Poezie
Dorință
1 min lectură·
Mediu
La început a fost doar clipa,
Timp înghețat în nemișcare,
Muzeu încremenit în sita
Cernând a anilor uitare.
Un vraci bătrân apare-n poartă,
Șuvoi de stele plâng pe cer,
O lume nouă mi-se-arată,
Încununată de mister.
Mă înfior, vibrez în noapte,
Caut răspunsuri nepătrunse,
Glasuri de clopoței și șoapte,
Pierdute-n vorbele nespuse.
Vreau să alerg, pasu-mi îngheață,
M-afund în visul meu ceresc,
Noaptea se pierde-n dimineață,
Iar mie aripile-mi cresc.
Plutesc visând printre cuvinte,
Ce oameni mici se văd de Sus...
Aceleași întrebări șoptite,
Rămân din nou fără răspuns.
Lumina zilei se-nfiripă,
Am ochii mari, viața se scrie
La început doar cu o clipă,
Un semn, un zbor, o poezie.
Un început fără urmare,
Metropolis...o utopie,
Prea obosit trupul mă doare,
Cuprins de-o dulce reverie.
Am adormit târziu aseară,
Înconjurat de nepătruns,
O lume-n-ntr-un muzeu de ceară,
Topindu-mi visul din trup smuls.
Mai am dorințe nesădite
Azi focul vieții e prea sus,
Cuvinte-uitate, necitite,
Și-o viață ce prea trist s-a dus.
Dorința mea, o Tu Morfeu,
E să visez mereu, mereu, mereu...
00773
0