Afară-i toamnă
de Mihai Eminescu(2002)
1 min lectură
Mediu
Afara-i toamna, frunza \'mprastiata,
Iar vantul svirle \'n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr\'un cias gandesti la viata toata.
Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N\'ai vrea ca nimeni \'n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i sloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri.
Si eu astfel ma uit din jet de ganduri,
Visez la basmul vechiu al zinei Dochii,
In juru-mi ceata creste randuri-randuri;
De odat\'aud fosnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scanduri...
Iar mani subtiri si reci mi-acoper ochii.