Dan Neicuțescu

Peturi și resturi de cutii de bere. La Schit, malul dinspre Brădiceni e uscat, Bistrița și-a făcut loc mai spre Hobița, susurând totuși caldă și îmbietoare, ca pe vremuri. Locuri pline de amintirile

Aseară am ajuns târziu acasă, Pe-o ploaie rece fără de sfârșit, Un cățeluș plușat era sub masă, Și el cam supărat și obosit. L-am întrebat ce mai e nou prin casă, Vreun musafir venind a mai

La început a fost doar clipa, Timp înghețat în nemișcare, Muzeu încremenit în sita Cernând a anilor uitare. Un vraci bătrân apare-n poartă, Șuvoi de stele plâng pe cer, O lume nouă

Iubesc s-aștern culori și stele În pânze ce se vor citite, Pe șevaletul vieții mele Sunt graficianul de cuvinte. Sunt cântărețul fără nume, Trăindu-și clipa în trecut, Sunt Cheia Sol fără de

Un tren avem cu toții-n viață, Mai lung, mai scurt sau trepidant, Vieți de vagoane-am adunat, Pe cer senin sau mai cu ceață. Și-o gară-avem, nimeni n-o știe, În care mulți au poposit, Dar

În mână strâng un bulgăre de soare, Lumina se prelinge liniștit În sângele ce rece îmi tresare... Iarăși sunt trist, însingurat, sfârșit. Aș vrea să plec pe o planetă goală, Și praful cosmic să-l

Mă-nalț la steaua ce apune Pe-un drum întunecat, pustiu, Te du din jurul meu, tu lume, Azi am murit, sunt mortul viu. Nu vreau acum să plec din viață, Așa cum am venit, plângând, Și înfruntând a

Noaptea a umezit iar frunzele cu rouă, Ce mult aș vrea ca azi să nu mai plouă, Să fie mai mult soare, să nu fiu un nimic, Ce-și caută scăparea fugind la inamic. Stejarul care singur răzbește în

Luminile s-au stins, actorul Și-a tras încet pe pleoape storul, Visând la roluri și la scene, Plângând pe omul dintre ele. Cu pași mărunți, dinspre culise, Când reflectoarele sunt stinse, Ar vrea să

De ce mă-ngropi Cu mâinile-ți prea reci? De jar ai nopții stropi Ucid cuvinte seci. Cuvinte de iubire, Gustate prea adânc, Coase-mi gura cu fire Împletite din pământ. De ce mă-ngropi Cu

Ridică-ți ochii către zarea largă, Cascade de lumini să te inunde, Eu te salvez, șoptindu-ți că mi-ești dragă, Vrei să fugim oricând, oricum, oriunde? Din suflet să-mi alungi bolnave umbre, Să ne

Cât te iubesc, frumoasa mea făptură Întruchipată-n vechile izvoade, Frumoasa mea, iubita mea cea pură Ce-aduci pe lume-ale iubirii roade. Când stelele se contopesc cu cerul, Și gândurile vindecă o

Vine iarna, norii zburdă, Simt frisoane, gânduri rele... Vîntul apăru prin luncă, Și-n oraș, zeci de umbrele. E Noiembrie, când ploaia Cu băltoace zgribulite, Ne aruncă în vâltoarea Umezelii

Aștept să mor, o ultimă dorință A celui plin de triste nebunii, Pe țărmul mării fără de credință, Să cad răpus d-eterne inerții. Vreau pescărușii ochii să-mi culeagă, Spre răsărit să-i poarte-n

Când vara prin suflet îmi trece, Și iarba-i mai caldă cu rouă, Când toamna din iarnă e rece, Și iarna-i mai toamnă când plouă, Când vara în Mai se arată, Și toamna cu vară te-mbie, Cănd vara o simt

Ce oboseală, ce sfârșeală, Când iarba crudă e uscată, Ascultă norii cum plâng, tată, Ascultă-a vieții melodramă. Îți mângâi părul de văpaie, Și ochii mari, întrebători, S-aprind în noaptea neagră

Prea obosit, îmi caut muza Privind spre creste de lumină, În toamna rece arde frunza, Și amintirile m-animă. Suave pete de lumină, Se cern pe suflete pustii, Întreaga lume mi se-nchină, Dar tu te-ai