Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Este uimitor câtă neîncredere poate să încapă între două scaune de autobuz

2 min lectură·
Mediu
unde s-așază, la aceeași
stație, în același timp,
pe cuspida acelorași planete,
la sincronul aceluiași pas
venind din trecut,
de pe unde s-or mai fi văzut,
un el ș-o ea
el american
și ea un pic olandeză.
Sub scaunele lor,
tăcerea.
În brațele ei,
geanta.
Într-ale lui —
nu știu, că n-am văzut
fără ochelarii de miopie —
Anyway,
ea-și ține geanta strâns, în poale.
auzise ea ceva-ceva
înainte de a veni la noi.
Se documentase, citise,
etcetera.
El, uitându-se spre ea,
se tot gândea
ce naiba ține atât de geanta aia.
Auzise și el ceva-ceva
înainte de a veni la noi.
Se documentase, citise,
etcetera.
......
Fiind cald,
geanta-i alunecă din poale
pe linia femurului,
la vale,
direct peste
degetul drept
al piciorului lui.
Iar ea citise, s-a documentat,
că acești compatrioți ai mei
sunt puși pe luat
și niciodată pe dat.
El sări ca ars:
scene, plânsete,
discuții cu ceilalți din autobuz.
Că el a citit, s-a documentat:
compatrioatele astea-ale mele
nu-s puse pe dat
sunt puse pe luat.
Între timp, autobuzul s-a oprit.
La prima stație au coborât:
ea speriată
el convins.
iar universul cu
planete, cuspide,
trecut luna la ora 03:00,
din sud în nord,
Mercur cu Pluto
conjunct,
pasul în tandem, ziua, timpul
și stația
s-a deranjat degeaba.
19160
1

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
213
Citire
2 min
Versuri
61
Actualizat

Cum sa citezi

Luiza Simion. “Este uimitor câtă neîncredere poate să încapă între două scaune de autobuz.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/luiza-simion-1/poezie/14205438/este-uimitor-cata-neincredere-poate-sa-incapa-intre-doua-scaune-de-autobuz

Comentarii (9)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu✓
Au stat ca pe ghimpi...
Un discurs care mi-a smuls zâmbete și mi-a dat așa un soi de relaș, gândindu-mă la deranjamente de timp(i), de universuri, de stații...
Da, uimitor... de fain!
0
Distincție acordată
@bogdan-geanaBGBogdan Geana✓
Și când ești gata să statuezi că bășcălia ar anula coarda sensibilă, pac, vine cuspida, alinierea planetelor și aflăm, buimaci că ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Și a aventura asta impecabilă, demnă de Tanța și Costel 2.0. La geantă cred că se regăsește și Doru, bine, el are ce are cu geanta mamei ei.... :) Ar fi fain să o citești, și dacă nu o rulăm în cursul săptămânii, deși nu văd niciun impediment, poate fi lejer difuzată sâmbătă dimineața, de la 10 la 16.00 când avem Poezie.ro de weekend, cu frunțile puțin mai descrețite. Lucru bine făcut, dau steluță că altfel mi-a răpid Ottilia tot caimacul :))
1
@doru-mihailDMDoru Mihail✓
Luiza, ți-aș fi scris mai acu’ două texte, dar am fost ocupat cu joaca prin setări (dacă o să am timp, îți arăt poate-ți iese și ție). Cert e că nici acum nu știu dacă se publică acest comentariu, contul fiind blocat. Eu încerc.
Carevasăzică — și fără să ne pripim— textul tău e plin de vino-ncoa’, dar are și vreo două-trei microhachițe pe care, dacă ți le spun, zici că doar pe alea le văd. Adică — succint — mi-a plăcut.
0
@alexandru-mantaAMAlexandru Manta✓
"pasul în tandem, ziua, timpul
și stația
s-a deranjat degeaba" mă duce spre Valery, "tes pas, enfants de mon silence", frumos, chapeau!
0