Cu pânzele-atârnate...
de Mihai Eminescu(2006)
1 min lectură
Mediu
Cu pânzele-atârnate
în liniște de vânt,
corabia străbate
departe pe pământ.
Iar stolul rândurelelor
trece-ntre cer și mare...
O, stelelor, stelelor,
nemuritoare,
de ce și voi nu vă luați
pe-ale lor urme oare?
De ce mă întristează
că valurile mor,
când altele urmează
rotind în urma lor?
De ce căderea florilor
și-a frunzelor ne doare?
O, norilor, norilor,
ști-veți voi, oare,
de ce rămân atâtea-n veci
și numai omul moare?
În cer întotdeauna
urmăm al nostru mers,
ca soarele și luna
rotind în univers.
Un crez adânc pătrunde-va
de-a pururi omenirea
că undeva, undeva
e fericirea:
Și toți aleargă după ea:
n-o află nicăirea.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihai Eminescu
- Tip
- Poezie
- An
- 2006
- Curent
- Romantism
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihai Eminescu. “Cu pânzele-atârnate....” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/mihai-eminescu/poezie/cu-panzele-atarnateIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.