Ceasul chinezo-spaniol (poveste de dincolo de moarte)

Mi-a rămas de la mama un ceas deșteptător în miniatură. Știu că îl folosea, nu era de decor. Mai știu că l-a luat dintr-un magazin chinezesc de nimicuri dintr-un oraș spaniol. Mama a fost un om care nu dorea să deranjeze pe nimeni niciodată și știu că a reușit. Asta e ditamai calitatea. Avea și un talent uriaș de a trece neobservată deși nu-și propunea, și asta pentru că acest talent vine la pachet cu a nu deranja. De-asta își luase un ceas deșteptător în miniatură, am realizat asta după șapte ani: era în ton cu talentul și calitatea enumerate mai sus. Dacă ar fi putut, mama și-ar fi luat și balcon în miniatură, și mașină în miniatură, și casă în miniatură, ba chiar ar fi fost ea însăși, la cerere, o femeie în miniatură, deși ca mamă a fost uriașă. Ceasul cel mic nu merge, are un șurubel lipsă și probabil vreun arc, o rotiță. Nici nu încerc să-l repar, nu mă interesează; pentru mine, el funcționează perfect. Păi să vă explic: îl țin la vedere, sub ecranul calculatorului de la care lucrez, am nevoie de el pentru că o reprezintă pe mama, iar eu sunt un fetișist obsedat când e vorba de iubire, călătorii și evenimente prețuite. Privesc cesulețul și prind puteri când mai scap cu câte un picior prin gropile deznădejdii. Nu mă pun nicicând să-mi amintesc de mama privind ceasul pentru că asta m-ar demola de dor și durere. Îmi amintesc cum îl întorcea seara și cum îl punea delicat pe noptieră atunci când avea nevoie de el să-și facă meseria de deșteptător a doua zi, iar asta îmi e de ajuns. Ieri, însă, ceasul în miniatură m-a deșteptat exact când aveam nevoie. Da, știu, am zis că nu funcționează dar... să ne înțelegem: nu funcționează tehnic, mecanic, nu sună, dar ca ceas rămas de la o mamă ca a mea, funcționează. Căzusem pe gânduri despre lume, despre cât de greu se găsesc oamenii de soi și cât de rari sunt sufletele frumoase și mă întristasem de nu mai puteam face nimic. Și atunci a sunat ceasul în miniatură. Ciocănelul lui mic nu bătea în cele două semisfere metalice și totuși l-am auzit sunând; m-a trezit din somnul tristeții și m-a pus înapoi pe drumul cotidian al roboțelului de carne și oase care sunt, ordonat, atent și conștiincios. Nu m-am întrebat nicio secundă de ce a sunat cesulețul și nici nu m-am speriat, știam că a fost puterea mamei de Dincolo care m-a trezit din tristețe. Mai apoi a sunat când m-am lovit la genunchi și dădeam la toți dracii biroul de care mă lovisem, când am pierdut bani și nu mi-am putut-o ierta vreo oră dar și când o tipă m-a anunțat că se duce cu altu' la cafea deși îmi promisese mie, iar chestia asta mi-a aruncat la gunoi încrederea de sine. Acum douăzeci de minute, ceasul în miniatură a sunat din nou. Eram la baie cu intenția de a mă bărbieri și, de lene, am zis să-mi las barbă. Din Cer, e clar, mama m-a deșteptat din nou și cu gândul ei, nu doar cu cesulețul: când dormeai și te sărutam, de copil, obrazul tău era mereu curat și fin; de adult, la fel, deși de la mine abia azi afli, iată. Așa vreau să te găsească săruturile mele și de acum înainte, pe un obraz neted și când dormi dar și când nu, și tu vei crede că îți adie un vânticel peste chip său că te răsfață soarele.