Corespondenta cu Veronica Micle
de Mihai Eminescu(2006)
1 min lectură
Mediu
Momoți,
Scrisoarea de la 5 am primit-o în 7. Te rog să-mi spui dacă primești regulat scrisorile mele, căci și mie îmi vine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanul francez. În scrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, am uitat să-ți zic că tu ești Momoți a mea - numai a mea, că ești gingașă ca un crin și albă ca și el, dar nu așa de cuminte.
Titus îmi propune să-mi editez versurile și am și luat de la el volumul 1870-71 din “Convorbiri” unde stau “Venere și Madonă” și “Epigonii”. Vai Muți, ce greșeli de ritm și rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putință a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârșit să cercăm.
De-ai fi aici te-aș pupa! Dar așa să pup în vânt? Căci tu ești începutul și sfârșitul vieții mele, cu tine se-ncepe și se-nchee gândul meu, al
lui
Emin