Poezie
Canibalism
1 min lectură·
Mediu
În numele iubirii din care creșteam
m-am luptat cu cei alături de care
pentru a iubi împreună iubeam.
Când am biruit, am revendicat
iubirea lor pe care au părăsit-o
și, învinși de iubirea mea,
peste ei m-am revărsat.
De cele mai multe ori, însă, iubirea
pentru care am declanșat războaie,
nu mi-a dăruit nemuritoare
arome purtate de floare.
Pentru aceasta, din răzbunare,
fiindcă numai cel ce iubește trăiește,
de fiece dată mi-am îngurgitat
trupul de carne al iubirii
pentru care-am luptat.
Astfel, când să o pierd s-a întâmplat,
mi-am mușcat iubirea de gât până când
mi s-a umplut gura cu sânge,
precum ochiul înlăcrimat
care din sine plânge.
Și... până când trupul ei, crud,
ca la început, nu a mai mișcat.
Iubirea, cred, nu poate fi biruită
Pentru că nu este carne
Care poate fi silită.
De aceea, trupul ei l-am regurgitat
Și, totodată cu el, cu înfrigurare
Toată făptura pe care o duce
Pentru a descoperi undeva
O și mai mare și, poate,
O iubire mai dulce.
0059
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nincu Mircea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 168
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Nincu Mircea. “Canibalism.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14205488/canibalismComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
