Noaptea...
de Mihai Eminescu(2004)
1 min lectură
Mediu
Noaptea potolit si vatan arde focul in camin;
Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu in fata lui privesc,
Pan\'ce mintea imi adoarme, pan\'ce genele-mi clipescl
Lumanarea-i stinsa-n casa...somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin intuneric te apropii surazanda.
Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;
Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara
Gatul...iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.
Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;
S-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,
De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.
Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita
Si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc
Si surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragista.
O! desmiarda, pan\'ce fruntea-mi este neteda si lina.
O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare.
Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,
Pan\'nu-i fata mea zbarcita, pan\'nu-i inima batrana.