i iubești ceva îți

AMAlexandru Mărchidan

0

0

căderile bune îți doresc, cu fața spre lumină, rătăciri să te aducă acasă dinspre dune de fum și pierderile, pierderile ce îmbogățesc!

AMAlexandru Mărchidan

0

1

nevederea ca o cagulă grea a căzut peste fețele noastre de-asta când bei lacrimi ești convins că bei vin de-asta pleci cu gândul să nu mori azi și afli că nici n-ai trăit de-asta mă-ntrebi toamna

AMAlexandru Mărchidan

0

0

serile se-nchid ca niște porți grele după care nu poți să vezi mai departe de lacăt uneori anotimpurile greșesc ordinea alteori sensul și te pomenești ca un intrus înlăuntru de-acum cine îți va

AMAlexandru Mărchidan

0

0

comori, cuvinte, arme păreau ale mele de-a pururi țesătură ce ușor se destramă, așa au devenit înaintea Țării fără sfârșit, mărturia inimii e singurul lucru ce-mi aparține.

AMAlexandru Mărchidan

0

0

a venit la mine timpul și a strigat: ești fir de praf în ceasul meu a venit durerea și a șoptit: ești fărâmă de lacrimă în oceanul meu a venit umbra cu celebra coasă și cu ce a mai găsit la

AMAlexandru Mărchidan

0

0

dimineață cu destule semne. curând se-adună o haită de lupi. noaptea izbește din ei ca din arcuri (de este aproape să fie zdrobit, îngerul însuși îi devine scut). între zori și apus câte-un

AMAlexandru Mărchidan

0

0

alergare nebună fără oprire, fără puncte, doar cu stații eterice pentru o gură de aer: primăvara se cheamă pe sine din iarnă, florile și frunzele din muguri, noi din oră în oră, din minut în

AMAlexandru Mărchidan

0

2

când eram copii, aceste sălcii erau abia lăstari. acum sunt copaci falnici și umbroși. unii se tem să nu-i doboare vreo furtună peste drum și se gândesc deseori să cheme tăietorii. răcoarea

AMAlexandru Mărchidan

0

0

după ce-a lătrat de două ori, a trecut și iarna asta de la noi. iată-ne însă iarăși printre păduri de sloi, aduși în ultimul an de inima deprinsă cu troiene și stânci. iarna totuși a

AMAlexandru Mărchidan

0

0

e târziu timpul miroase a ceață – pulverizare nesfârșită de înfrângeri, păcate și vise. e târziu? niciodată pentru corbi, nici chiar atunci când se întorc orbiți la cuiburi cu jăratic în

AMAlexandru Mărchidan

0

0

azi nu mă voi mai întrista voi bea nectar din poezie și mă voi împăca o să vă văd pe toți cu ochi poetici fără culori ce pot păta obrazul fin al omuleților ce joacă rol de serafimi și iernile

AMAlexandru Mărchidan

0

0

dacă stau sunt piatră dacă fug sunt laș de vorbesc sunt aspru dacă tac sunt mort dacă mor sunt rău dacă lupt sunt rău de mă rog sunt vechi lume, niciodată nu vei fi mulțumită nici sânge

AMAlexandru Mărchidan

0

0

Lerui ler’ și iarăși ler’ Lumea asta ninsă toată S-ar putea acum preface Dintr-un ciob de piatră Într-un strai de cer.

AMAlexandru Mărchidan

0

3

Poezia este scara pe care Dumnezeu o coboară spre cei prea slabi pentru a fi eroi și prea bogați de ei să fie sfinți. iar când inima i se umple de izvoarele Sale, poetul devine erou și sfântul

AMAlexandru Mărchidan

0

2

cobor în mine ca-ntr-o peșteră unde cândva am început s-aduc tot felul de tablouri, haine, hărți din zeci de lumi, din mii de părți. de altfel toți pereții-s tapetați cu ele și cu mari ceasuri

AMAlexandru Mărchidan

0

4

când nu voi mai fi, într-un moment oarecare al lumii, nu se va micșora timpul, nu vor fi stele căzătoare, nu se vor uita-napoi nori și păsări, ci doar aceste dragi icoane. trenurile vor veni la timp

AMAlexandru Mărchidan

0

2

e stradă cu vizibilitate redusă unde nebunii și-au luat dreptul de a planta salcâmi după ideea de ordine din mintea lor, iar soarele răsare doar când e obligat (fiindcă lumina doare). țara mea e

AMAlexandru Mărchidan

0

0

diferența dintre copil și omul mare: copilul desface fără saț la ceasuri. omul mare e servitorul ceasului, îi șterge cu sfială firele de praf apoi predă prăfoasa îndeletnicire (cu limbă de

AMAlexandru Mărchidan

0

0