Duplicat

"... şi o ştampilă pe timbru", aş încheia eu. Un poem despre ocultul cu care uneori ne înşelăm prezentul imediat. Despre tangențele jargoanelor în viețile noastre şi despre o existență mereu pe picior de plecare. Numai că regula în jocul tău e statul jos. Dezmorțirea membrelor poate deveni un semn. Dar n-are importanță, pentru că de reguli nu zici nimic.
Încun lucru bine făcut.

Teribilă întrepătrundere de sensuri, etalată cu naturalețea aia, deliberată, cu ingeniozitate și (desigur) umor.

Luiza, mi-a plăcut cum ți-ai mascat pe sub pietre și hârtii de ghișeu acea teamă veche de a fi citită într-o cheie parcă prea funcționărească. În altă ordine de idei — am citit prima dată dolar; dar asta n-are nicio legătura cu nimic