Victorie fără învingători

Pentru clipa în care nu mai crezi în forța tămăduitoare a iubirii îți recomand \"Frumoșii învinși\" a lui Leonard Cohen. N-o să te convingă, dar cred că la sfârșitul lecturii vei avea probleme mult mai serioase care să-ți tulbure somnul. E o carte bolnavă, indusă și inductoare de psihoză severă, scrisă de un om care a atins limita supremă a frustrării, a depășit-o și acum încearcă, zâmbind sarcastic, să-și poarte cititorul spre același loc blestemat. E o carte care nu poate să nu-ți placă prin măiestria cu care e scrisă, prin coborârea ei profundă în adâncurile mizere ale omului, prin realismul izbitor al fiecărei pagini. Doar că e cumplit de greu să recunoști că ai savurat nebunia lui Cohen. Desigur nu te vei regăsi integral în personajele acestei cărți. Și ăsta e un lucru bun. Dar știu că-n fiecare dintre noi se ascunde una din obsesiile și compulsiile lui F. De-asemeni sunt sigură că fiecare poartă o rămășiță din credința și spiritul de sacrificiu ale Catherinei Tekakwitha. Îndrăznesc să spun că e o carte a exceselor patologice. Pe de o parte e dublul personaj F. / Narator cu toate anomaliile sale comportamentale. Ei poartă-ntr-înșii morbul tuturor deviațiilor sexuale și-ncearcă rând pe rând violul, incestul, sodomia, pigmalionismul, erotomania, sado-masochismul, voyeurismul, delirul și halucinațiile erotice într-un amestec chinuitor de exaltare și agonie, de extaz și risipă. În încercarea lor de a-și exorciza demonii se prind într-un joc paradoxal al violenței inocente. Neputând a-și depăși condiția de produse ale unei lumi pentru care morala nu e mai mult decât un moft, ființe bolnave într-un univers bolnav, vor coborî cu voluptate într-un iad policrom, exploziv în care se vor uni rezultând un unic personaj condamnat pe veci. Din cealaltă parte te privește Fecioara Irocheză, fără-ndoială sfântă martiră a unui creștinism aflat în plină expansiune. Până și ea deține un comportament deviant prin excelență, și masochismul bolnăvicios cu care își torturează trupul poate fi privit ca un înfiorător stimulent al unei sexualități patologice. Devoțiunea mistică a Catherinei e corespondentul păcatului profund în care se complac personajele contemporane. Vedem astfel cum limita dintre penitență și voluptate, dintre diabolic și sacru se subțiază devenind pe alocuri invizibilă. Diferența dintre un sfânt și un damnat stă-n modul în care individul reușește să-și aducă la suprafață psihoza. Nu știu dacă personajele lui Cohen sunt niște învinși, așa cum mă temeam încă înainte să deschid cartea. Știu doar faptul că am citit-o și pot admite că m-am regăsit în ea, ceea ce reprezintă o micuță victorie.