Corespondenta cu Veronica Micle
de Mihai Eminescu(2006)
2 min lectură
Mediu
Măi Momoțelule,
Pe cât de mititică ești tu, pe atât de perfidă. Îmi imputezi ba că n-am treabă, ba că nu-ți trimit “Timpul” regulat, fiindcă uit să ți-l trimit, ba - grozăvia grozăviilor - îmi dai sfatul să mă amusez.
Oare n-ai pătruns tu încă natura mea de călugăr pentru a ști că nu există amuzament pentru mine fără tine și că tot ce vorbești tu e moftologhie? Critica asupra cărții lui Slavici e scrisă de mult - însă n-am publicat-o încă pentru că voi s-o remaniez. Poezia nu ți-am trimis-o pentru că asemenea voi s-o remaniez. Am mai scris o critică asupra “Columnei lui Traian” care iar voi s-o remaniez. Tu știi că la mine remanierile sunt lucrul de căpetenie, căci se cere să fiu într-o dispoziție identică cu aceea în care am scris.
“Timpul”, suflete, în zilele când nu am treabă acolo, nu aștept pân-o ieși de sub tipar și ți-l trimit a doua zi. Astfel ești dispensată de a citi articolele de fond ale Dlui Christescu a doua zi după ce-au apărut. Le citești a treia zi, numai pe ale mele a doua zi - abstracție făcând de admirabilele producțiuni ale penei onorabilului Păucescu, cari cată să te fi interesând foarte mult.
Momoțelule, crede că gândesc zilnic la tine și mi-e dor și că - în momentul în care, fără jenă, ți-oi putea face aripi, ca să stăm fără jenă în acest oraș, ți le fac ca să-mi vii pe sus ca o rândunică de odată cu primăvara. Căci s-a făcut primăvară, a sosit - fără flori și fără verdeață încă - și primăvara e vremea iubirii, de predilecție. Pe muză nu fii geloasă, căci ea în adevăr nu mai produce nimic, Cred chiar că talentul de versificare a fost numai un incident al tinereței și că proză e ceea ce voi scrie de acum înainte. Poate da, poate nu; încă nu știu.
Când vei veni, vei afla de la madame Slavici dacă am ieșit vreodată seara sau m-am dus pe undeva. La comediile lui Vondracec n-am fost decât una singură dată et c’est tout, asemenea la Sarasate la amândouă concertele, ceea ce ți-am și scris. Autrement nulle part.