Shakespeare scria petiții pe genunchi la Romexpo, lihnit

Am fost ieri la Bookfest să văd cum naiba fac să fiu faimos. Era atât de ridicată densitatea de celebrități înăuntru încât am ales să mă odihnesc afară, pe un cub de beton, între două reprize de culturalizare. Ce să vezi, alături stătea Shakespeare. - Willy, bătrâne, ce faci aici, frate? - Hai salut. Ce să fac, uite caut editură să mă publice, am niște chestii noi în cap și în Anglia nu mă mai bagă nimeni în seamă, cică sunt demodat. - Nu pot să cred! De ce nu ești înăuntru, să discuți cu cine trebuie? E toată lumea bună a editurilor românești, abia așteaptă să te publice, n-am niciun dubiu! - Am fost, m-au respins. La "Humanitas" nu e loc de prietenii lui Liiceanu, mi-a zis-o chiar fiu-său, era cu băiatu' lu' Cărtărescu la o cola de rubarbă. Și cică să o las baltă și în alte locuri că nu e loc de prietenii securiști ai lu' Pleșu și de filfizonii lui Patapievici. Auzi, cum se zice "bitch" în română? - La ce îți trebuie, mare Will? - Fac o scrisoare unei funcționare de stat la Ministerul Culturii de la voi, care m-a pus în așteptare de anu' trecut pentru o finanțare și când mi-a venit rândul mi-a zis "fuck you". Am fost uimit să văd că doamna știe limba lui Shakespeare. Mă rog, a mea... - Dar tu stai bine cu româna, de la cine ai învățat? - De la un nepalez care-mi livrează mâncarea, e bazat, știe mai bine decât corporatiștii care vorbesc puțină română, și aia aiurea. - Mă întristează situația ta, mare Will. Ia de la mine o gură de "Borsec" și o mușcătură de baton cu mac și scuză-mă, aș avea atâtea să te întreb... - Cum ar fi? - De ce dracu' nu erai acasă acu' 8 ani când te-am căutat la tine la Stratford și mi-au luat ăia 35 de lire să intru să-ți văd doar curtea? - Eram la Verona cu treabă, mânca-ți-aș, se însura Romeo cu Julieta și m-a invitat șmecheru'... - Cuuuuum? Păi n-ai scris tu povestea lor tragică, în care și-au pus capăt zilelor amândoi? Ce nuntă să mai facă? - Vax, nu fi naiv! A fost strategie ca să scape de familiile vrăjmașe și de paparazzi! - Extraordinar! Și vrei să spui, în consecință, că mai ai și alte opere măsluite? - Da, toate. Realitatea nu vinde, tinere! Hamlet era poponar, Macbeth o gospodină insipidă iar Richard al III-lea sculer-matrițer la voi, la "Steagul Roșu" brașovean, da' i se cam luase și m-a plătit să-l fac rege și să-l bag într-o piesă. Mai ai batoane? Că n-am mai mâncat din 1614, de când am fost la o tăiere de cap la Turnu' Londrei și s-a aruncat cu pufuleți peste gloata de gură-cască. Am rămas stană de piatră, mut. Peste umărul lui Shakespeare l-am văzut pe Cervantes cum culegea un chiștoc de pe jos și cerea un foc paznicului de la WC-uri. Mai încolo un pic, Marin Preda, rupt în fund și bătut de vântul amiezii, vindea pagini din "Moromeții" la coadă la shaormeria de la intrarea în complex, să aibă lumea în ce scuipa semințe, și se văita că are burta goală de trei zile, la care o gagică cu tricou Versace îl înjura că îi căzuse la BAC în 2014 și ea citise doar din Jador și Culiță Sterp. După shaormerie, la umbra unui boschet, căsca cineva; suprarealismul zilei m-a făcut să fiu sigur că respectivul e și el un scriitor. Așa și era; m-am apropiat, Franz Kafka tocmai se trezise, ud după ploaia nopții, și îmi făcea semne în limba cehă să-i dau și lui din baton. Am fugit îngrozit, așa ceva nu era posibil, mă durea toată cultura umanității din ultimele secole! La colț la Casa Presei m-a călcat tramvaiul. În spital, Labiș tocmai fusese și el internat. M-a privit scurt de pe patul lui și l-am auzit zicând așa, ca pentru sine: - Data viitoare nu mai ratez, o să mă arunc sub 41, că e nou și are viteză mare... Nu l-am ascultat pe tata care voia să mă facă tâmplar, da' io nu, moartea căprioarei, moartea căprioarei! 'Ți-ai dracu' cu literatura voastră!